Tina și cănile cu noimă

Mama mea a lucrat la șantierul naval Drobeta Turnu Severin toată viața ei. Pe scurt, a intrat tânără și fără copii și a ieșit bătrână cu nepoți.

Programul fix a condiționat grija maternă. Timp de 12 ani am băut ceai la micul dejun. Lăsa canile pregătite pentru mine și sora mea. Niciodată nu am băut ceaiul împreună. Îmi pare ciudat și mă mir că nu-mi amintesc defel cum arătau cănile. Pot să redau cu exactitate un serviciu de ceai păstrat în vitrină. Nu aveam voie să-l folosim, de aceea eu și sora mea îl scoteam când părinții nu erau acasă. Câteva minute ne jucam de-a englezoaicele și turnam tacticos lichidul. Așezam la loc ceainicul și ceștile înainte să sosească acasă.

În prezent îmi încep ziua cu o cană de ceai. Am multe căni. De puțin timp a devenit clară preferința mea pentru asemenea obiecte. Atașamentul față de lucruri îmi displace, dar la spargerea unei căni am reacționat. În urma manifestării am ridicat capul și am văzut. Cană din Turcia, copacul vieții. Cană din Viena, Freud. Cană cu hartă imprimată. Semnificații pe ceramică; am avut senzația unei dedublări morbide. Uite-mă așezată pe raft în căni! Mi-am identificat plăcerile: istoria religiilor, psihanaliză, geografie, antropologie, literatură, artă.

La târgul de la Porto Arte, Artisans Bazaar, unde am participat cu Tricoul Inteligent, am avut vecină o tânără domnișoară care pictează căni. La început am zâmbit. Mi-am apreciat singură norocul. Am avut două zile la dispoziție să admir căni. De la căni am trecut la persoană, trăirea afectivă a existenței de către individ m-a fermecat și atunci.

Mi-a atras atenția revista pe care o citea. Scria în limba sârbă și mi-am amintit de Sorin. Când am dat mâna cu Tina, Tina este numele ei, și i-am indicat cu vârful nasului revista, a completat cu numele orașului, Tina Malajmare din Panciova.

Tina pictează căni.
Tina este sârboaică.

M-am descoperit în imposibilitatea de a rămâne indiferentă la persoana ei. Ne-am tras scaunele mai aproape. A terminat Artele, a lucrat într-o corporație, dar a demisionat și s-a apucat de pictat căni. Poftim, o femeie boemă! Sedusă de potriviri după potriviri, i-am cerut să-mi picteze o cană pentru Tricoul Inteligent.

Promptitudinea de care a dat dovadă spulberă viața dezordonată presupusă la artiști. A rămas o persoană nonconformistă, dar cu un cuvânt puternic. Am primit cana o săptămână mai târziu. Sorb ceaiul sau cafeaua dintr-o ceașcă mare, artizanală, personalizată.

Îmi place să mă flatez singură. Flatarea celorlalți o privesc cu neîncredere. La mine acasă, în bucătărie, cu o cană de ceai în mână îmi strâng trăirile mănunchi, – plăceri, supărări, ratări, nemulțumiri -, și mă bucur de mine. E un moment al meu în fiecare zi, la fiecare primă gură de ceai. Faptul că beau dintr-o cană cu semnificații mă ajută să alung alienarea, să probez satisfacția de sine.

Tina m-a ajutat și ea, cana ei ca dovadă a unei îndepliniri personale. Tricoul Inteligent face partenerit cu Tina. Vă sugerează să încercați cafeaua sau ceaiul dintr-o cană cu noimă.

Tina Malajmare pictează căni.

Vrei să fim prieteni? O zi cu Pessoa

Ieri am petrecut timp în librăria Cărturești. Acest lucru a fost posibil deoarece Mara mea, la cei 4 ani ai ei, își alege cum anume își petrece timpul; la atelier să picteze, la locul de joacă să nu socializeze pentru că nici un copil care a trecut pe lângă ea nu a întrebat-o: vrei să fim prieteni?
Încercați să vă amintiți acea perioadă care prilejuia și crea prietenii doar prin această simplă întrebare: vrei să fim prieteni?
Am și eu câțiva prieteni din acea perioadă.
Revenind, cu Mara la atelier sau la locul de joacă, eu mă răsfăț la Cărturești. Visez uneori printre cărți sau în fața rafturilor cu căni de ceai.
O zi își poate modifica semnificațiile dacă sorb ceaiul dintr-o cană colorată de o anumită formă.
Ceai, cărți, muzică, companie bună și poezia lui Fernando Pessoa. Se prea poate ca mai bine de o oră întreagă să-mi fi plimbat ochii, sucit mințile și simțurile cu scriitura lui Pessoa.
Îmi place Pessoa.
Mă regăsesc în ceea ce scrie.
Îmi doresc să ajung la unele sentimente după ce-l citesc.

Din ora de ieri, o să pun și pe blog câteva poeme.

Niciodată voința altuia

Niciodată voința altuia, oricât de seducătoare ar fi,
N-o împlini în numele tău. Rămâi stăpân peste ceea ce faci,
Sclav nu fi nimănui, nici măcar ție însuți.
Nimeni nu te poate face ceea ce ești tu. Nimic nu te schimbă.
Involuntarul tău destin intim împlinește-l
Cu superbie. Fii propriul tău fiu.

Cloe, nu doresc iubirea

Cloe, nu doresc iubirea ta, care mă oprimă
Căci îmi pretinde în schimb iubire. Vreau să fiu liber.

Speranța e o datorie a sentimentului.

Nu știu cine sunt

Nu știu cine sunt, nu știu ce suflet am.
Atunci când vorbesc cu sinceritate nu știu cu ce fel de sinceritate vorbesc.
Sunt în mod variabil altul decât un singur eu despre care nu știu dacă există (dacă el este ceilalți).
Simt în mine ființe pe care nu le am. Mă cuprind anxietăți care îmi produc repulsie. Propria mea atenție acordată mie însumi mi se prezintă în permanență ca o serie de trădări sufletești față de o personalitate pe care probabil că eu nu o am, și nici ea nu crede că aș avea-o.
Mă simt multiplu. Sunt ca o încăpere cu nenumărate oglinzi fantastice care multiplică în reflectări false o unică realitate anterioară care nu se află în nici una dintre ele și se află în toate.
Așa cum un panteist se simte arbore sau chiar floare, eu mă simt diferite ființe. Mă simt trăind în mine viețile altora, incomplet ca și cum ființa mea ar participa în toți oamenii, incomplet în fiecare dintre ei, printr-o sumă de non-euri sintetizată într-un eu fals.

Trei poeme, Niciodată voința altuia, Cloe nu doresc iubirea, Nu știu cine sunt. Îmi doresc să le împart cu cititorii mei.

O zi cu Pessoa.