PRbeta. Puterea mea este sinceritatea rafinată

Dacă stau să mă gândesc, cea mai mare puterea a mea este și cea mai dezavantajoasă. Am gura mare. În dicționar, a fi cu gura mare este egal cu a fi certăreț. Sunt certăreață.

Povestesc despre puterea mea la provocarea fetelor de la PRbeta. Iscodesc mai multe persoane. Nu m-au exclus.

În urma experienței de viață și în momentul prezent pot susține această afirmație. Acum câțiva ani, dacă aș fi fost capabilă de sinceritate fără frica de ridicol, aș fi spus că puterea mea ține de chipul frumos. Într-un răsfăț nemaipomenit am crescut: preferată de mama, alintată de rude și apropiați, flatată de oameni valoroși, copii botezați după mine. Părul bălai, ochii iscoditori, mânuțele dolofane, buzele sângerii și zâmbetul nelipsit m-au consacrat în mica geografie a unui cartier mărginaș de la malul Dunării. În timp mi-am corectat armonia înnăscută. N-am corespuns unui ideal de copil cuminte.

Cum cărțile au deschis zeci de ferestre în gândirea mea, am realizat că poziția de al doilea născut într-o familie te definește într-un fel. În alt fel, prin autoeducație, te definești singur. A doua fiică a familiei Aldescu a învățat repede să se certe, să lupte pentru individualitate, pentru desprinderea de sora mai mare în percepția celorlalți. S-au prins între timp că nu pot fi și eu mai mult ca sora mea. Eu am vrut să fiu mereu eu.

Lupt din copilărie să fiu. În familie am avut o soră mai mare. La școală am avut o prietenă capricioasă. Am refuzat să cresc la umbră, iar defularea, prin ceartă, mi-a ridicat o reputație. Oh, ce gură mare ai! Oh, ce gură mare am! O persoană cu gura mare aduce disconfort în orice relație.

Spre deosebire de persoanele needucate, eu am avut acces la educație și am profitat de, mi-am rafinat felul de a fi certăreț. Nevoile și circumstanțele de viață m-au împins într-o direcție. Dintr-un anumit punct, o cotitură inconștientă, dar vizibilă în timp, mi-am dat singură direcția.

Am renunțat să mă apăr, să mă justific, să mă scuz. Da, mă cert, spun ce gândesc și ce simt. Asta după ce am reușit să-mi gestionez rușinea prost înțeleasă din copilărie. Freud și Marshall Rosenberg m-au îndrumat în alegerea cuvintelor. Cuvintele nu sunt altceva decât vrăji diluate. Freud.

Dacă tot am citit atât, de ce să nu profit? Mi-am educat sinceritatea. Am scăpat de nesimțire. Acum sunt nesimțită doar intenționat. Sinceritatea, la o conferință unde am fost invitată să vorbesc, i-a atras atenția Cristinei Putan. Gura mea mare a atras în jurul meu o persoană valoroasă. Recunosc, într-o sală de 100 de persoane resping cam 80 de persoane. Aproximativ! O selecție naturală, exact ca-n teoria lui Darwin. Cu cele 20 de persoane însă puțin îmi pasă de lipsa idealului. Când mă întâlnesc cu Oltea sau Cristina mă bucur de lipsa idealului. Stăm față în față individualități. Toate practicăm râsul superior pentru că toate trei râdem înainte de orice de noi înșine.

În mai, 16 și 17, doamnele, Oltea și Putan, au anunțat că are loc cea de-a nouă ediție a Conferinței PRbeta – PUTEREA OAMENILOR. O să fiu prezentă. Las deoparte speakerii. Găsiți detalii pe eveniment. Personal omagiez prin prezență valoarea femeilor ăstora. Din programul conferinței mereu am avut ceva de învățat și de aplicat.

Ne vedem la conferință!

