Ce să mai și scrii pe blog? Însemnările zilnice și-au pierdut orice farmec din cauza evenimentelor. Țara arde, iar baba nu se mai piaptănă, ci protestează.
M-am informat și eu ca orice cetățean aproape responsabil. Am citit în Monitorul oficial și scrisoarea lui Sorin Grindeanu. M-am ținut departe de orice tabără și păreri personale. Mintea mea e simandicoasă, dar lentă. Aseară am tras o tură prin Victoriei, am salutat, am schimbat două vorbe și multe priviri. Strigătele din piață, cuvintele accentuate cu deznădejde, ură, amuzament, mândrie, mi-au confirmat că masa reprezintă o forță fascinantă.
Am revenit în grabă la copil, interesul propriu m-a mânat spre o activitate de colorare a unor invitații. Mara urmează să împlinească 7 ani. S-au dus cei șapte ani de acasă. Iar azi, în timp ce mă hrăneam cu o salată fără gust (gustul a pierit de la forfota dintre oameni), cu gânduri împărțite, articol pe blog, comandat tort, un spectacol de 3 ore diseară la teatru, Tricoul Inteligent, protest, familie, visul urât de azi noapte, Uniunea Europeană.
Ce naiba caută Uniunea în varza asta? M-am ridicat de pe scaun, o reacție necontrolată și am fugit la laptop.
Guvernul a adoptat o ordonanță. Poporul protestează. Nemulțumire, neînțelegere, furie, tam-tam. De ce nu ne ajută Uniunea, România fiind o țară membră? Îmi pare atât de firesc și țin cont de toate aspectele: economic, politic, cultural. La ce e bună o Uniune dacă nu în asemenea cazuri? Neutralitatea are avantajul nepărtinirii.
Mama împacă doi frați care se ceartă, examenele se dau în alte școli, doctorii nu-și operează copiii. De ce nu ne împacă Uniunea Europeană? Îi văd rostul și utilitatea.
Acesta e răspunsul meu la ce e de făcut.
Simplu.
Foto: Flavius Neamciuc