Zilele astea stăm cu un ochi în trecut. Acum 29 de ani poporul a ieșit în stradă. Ne-am eliberat de dictatura ceaușistă. Valoarea și intensitatea propozițiilor variază de la persoană la persoană. Morții le inspiră unora respect. Aceiași morți nu semnifică nimic pentru alții. Dacă te-ai născut în urma evenimentelor, devine dificil să pricepi oroarea. O experimentezi din manuale, din eseuri, din jurnale, din vorbe, dar nu înțelegi. Ceva asemănător am trăit cu elevul meu select. Citeam Ion, iar el a rămas pe gânduri. Era o jignire să fii numit român? De ce? Mi se pare așa o tâmpenie! Da, da, ai dreptate. Dar cine a rostit român? Cui i s-a adresat? Unde s-a întâmplat?

Contextul este fundamental pe orice petic de pământ. Francezii și englezii au sensibilități. Victimele din lagăre urinau când auzeau vorbindu-se în limba germană. Situații care necesită atenție și interes pentru oricine nu le-a trăit.

În România, 29 de ani mai târziu, poporul continuă să iasă în stradă. Un partid anume stârnește sentimente puternice de ostilitate. Adunarea în jurul mesei a familiei a devenit periculoasă dacă există simpatizanți ai partidului nenumit. În contextul acesta, eu trăiesc o dezamăgire profundă.

Nu pot accepta că atitudinile distrugătoare și comportamentele blamabile aparțin exclusiv simpatizanților din partidul nenumit. Orice călătorie faci în țară, marginea drumului vorbește despre cetățean. Drumul stă martor despre guvernare. Te prinzi repede de lipsa demnității guvernanților. Suntem o țară cu fâșii de autostradă și gropi imense în drumurile naționale. La fel de repede te prinzi de educația cetățeanului. Hârtie, ambalaje, sticle, tampoane, pamperși, chiloți, pachete de țigări, excremente, vomă, stau în tufișuri pe marginea drumului. Marginea suntem noi. De aici vine neacceptarea mea.

Vorbim atât de mult despre alte țări. Vorbim atât de mult despre schimbarea conducătorilor corupți. Vorbim atât de mult despre celălalt ca fiind vinovat. Vorbim atât de mult despre primari. La Timișoara, Nicolae Robu este tras la răspundere și pentru gunoaiele din oraș. Aici sunt de acord. Există angajați ai unei instituții care primesc salarii lunar pentru a ține orașul curat. Cine aruncă gunoaiele în stradă? Cine aruncă țigara? Cine aruncă coaja de banană? Cine aruncă hârtia? Cetățeanul aruncă. Cetățeanul primitiv, dar plin de ifose.

Suntem plini de ifose. Țara asta cu populație majoritară rurală a produs în ultimii ani lorzi fără titlu, fără educație, fără demnitate, fără rușine. Lași fără gramatică, fără mândrie, fără decență, fără entuziasm. Aș putea continua. Mă opresc.

Acum o să-mi reamintesc să râd și să acționez. Țara mea e bolnavă de absența acțiunii. Merg să-i donez niște activități desfășurate.