14 martie. E puțin mai întuneric azi

A murit Stephen Hawking. Simt nevoia să las pe blog o notă despre. Niciodata ca până acum nu mi-a fost așa evidentă funcția de jurnal. Doresc să mă aplec asupra informației. Prin scris, cu reprezentarea lui de leac, să eternizez această zi de 14 martie 2018.

În 14 martie, prin moartea unui geniu, am scormonit în memorie. Mi-am amintit amintirile. Am avut mulți profesori de fizică și chimie. Găsesc interesant faptul că le-am pierdut chipul unora dintre ei. Ce a rămas viu este sentimentul de groază căpătat la clasele unora.

Prin clasa a VII-a sau chiar a VIII-a, rubrica de chimie din catalog cuprindea notele de 4 și 7. La o nouă ascultare, m-am potcovit. Asta era expresia pentru notele mici. M-am potcovit cu încă o notă de 4. Îngrozită, am mers în bancă și mi-am calculat media. Corigența reprezenta o rușine prea mare pentru vremurile mele. M-a salvat de corigența media 5 pe care am acceptat-o fără nici un sentiment penibil de sfială.

Fizica, matematica și chimia nu erau îndeletnicirile mele. Cifrele și simbolurile mă plictiseau în timpul lecțiilor și mă înspăimântau la ascultare. Am promovat din mila și bunăvoința profesorilor în primul rând. În al doilea rând am depus eforturi epuizante să memorez niște formule.

Am exultat în facultate doar că am scăpat de hidoasele cifre. Am iubit și iubesc literele. Doar că între timp m-au sedus și cifrele. Am citit cărți pe înțelesul tuturor; Einstein, Hawking, Richard Feynman. Ce furie m-a năpădit din cauza limitării intelectuale! De multe ori m-am întrebat de ce nu m-am născut și eu un geniu. De multe ori mi-am dorit să fi fost unul dintre. Mi-am zis și îmi zic că lumea aș fi înțeles-o altfel. Nu m-ar mai fi consumat nimicurile. Cinismul nu l-aș mai fi cultivat, m-aș fi născut cu. Aș fi câștigat bani cu ușurință.

Privesc în prezent tabelul lui Mendeleev cu drag. Mi se scurg ochii la simboluri. Văd acolo viața, lumea, minunea existenței. Nici un profesor nu a manifestat încântare pentru viață, pasiune pentru elementele alcăturii umane. Toți au găsit de cuviință să ne terorizeze cu note mici pentru că greșeam numărul de protoni. Am părăsit școala cu îndoieli matematice. Nu dau vina pe profesori, nu caut să arăt cu degetul. Știu sigur că fizica și chimia au puterea să fascineze, să atragă, să însemne mai mult pentru elev.

E doliu în lumea oamenilor de știință. Au suferit ditamai pierderea. Planeta a rămas fără una dintre puținele persoane care o văd, o observă, o dezvăluie cu dovezi. E puțin mai întuneric azi. Așteptăm sau cel puțin eu aștept să se mai nască sau să crească geniile care au capacitatea să mai facă un pas în cunoașterea universului urmărind dovezile.

Stephen Hawking, îți mulțumesc că ne-ai apropiat de univers.

Teoria relativitatii… explicata (pseudo-stiintific) de Bogdan Mihai

E = MC2
E – energie
M – Masa
C2 – viteza luminii in vid

Ca orice teorie pare ceva abstract, o insiruire de litere fara noima care nu au nici o legatura cu realitatea.
Pentru a o intelege si a pricepe de unde provine relativitatea insa trebuie sa tinem cont de doua principii.

  1. Viteza luminii este aceeasi pentru orice observator si este imposibil de atins de un corp cu masa, pentru ca pe masura ce viteza creste energia necesara pentru a-l propulsa creste pana la infinit.
  2. Realitatea este un punct de vedere si atata timp cat nu avem un sistem de referinta la care sa ne raportam nu putem spune niciodata despre doua obiecte, care se misca si care sta pe loc.

Principiile acestea in sine par simple si usor de inteles dar, pentru mine, a fost nevoie sa vad o imagine mai ampla a ceea ce presupune teoria relativitatii si care sunt paradoxurile ei pentru a o pricepe si a intelege de unde provine relativitatea.
Cea mai buna explicatie am gasit-o intr-un episod din „Trough the Wormhole”, „The Riddle of Black Holes”, un documentar prezentat de Morgan Freeman.
Episodul respectiv se referea la modul in care actioneaza gaurile negre asupra realitatii si, desi avea prea putina legatura cu teoria relativitatii, in el a existat ceva care m-a ajutat sa inteleg relativitatea timpului, teoria mortului viu. Ca o paranteza, m-am hotarat sa nu folosesc aici termenul de „gaura neagra”, din motive evidente, o sa-l inlocuiesc cu „chestia intunecata”, nu, tot nu suna bine, sa-i zicem simplu „cafeaua”.
Cafelele sunt o concentratie de materie cu o masa asa de mare incat reusesc sa atraga si lumina. Presupunem ca exista doi observatori, numiti in documentarul respectiv Bob si Alice, daca in timp ce Alice se plimba cu un avion pe marginea cestii, Bob decide sa se arunce in cafea cei doi vor avea in aceeasi fractiune de secunda doua realitati complet diferite.
Alice il vede pe Bob in functie de lumina care se intoarce de la el la ea dar, intrucat cafeaua distorsioneaza timpul si spatiul si „incetineste” lumina pana in punctul in care o impiedica sa se intoarca la Alice, acesteia ii va parea ca Bob pica din ce in ce mai incet pana in momentul in care acesta se opreste. Datorita faptului ca ea il vede pe el ca urmare a luminii care in cele din urma nu se mai intoarce, pentru Alice, Bob are nevoie de o eternitate sa treaca prin cafea.
Pe de alta parte, Bob isi continua nestingherit miscarea pana in centrul cestii unde se intampla tot felul de lucruri rele despre care nu cred ca trebuie discutat acum. Oricum nu am fost si nu stiu.
Concluzia este ca in coformitate cu teoria relativitatii, unde viteza luminii este luata ca sistem de referinta si este aceiasi pentru toti observatorii, cei doi au doua imagini diferite asupra realitatii in acelasi moment. In timp ce Bob a trecut prin minunata licoare neagra si a dat de zat, Alice inca il vede plutind ca si caimacul la suprafata. De aici relativitatea timpului, ca deh, viteza luminii e constanta.
Destul de simplu zic eu.

De mentionat ca in documentar Alice este cea care se arunca in cafea lucru pe care nu-l inteleg si cu care nu sunt de acord, mai ales in ceva prezentat de un gentleman ca Morgan Freeman. Normal era sa sara Bob, din cavalerism macar, ma rog, puncte de vedere, sisteme de referinta, totul e relativ.

Bogdan Mihai