Am plecat la drum fără nici un plan. Mă aflu pe insula Thassos de șase zile. O cercetare pentru un angajator din umbră. Mi-am zis, bazându-mă pe asigurarea de acasă, că știu ce am de făcut cu libertatea cuvântului.
O să scriu despre ce anume îmi atrage atenția.
Cu atenția asmuțită, rațional am acționat să o păcălesc. De aceea am închis de multe ori ochii, am tras aer în piept, am privit în gol, m-am afundat în cărți. Voiam să scap de sentimentul datoriei. Într-una din zile am închiriat un ATV. Pe o porțiune de drum neasfaltat, în zdruncinături ușoare, mi-am revăzut bunicii îndepărtându-se pe o motoretă portocalie, iar pe mine, sora mea și unchiul nostru în poartă.
La plajă, Marble Beach, cu intenția de a observa nestingherită, m-am așezat lângă un bolovan.
Iată-mă la pomul lăudat! Mi-am zis mie însămi și am rânjit spre un cuplu care se fotografia lângă apă. El ședea ca un playboy în timp ce încerca să nu o uite pe ea, cea actuală, într-o poziție de cobră ademenită de muzică.
Ca să vă spun drept, călătoria asta a mea pe o insulă grecească a devenit posibilă dintr-un mănunchi de nemulțumiri. Fotografia minte prea mult, iar oamenii se simt înșelați. De prea multe ori nu recunosc locul din imagine. Refuză să accepte că realitatea e alta.
Nu mi s-a cerut, dar mi s-a sugerat să relatez de la locul faptei. Să mă imaginez ca un reporter de război. Să dau dracu senzaționalul și comercialul. Cronica mea se dorește să fie o fițuică din sertarul oricărui agent cumsecade. Când întâlnește un anume fel de oameni, de obicei peste 30 de ani, educați, lucizi, veseli, să ofere o oglindă a unui loc, nu o reprezentare.
Thassos nu s-a nimerit, ca la ala bala portocala, ci s-a desemnat prin numărul mare de români care aleg insula pentru concediu.
Thassos este o insulă mică la Marea Egee. Verdeața atrage prima atenția. Are câteva plaje celebre, cu descrieri exagerate. Nu am menționat degeaba pomul lăudat. Vă întreb acum pe cei care alegeți Grecia: Grecia e frumoasă pentru că o iubiți sau o iubiți pentru că e frumoasă?
Datorită mașinii, am dat turul insulei și am oprit la fiecare plajă lăudată de orice agenție de turism. Cineva a comparat Paradise beach-ul cu Eforie. Dacă vă ajută alăturarea. Stațiunea Eforie e o necunoscută pentru mine, dar pe Thassos există munte, verdeață, apă curată și albastră-verzuie ca peruzeaua.
De pe Thassos, într-o închipuire nedreaptă de reporter, relatez: Thassos nu este ce vedeți în poze. Thassos poate fi mai puțin, dar poate fi mult mai mult. Diferența o face educația. Mereu ajung aici. O altă diferență constă în pretenții. Asigurați-vă, atunci când plănuiți o călătorie, că locul se potrivește firii. Temperamentul, mai ales după o vârstă, face nedreptăți geografiei. Preferințele, firea și circumstanțele vă asigură satisfacția în nici un caz fotografiile în photoshop.
Pun punct aici. Mă apuc de bagaj. Mulțumesc.