Ai înțeles ce am vrut să spun? Sărăcia de cuvinte

Luna trecută, special pentru Conferința Linked Culture, mi-am scos pantofii de Cenușăreasă. Ce-mi mai place fudulia! Și în prima zi, și în a doua zi am purtat un scurt dialog cu Oltea despre condurii mei. Nu știam atunci că-mi vor fi utili pentru introducerea de azi.

Despre Conferință nu am zis pâs pe blog. Intenția și fapta nu s-au potrivit. Mă bucur însă. Vineri am participat la Conferința Tânăra generație interbelică și construcția de sine susținută de Dan C. Mihăilescu.

După aceste Conferințe pe care inevitabil le-am așezat în oglindă, mi-a picat fisa. Tot mai des mi se întâmplă. Dețin un diagnostic real al fragmentării dintre tinerii și mai tinerii de azi. Eu mă aflu în prima categorie. Sunt tânăra de azi.

Se întâmplă să fim bolnavi de cuvânt.

Mai tinerii de azi neglijează cuvântul. Atitudinea lor în fața vocabularului îi descurajează și pe cei mai optimiști.

Dacă aș putea să vă desenez pe o hârtie reprezentarea celor două Conferințe m-aș face mult mai bine înțeleasă! Cu Mara funcționează formidabil. Ultima dată i-am mâzgălit o diagramă cu un creier pentru a o determina să priceapă de ce verișorul ei de 18 luni nu-și poate cere scuze.

O să încerc altfel. Vă spun o povestioară. Merg la conferințele celor de la PRbeta de 3 ani. Concluzia primului an: regândirea conversațiilor ușoare. Lingușirea îmi repugnă în continuare, dar m-au convins să deschid gura. O vorbă aici, două dincolo semnifică un dublu avantaj: cunosc și mă fac cunoscută. Am nevoie de ceilalți în meseria asta de blogger. După al doilea an am început să scot din articol un fragment semnificativ atunci când dau distribuire pe facebook. Iar după participarea din martie anul acesta, mi-am scos din bibliotecă Autobiografii. Viețile altor oameni conțin îndrumări.
După fiecare Conferință PRbeta a fost cu putință o realizare concretă, o tranzitivitate. Mă opresc aici. Pun punct poveștii scurte despre Conferințele PRbeta.

Mai departe o să vin cu un punct slab. Cele forte sunt notate sus. Cuvântul a fost un punct slab. De fiecare data, sărăcia vocabularului m-a lovit cu putere. Las deoparte exprimarea corectă. Gramatica reprezintă un film separat. Mă refer la vocabular, la fondul principal de cuvinte. Prezentările abundă în clișee. Repetări excesive de cuvinte; cel puțin verbul a trebui ține locul a zeci de elemente ale vorbirii omenești.

La conferința Tânăra generație interbelică m-am îmbătat de cuvinte. Buchete de sensuri m-au împresurat. Lexicul are savoare la fel ca o cafea. Într-adevăr, nu pleci de la o asemenea conferință cu o idee executabilă, dar părăsești sala cu o poftă bezmetică de îmbunătățire a sinelui. Vrei să fii mai inteligent și știi că e posibil prin educație.

Educația, prin filtrul propus de mine, al tinerilor și al mai tinerilor, se înfăptuiește prin aplecare asupra cărților sau prin speculă. Ne lipsim de cărți, ne lipsim de totalitatea cuvintelor și ne deplasăm în epocă cu o mână de cuvinte. Ai înțeles ce am vrut să zic, da sau nu? Am auzit și aud des replica asta la reproșul meu privind sărăcia vocabularului.

Ca întotdeauna, nu aleg o direcție sau alta; Conferințele PRbeta pentru aplicabilitate și luciditate actuală sau Conferințele academice pentru limba fagure și exploziva forță de iluzionare în educație. Prefer calea de mijloc: aplicabilitate și limbă fagure, luciditate și iluzionare în educație.

