Mie mi-au spus, dar eu n-am ascultat. Am fost informată din adolescență.
Mama a concluzionat: Lasă gura mai moale, o să iei bătaie când te măriți sau nu te mai măriți niciodată. Azi nu pot spune despre mine că sunt o doamnă. Mama a avut dreptate.
Tata a lansat cu ton prevestitor și punitiv la educația lui mamanu: Cu răsfățul de la coana mă-ta, să nu faci nimic toată ziua, o să fii o putoare. Și tata a avut dreptate. Trag de multe ori ușa după mine și surând cu satisfacție că mi-am lăsat lucrurile vraiște fără neliniștea mamei de bărbat, fără frica de un tată autoritar. Din punctul ăsta de vedere, împotrivindu-mă tatălui, sunt un erou.
Primul iubit cu furie mi-a pus în vedere: Dacă te desparți de mine, o să ajungi o curvă. La 20 de ani am plâns mult, dar în timp am descoperit că acest cuvânt e cel mai puțin ofensator pentru o femeie. În funcție de percepție, grup și educație, și el a avut dreptate.
Un prieten, doi prieteni, trei prieteni etc au stabilit că o să rămân singură din cauza caracterului: Ce faci tu, nu face nimeni! Diplomația nu mi-a fost străină în relațiile de prietenie, doar că nu am practicat-o. Am trăit, nu mai trăiesc în prezent, cu senzația că legământul dintre doi oameni care au ales să cultive o asemenea legătură semnifică acceptare și apartenență. Așadar, nu m-am ferit să-mi exprim neplăcerile și să interpretez liber. Au avut dreptate și ei. Am rămas oarecum singură.
Am fost avertizată. Mi s-a atras atenția în repetate rânduri și prin mijloace diferite. De fiecare dată am ales să fiu cel mai mult eu. Pe termen lung, când apelez la rațiune, am câștigat. Sunt o învingătoare. Sunt eu, nu neapărat iubibilă și dezirabilă ca prezență, dar autentică.
Am și eu dreptatea mea.
Foto: Anca Ciobănescu