Anul acesta, în septembrie, Mara a mers la școală. A început o nouă etapă în viața ei. Într-un fel, la încheierea celor 7 ani de acasă, s-a închis o ușă. Mara adultă îmi va arătă ce impact a suportat în copilărie cu o mamă ca mine.
Pentru școală nu m-am agitat. Nu m-am interesat de profesori, de materii, de siguranța instituției. Mă ghidez pentru viața de elevă a Marei după modelul familiei Frank, familie de evrei. În primul rând sănătatea, în al doilea rând distracția. Restul le ducem la îndeplinire prin repetiții și obișnuințe.
O singură dilemă am avut de când a început școala. Să o las sau nu la religie. Anul trecut m-a întrebat dacă ea este ortodoxă sau catolică. După o insesizabilă pauză, i-am răspuns că nu este nici una, nici alta, dar a fost botezată la ortodocși. Mara, ești un copil botezat la biserica ortodoxă, dar nu ai nici o religie.
Răspunsul acesta a mulțumit-o atunci. Între timp au început orele de religie. De fiecare dată am grijă să o întreb ce povești ascultă la religie. Am hotărât să participe la aceste ore dintr-o corectitudine față de individ, să fie decizia ei în viitor dacă alege să creadă într-o forță supranaturală cu un fiu născut dintr-o virgină sau nu.
Încerc de fiecare dată să aleg ce este corect pentru ea. Analizez ce simt și ce gândesc, le separ cu rigurozitate și îmi dau voie să mă duc spre corectitudine.
Corect pentru ea a fost să participe la acele ore, iar eu ca un paznic să împiedic infestarea. Nici mai mult, nici mai puțin, Mara a fost deja infestată. Săptămâna trecută povesteam împreună despre o călătorie în Galapagos unde a fost Darwin când Mara mi-a răspuns cu Dumnezeu care a fost pe pământ acum foarte mulți ani.
După o altă pauză insesizabilă, i-am reamintit că Dumnezeu este un nume pentru partea bună din noi. Că unii oameni aleg să creadă într-o forță care ne pedepsește sau răsplătește după fapte, dar Dumnezeu este asemenea lui Gulliver, un personaj dintr-o carte.
A urmat o reacție care pe mine m-a umplut de greață. Mi-a strigat, căci a strigat către mine, că dacă eu nu cred în Dumnezeu, nici ea nu crede în Darwin al meu.
O să-mi explic greața. Consider că școala și ora de religie mi-au infestat copilul. Îmi doresc pentru Mara să gândească și să aleagă singură. Nu o cresc într-o religie sau cu o anume bucătărie. Indivizii în copilărie sunt ușor impresionabili, dar adulții au instrumentele necesare să edifice și să lase manipularea deoparte.
Ce mi-a rămas de făcut? Mi-a trecut prin cap la furie să o retrag de la orele de religie. Am abandonat. Aș supune-o pe ea la o presiune prea mare. O să am încredere în ea și inteligența ei, iar eu o să merg înainte cu întrebarea: ce povești ai ascultat la religie? O să-i vorbesc în continuare de știință, de evoluție, de Darwin și de Dawkins.
O să-mi cresc copilul să creadă în el însuși, să fie bun și corect pentru că e om și nu pentru frica de pedeapsă din partea unui Dumnezeu răzbunător, dar care ne iubește.
Sănătoase să fim, mama să muncească mult și în viitor să mergem împreună în Galapagos pe urmele lui Darwin.
Până la urmă și mama crede în ceva, în evoluție și bun simț.
