Sirenele urlă afară. Mara stă ghemuită în pat și scrie o poveste pentru un concurs organizat de librăria La Două Bufnițe. Motan doarme în stânga. Eu stau cocoțată în mijloc cu laptopul în brațe. Diferența dintre zilele săptămânii și weekend. Nu ne-am mutat pe canapea. Nici exercițiile de pilates nu le-am făcut.

O sticlă de lapte expiră azi. M-am apucat de clătite. Mara, clătite groase sau subțiri? Subțiri. Dasein. Mara, ființă sau ființare? Mi s-a părut o lectură potrivită pentru viața în stare de urgență. Am citit un capitol din Ființă și timp de Heidegger. Izbită de obtuzitate, am căutat cu disperare simplitatea din exprimarea autorului. Nu vorbește pe înțelesul tuturor.

O ambiție realizez cu Heidegger. Mă consum într-o stare sufletească care tinde spre ceva. Să am citite cărțile monument ale umanității. Război și pace, Așa grăit-a Zarathustra, Un veac de singurătate, Ulise, Omul fără însușiri, Demonii, Interpretarea viselor, Ființă și timp, Muntele vrăjit, Faust etc. Nu mă întrebați de ce.
Heidegger mă pune pe gânduri cu întrebarea despre ființă. Faci transparentă o ființare – cea care întreabă – în ființa ta. Ce înțelegeți de aici? Că veșnic ne interogăm? O interpretare. Ființarea suntem noi înșine, deține posibilitatea interogării și se numește DASEIN. Am repetat. Am repetat. Am repetat. Pare că am ținut minte. Capitolul are 21 de pagini, cartea 576.

O întrebare nu are astâmpăr. De ce dintr-un întreg capitol am reținut două rânduri? Mă paralizează uneori mărginirea spirituală. Când nu cad în desuetudine, vremea mea aparține Facebook-ului, Iphone-ului, Netflix-ului, mă chinui să pricep frământări existențiale. E utilă o asememea lectură? Sunt utile lecturile cărților enumerate mai sus?

Ies în stradă pentru cumpărături cu o sticluță de dezinfectant. N-am purtat încă măști și mănuși la supermarket, dar mă uit lung la mâinile mele. Mâinile au devenit dușmani. Nu le duc la gură, nas, ochi. Nu le duc conștient. Când mă trezesc cu mâna la gură, cred că se activează dasein-ul heideggerian. Ce am priceput din cele 21 de pagini. Mă interoghez existențial. Aberez. Adevărul e că nu am priceput suficient. Mă apuc de capitolul doi și de dezinfectat.

Din Ființă și timp, titlul cărții, aș scăpa de conjuncția și. Timp fără ființă e mai potrivit.

Foto: Bogdan Mosorescu