Fotografie realizată pentru campania #eusunteducatia. Sprijin am primit de la fantasticul Bogdan Mosorescu. Îmi plimbă Tricoul Inteligent prin București și împreună încercăm să ne duceam viața cu demnitate în pătrățica unde am ales să trăim.
Spre carte prin fotografia erotică
Două campanii se desfășoară sub egida mea. Campania Poartă o carte și campania Eu sunt educația strâng laolaltă tulburările și neliniștile mele de a părăsi lumea asta fără să las nimic în urmă. Cromozomii i-am dat deja mai departe. Ai mei se numesc Mara și au șapte ani, imediat opt.
Cum direcția în viață mi-am ales-o pe cultură, știu la ce m-am înhămat. Multe coate rupte pentru a răzbi în viață și prin forța educației. Am început să caut soluții pentru a atrage cât mai multe persoane spre lumea incredibilă a cărților. De exemplu campania Poartă o carte mi se pare că stagnează. Nu realizez nici un progres.
Am avut încredere în cititori. Îi iubesc. Am fost dezamăgită de ei. Presupusesem eu că cititorii alcătuiesc o categorie specială de oameni. Lipsa calităților deosebite la cititori mi-a spulberat părerea fermă. Ce mai este un om fără convingeri!? Rana primejdioasă mi-am îngrijit-o sub ocrotirea unui profesor din facultate. Câteva replici schimbate între eternul profesor și eterna studentă m-au ajutat să înțeleg. Cartea reprezintă un ospăț. Te gândești la cele citite, la ideile produse. Mulți dintre noi receptăm fraze pe facebook pe metoda fast food. Nu o să dau numele profesorului. Respect o modestie pe care încerc să mi-o însușesc și să o aplic. Dar eu încă nu am ajuns atât de înțeleaptă. Câțiva ani o să mai practic epatarea.
Am început să iau cititorii ca atare. Puterea cărții e o iluzie, zicea domnul profesor. Puterea ei, dacă are una, ține de reducere. Micșorează tendința de manifestare asemenea unui primitiv. Eficiența ei constă în limitarea agresiunii înnăscute.
Continui campania după ce mi-am redifinit ce înseamnă lectura.
O să încerc să atrag mai mulți oameni spre carte prin fotografie erotică. Nimeni nu ignoră pasiunea. O copertă de carte pe o piele sensibilă, un roman între două piciorușe deschise sugestiv, o senzualitate karamazoviană pe un cearșaf alb mototolit de greutatea a două trupuri și o carte etc.
Cercetare fac de vreo jumătate de an. Erotism, pasiune, corpul uman, carte, elementele celui mai nou proiect. Așteptați numai.
Zic! Și o să fac!
Foto: Simona Nutu