Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "intimitate"

Cititorii vin către mine atunci când mă expun sufletește

De 18 feb., 2019 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În loc să scriu despre cel mai vesel spectacol de la Național, o să-mi permit o digresiune. Am nevoie de. Articolele despre spectacole de teatru sau cărți îmi pun cititorii pe fugă, iar agențiile, atunci când mă curtează, mă întreabă fix de domniile voastre. Care e numărul cititorilor?

Trânte psihologice am tras cu întrebarea asta. M-am întrebat ce ar zice Dostoievski sau Freud despre. Mi-a fost rușine. Rușinea mi-am potolit-o cu facturile. Exact, am facturi de plătit.

Cititorii vin către mine atunci când mă expun sufletește. Oamenii iubesc emoțiile. Tragediile cauzate de. Comediile desprinse din. Eu n-am nimic împotrivă să fiu asemenea unei cepe. Dau jos strat după strat. În general apelez la sinceritate. Pe termen lung, sinceritatea e singura care dă rezultate.

Asta nu înseamnă că este ușor. Comportamentul se modifică inconștient în funcție de celălalt. Am realizat de curând cât de repede schimb măștile și în cercurile intime.

Atunci faci un pas înapoi și te studiezi dacă ești curios de tine, dacă intenționezi să înveți să gândești, dacă dorești satisfacții și nu căsuțe bifate în viață.

N-am excelat la căsuțe bifate în viața mea. Nu m-am măritat cu primul iubit. Am devenit mamă, dar nu m-am măritat. M-am despărțit de tatăl copilului. Am fugit și fug de ratele la bancă. Am renunțat la Dumnezeu. Caut să fac un doctorat pe sexualitate. Mă încăpățânez să scriu, să exersez și să favorizez activitatea creatoare din programul meu. Refuz să accept funestul vieții. Prefer umorul de aceea râd când nu se cuvine. Nu-l aprob pe se cuvine.

Poți să râzi la o înmormântare. Poți să râzi de mamele disperate, concentrate exclusiv pe copii. Poți să râzi de situațiile delicate și dificile. Poți să râzi de casa dezordonata și soacra coercitivă. Poți să râzi.

Orice se întâmplă în viața unei persoane presupune perspective. Un terapeut, o autoritate, un prieten sucesc perspective.

Dacă un copil dorește să fumeze, fă o vizită la spital cu el, la oncologie. Nu-l bate, nu-i interzice. Dacă nu te plac părinții partenerului, chestionează-te. Ai nevoie de aprobarea lor? De ce? Dacă te necăjesc copiii partenerului, respiră. Nimeni nu are nimic personal cu tine doar că nu ești mama sau tata. Atât. Dacă ai un partener zgârcit, descoperă cauza zgârceniei, sărăcia sau o înclinare de om crud? Dacă ai o nelămurire, întreabă, nu presupune. A presupune într-un schimb de replici semnifică a te lăsa otrăvit. Nu o faceți. Nu suntem Socrate. Nu o să scrie nimeni despre noi și moartea noastră demnă. Dacă un coleg și-a luat o mașină nouă e necesar să-ți iei și tu una, dar puțin mai scumpă?

E nevoie să demonstrați în permanență ceva cuiva? E vitală părerea străinilor despre persoana noastră?

Sugestia mea este să vă întindeți în pat. Să priviți tavanul. Să închideți ochii. Să-i deschideți. Să vă priviți corpul. Orice emoție negativă vă dereglează organismul. Atenție! Frica, furia și tristețea afectează intestinul! Încercați să descoperiți ce vă place și ce nu vă place. Ce nevoi aveți. Concentrați-vă pe corp și pe minte. Celălalt nu contează. Când eul personal o să fie fericit, puteți reprezenta o sursă de fericire și pentru celălalt.

Nu există altă cale. Oamenii încearcă să treacă prin viață fără un eu satisfăcut. Ce se întâmplă? Vin bolile. Apar hemoroizii. Doctorii nu vă pot diagnostica durerile. Priviri goale. Atitudini răutăcioase. Singurătăți insuportabile.

Dacă râdem înainte de toate, dacă ne dorim tot mai mult și tot mai puțin avem șansa la o viață trăită frumos. Cum mi-a zis mie doamna cu care am lucrat la bibliotecă. Dunia, eu am avut o viață frumoasă!

Eu aleg să râd înainte de toate și sper să afirm același lucru la bătrânețe.

Am avut o viață frumoasă, viața mea, nu a părinților mei, a colegilor mei, a epocii mele. Viața mea.