Fudulia nu ține doar de aspectul fizic, fudulia conține și voința de a te exprima elegant.

Ajung în același punct. Îndemn la lectură, instig la cultură. Infestați-vă cu artă, ajutați-vă putința de sublimare.

E posibil. Sprijin există.

PRbeta e o dovadă.
Conferințele academice sunt altă dovadă.

Îndrăzniți să fiți cea mai bună și elegantă versiune a voastră!

Conferință PRbeta 2016

13064717_1200332476643835_282272221542239645_oAm participat pentru a doua oară la o Conferință PRbeta. Anul trecut am descris curiozitatea, anul acesta am așteptat să trag învățături și să le aplic în existența mea online.

Conectați la aparate, juniori și seniori, online-ul a devenit, metaforic, o a doua piele (comparație subînțeleasă).

Am ascultat persoanele de la pupitru cu detașare. Anul trecut mi-am permis entuziasmul până s-a isterizat Ana Maria Onisei în urma articolului scris pe blog în care am ales o nefericită potrivire de cuvinte. M-am exprimat public că doamna Onisei și-ar lua angajamentul să poarte spre conducerea Ateneului Român o cerere oficială de la Teatrul Municipal Drobeta Turnu Severin.

Da. Iese provincialismul din mine oriunde. Comportamentul și atitudinea vorbesc uneori de la sine. Sufăr din cauza concentrării culturii doar în orașele universitare. M-am dus umilă anul trecut la doamna Onisei și i-am vorbit despre un spectacol al unui unic artist, în timpul Festivalului Enescu, și la Severin sau oricare alt oraș lipsit de manifestări culturale. Cad în capcana rememorarii și a tânguirii.

Nu o să mă plâng. Mi-am învățat lecția. Oamenii se piaptănă cu vorba în fața altor oameni. Vorbele nu se transformă în fapte cu idei frumoase, ci cu acțiuni uneori mizerabile. Scopul scuză mijloacele, cunoaștem. Oamenii de cultură trag mizerii sub ei ca porcii de dragul artei. Când ajungi să manifești artă, interesele instituțiilor te agasează și acționezi.

În București, artiștii ies în stradă, iar T.O. Bobe a primit amendă pentru participarea la protest pentru susținerea reformei în cultură a lui Vlad Alexandrescu.

Vorbesc aiurea.

Miercuri am ascultat persoanele de la pupitru cu detașare. L-am apreciat pe Ovidiu Eftimie pentru adresarea către public cu dumneavoastră. Am savurat discursul lui Vlad Tăușance datorită sublinierii interesului personal al muncii noastre. Pe Cristian Radu l-am aplaudat pentru profesionalism.

Am învățat ceva? Da. În primul rând am avut șansa să ascult niște oameni ai muncii și ai faptei. Da, există un interes personal, oricât se face abstracție de el în public. Nu mă deranjează. Aici sunt hegeliană, nu kantiană. Interesul personal e acceptat laolaltă cu faptele bune întru ajutorarea persoanelor lipsite de mijloace mai ales materiale.

Mi-a devenit clară procrastinarea, refuzul de a mă actualiza în societatea mea. Dar ține și de un fel de a fi. Dacă actualitatea ține de a anula experiența seniorilor sau fosilelor din instituții cum am auzit, nu mă pot ralia în ordinea zilei. Modernitatea a vorbit despre asta deja, dar punctul nostru slab, al celor tineri, este o absență a teoriei.

Eu consider că am nevoie și de teorie. Recitesc cele Cinci fețe ale modernității de Matei Călinescu deoarece îmi e de folos. Multora le-ar fi, dar a fost scrisă de o fosilă din afara intereselor actuale.

Iar vorbesc aiurea. Multe frustrări, de provincială, de olteancă, de femeie.

Pun punct.

Mă declar mulțumită de Conferință, abia o aștept pe cea din 17-18 mai 2017. Felicitări Oltea Zambori și Cristina Putan.