Cristina Chevereșan, Dialoguri în era E-reader
Dintr-un început formal, Domnule profesor, ați părăsit România la începutul anilor 80, care îmi anunța o lectură rigidă, am sfârșit lectura într-o conștiință de sine că ceva s-a schimbat.
Acest ceva se referă la perceperea fenomenelor lumii exterioare. Cartea de interviuri a Cristinei Chevereșan m-a îmblânzit intelectual.
La primul interviu, cu profesorul Marcel Cornis-Pope, am căscat firesc de plictis. Reacția nu se datora subiectului interviului, ci subiectului de român emigrat în America înainte de 89. Încă un român emigrat care face carieră în altă țară.
La al doilea interviu m-am relaxat cu Dragă Gish. Am citit cele câteva pagini dedicate scriitoarei americane de origine chineză, Gish Jen, savurând. Pe îndelete mi-am notat pe hârtie cuvântul etnie, America și catalizator. Nu aveam încă habar de direcția lecturii, dar eu începusem să-mi fac o idee. Mintea mea începuse deja să facă trimiteri asemenea notelor de la subsol. Îmi revenea în gând Lucian Blaga cu o observație a lui despre cultura franceză și cultura germană. Cultura franceză se consideră model și nu acceptă decât să fie imitată, iar cultura germană sfătuiește să fii tu însuți. De aici am considerat eu să scriu nota despre catalizator, America a devenit catalizator pentru diferiți cercetători de altă etnie.
Cu interviul lui Tino Villanueva mi-a venit o confirmare despre etnie. Poet american de origine mexicană, Tino mi-a prilejuit repezeala de a lipi eticheta cărții. Mi s-a părut firesc să-mi zic mie însămi că am în mâini o carte despre scriitori americani de diferite etnii, etnie care, subliminal, le dictează o anume direcție în cercetarea lor. Imediat după m-am pierdut lingvistic. Interviul mi-a ridicat întrebări de limbă.
În acestă deconcentrare am citit interviul lui Dominick LaCapra. Am pierdut direcția interviurilor, direcție închipuită de mine și într-un obscur raționament am dat paginile reactualizând conceptele de istorie, memorie, traumă.
Cu Lindsay Waters, angajat al Harvard University Press din 1984, m-am simțit admirând. Nu mi-a fost foarte clar dacă admir oamenii despre care citeam sau dialogul pe care l-a impus prin întrebări Cristina Chevereșan. La finalul acestui interviu a devenit clar, admiram deopotrivă omul care dădea și omul care lua interviul.
Am simțit foarte clar atunci mutațiile intelectuale, îmblânzirea de care am amintit la începutul acestor aprecieri critice.
La ultimul interviu, cu David Crystal, mă găseam surescitată. E oare posibil ca un lingvist aparținând unei generații fără E-reader să mă influențeze atât de mult în judecata despre propria mea generație? Cum poate o persoană educată în alt moment istoric să fie mai deschisă sufletește și intelectual cu tinerii de azi ca mine? Generația mea a participat la explozia internetului, nu a luat aminte din margine. Din participați, am trecut în margine prin lipsa de toleranță.
Dialoguri în era E-reader a devenit o lecție, lecție de toleranță mijlocită prin interviuri cu diferiți scriitori aparținând altei generații.
Sincer, nu am crezut în utilitatea unei asemena cărți, dar dialogul impus de Cristina Chevereșan m-a apropiat nesperat de mult de propria mea generație.