Diversitatea vieții mele din ultimul timp a început să mă amuze. Săptămâna trecută, sâmbătă, pe la ora opt seara făceam baie cu rățuște, peștișori și prințese, iar la zece dădeam un shot peste cap și discutam despre relații și compromisuri cu o prietenă.
Ieri, tot pe seară, am aprins lanterne de Sfântul Martin cu Mara și am privit un extraordinar foc de tabără la Herneacova. Puțin mai târziu în noapte, pe la opt, intram furtunos în Filarmonică unde a avut loc proiecția filmului De ce eu?, un film de Tudor Giurgiu.
În continuare, pentru cinefili, acei amatori pasionați de film care frecventează aceste spectacole cinematografice, nu o să povestesc filmul, o să mă opresc asupra unei subtilități sau a unui gând personal. Aș începe cu felicitări.
Felicitări, Tudor Giurgiu!
Felicitări, Emilian Oprea!
Felicitări tuturor actorilor din film.
După aceste felicitări transmise, mi se pare inutil să mai spun că mi-a plăcut. Pe tot parcursul filmului m-a însoțit o satisfacție: film european, film românesc european.
Am savurat această satisfacție printr-un abandon total al apucăturii de a critica și a găsi neajunsuri la tot ce este românesc. M-am surprins căutând și în paginile cărții, Sfârșit de sezon, de Marius Chivu, note specifice românești.
M-am scuturat, m-am scuturat fizic și psihic. Cultura minoră nu semnifică o lipsă de putere creatoare, cultura minoră, ca obiect de creație umană, trasează doar niște caracteristici, iar aceste caracteristici țin de imaginație, spontaneitate, sensibilitate, joc. Toate acestea se regăsesc în creațiile românului. Mă întreb acum, cum aș putea să exprim cel mai bine, să conving pe aceia care poposesc aici, că acest minor nu reprezintă un handicap? Cultura minoră are o structură proprie, autonomie, caracteristici.
În proiecția de aseară, a fost vizibilă această structură proprie a creatorului într-o cultură minoră. Obiectul, adică filmul, a fost realizat magistral.
Aprecierile mele au o direcție anume: structura filmului, jocul actorului, forța de a transmite. Pe subiect nu am fost deloc. O persoană ca mine care practică escapsimul zilnic, foarte greu, dacă nu imposibil, mă poate ține cineva sau ceva atentă când politica devine subiect de dezbatere.
Tocmai de aceea am fost foarte dezamăgită de public, de întrebările de la final. Am mers la o proiecție de film cu un final deschis, discuții cu publicul, iar publicul a profitat de această ocazie pentru a defula din nou frustrările politice.
Ponta și Iohannis. Cei care au răspuns la întrebări aseară au fost Tudor Giurgiu și Emilian Oprea, artiști, nu politicieni.
Am părăsit sala înainte să se termine discuțiile, dar direcția în care duceau, m-ar fi determinat și pe mine, asemenea personajului din film, să mă arunc de la balcon.
O exagerare, firește, dar cine nu exagerează zilele acestea?!

De ce eu?, film românesc european.

Bravo!