Foto: Bogdan Mosorescu

Vespasiană-Vespasian

De 7 iul., 2014 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Cuvântul vespasiană mi-a revenit dintre paginile cărții lui Joyce, Ulise. Dacă automat vă poartă gândul la împăratul Vespasian sunteți îndreptățiți, chiar dacă vespasiană înseamnă pisoar public.
El, Vespasian, a ordonat să fie construite la Roma sute de latrine pentru care a perceput taxe de folosire.
Expresia banii nu au miros sau în latină pecunia non olet i-o datorăm tot lui Vespasian.
Păstrând paradigma vespasiană-Vespasian, facem un salt flexionar în semnificații. Mersul la toaletă, ce este, ce semnifică, ce a devenit?
Este nevoie.
Semnifică intimitate.
A devenit timp cu tine însuți.
O să aleg două exemple: muncitorii de pe un șantier și mamele.
Pe un șantier, unde muncitorii împart dormitorul, bucătăria, spațiul de muncă, closetul a devenit unicul loc unde dețin un moment numai al lor.
Mamele, care pentru o perioadă sunt percepute ca prelungire a bebelușului, ajung să aibă un moment numai al lor la toaletă.
Closetul, spațiul acestui obiect perceput și ca artă în viziunea lui Duchamp, obține importanță și valoare. Orice obiect sau spațiu investite cu valoare de către om mută sfera de interes. Interesul omului creează funcții esențiale pentru a trăi.
Minutele petrecute la toaletă descriu esențialul vieții.
Înțeleg perfect, oricine are nevoi fiziologice și nu pot fi refuzate. Naziștii au făcut asta, la Auschwitz-Birkenau deținuții stăteau și trei pe un closet. Acțiunea aceasta urmărește umilirirea, dezumanizarea. Naziștii au avut un real succes o perioadă de timp, ce ironie nătângă!
Așadar, closetul, mersul la toaletă este și semnifică, iar semnificațiile ne ajută uneori să nu ne pierdem mințile. Intimitatea conține o secundă de luciditate, o imagine sinceră a noastră, o pauză în care stimulii și reacțiile se suspendă.
La toaletă omul dă curs unei nevoi fiziologice, dar satisface și o nevoie de sublimare, luăm aminte de noi nu în datorii și responsabilități, ci de noi ca ființe.

Cu sau fără Shakespeare

De 29 apr., 2013 7 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am plecat odată de la facultate împreună cu un coleg și am parcurs o bucată de drum împreună. Un scenariu atât de comun, dar o întâmplare frecventă în viața socială. Am povestit, ne-am ascultat. Mai târziu, experiența aceasta a devenit un model. Dar au trecut ani până alte întâmplări au făcut din episodul de mai sus un model.
Am stat de mai multe ori la taclale cu prietenele mele despre colegii de serviciu. Persoane necunoscute mie au devenit intime în cunoștințele mele. Printre aceste povești experiență de viață, am avut ocazia să-mi observ prieteni în compania acelor persoane despre care îmi povesteau. Am stat participant lângă prieteni plus colegii lor și am stat spectator lângă prieteni, plus colegi, plus iubiți.
Unu plus unu, plus unu. Aici voiam să ajung, acesta este de fapt începutul. Rândurile de mai sus îndeplinesc funcția didascaliilor în teatru, note înainte de ceea ce urmează cu adevărat să vă povestesc.
Când am stat spectator la o masă cu un prieten plus un coleg, plus iubita, am avut senzația că s-a pornit o ploaie de măști. Fețele se schimbau ca la mimă. La această constatare mi-am recuperat amintirea din prima frază unde colegul meu oscila între povești și confesiuni.
Din confesiuni mi-am însușit o cunoaștere a lui.
Din confesiuni, prietenii mei și-au însușit o cunoaștere a colegilor. Pentru mine, confesiunea are și o funcție de catalizator. Între mine și acel coleg, între prietenii mei și colegii lor s-a impus o anumită intimitate, o acceptare deopotrivă de acordare a încrederii.
Scopul pentru care acorzi această încredere diferă într-adevăr, diferă și de la feminin la masculin, și de la o gândire la alta. Intimitatea rămâne totuși comună.
Intimitatea însă este și fățarnică, intimitatea creează o iluzie pe care cei mai mulți o interpretează prost.
Intimitatea între două persoane nu ar trebui să părăsească zona de confort a celor doi. Spun asta, deoarece observând din margine prietena, colegul, iubita sau prietenul, colega, iubitul, am avut o senzație de început de luptă în prima linie a frontului. Stăteam lângă niște oameni surescitați, entuziaști, încrezători. Colegul sau colega pare să fie cunoscut foarte bine din două perspective, perspectiva amoroasă și cea de amiciție.
După ce am rumegat mult la aceste observații, am ajuns la următoare concluzie. Când aceste întâlniri ajung să se desfășoare în unu plus unu, plus unu, iar perspectivele se gudură, colegul sau colega sunt niște imaturi.
Un om care a ajuns la maturitate stabilește de la început niște limite chiar în confesiuni. În acest punct însă discuția explodează, se mărește ca suprafață, căci intervin factori, educația, cultura, mentalitatea.
Tocmai de aceea, de ceva vreme am acceptat cultura doar ca obiect, obiect ce nu este la îndemâna oricui, stau pregătită să particip la multe asemenea spectacole până la sfârșitul vieții mele.
Spectacolele astea mă bucură și mă întristează, depinde foarte mult de starea sufletească în care mă aflu în momentul acela. Uneori mă ridic și plec, fără explicații, alteori stau și râd ca pisica la bolul de lapte.
Viața chiar e o scenă cu sau fără Shakespeare.