Nu aduce anul ce aduce Vama: curs intensiv de scriere

marius-chivuPentru azi îmi propusesem să scriu despre Peter Barta. Pe Peter Barta l-am întâlnit la conferința PRbeta din 13 mai. Construisem mental o introducere, urma să scriu apoi fără teamă. Introducerea mă terorizează. Alb, gol, disipare. Introducerea mă țintuiește în loc și o oră întreagă. După prima frază simt cum se desprind ușor din minte alcătuirile de fraze și idei.

Cu munca înlesnită, renunț azi la Peter Barta ca subiect. O să revin în zilele următoare.

De ce?

Am fix în acest moment un cuvânt care pare să bată la poarta capacității mele creative. Folosește amoc, folosește amoc! Asta dacă aș auzi voci. Nu aud.

Nici cuvântul nu mă prea încântă prin ceea ce semnifică. Nu sufăr de nici o boală mintală, nu pe hârtie cel puțin, dar transcend prin sensul lui figurat: izbucnesc. Descriu o fâstâceală spastică și patetică.

În 23 aprilie publicam acest text. De azi dimineață am certitudinea că îmi pot ține promisiunea de a vă scrie din Vama Veche. În 7 iunie plec la mare. Rămân acolo până în 14, iar în intervalul acesta o să particip la atelierul intensiv de scriere creativă sub îndrumarea lui Marius Chivu.

Am răspuns de ce am renunțat la subiectul de azi. O acțiune în favoarea unei emoții, unei satisfacții.

Plec să scriu în Vamă.

Cu Marius Chivu. Marius Chivu subiect.