Ce a făcut domnul, mama?

Am ajuns la teatru de două ori. Am văzut Detalii naive, total lipsite de profunzime din viața și moartea unor spectatori, scris și regizat de Radu Afrim, și Scene dintr-o căsnicie în regia lui Radu Jude.

Mă consider datoare cu două cronici. Îmi crește datoria în fiecare zi, dar nu mă pot așeza la scris.

Mi-a trecut prin cap să fac un experiment.
Concentrată pe ordonanță și grațiere, să vin pe blog, în urma parcurgerii unor legi, cu un rezumat. Ce am înțeles eu. Fără explicații suplimentare. Doar un rezumat succint al unei persoane educate. Mi-am dorit și îmi doresc să înțeleg. Nu mă interesează surescitarea și patosul nici unui prieten.

M-am aplecat asupra celor publicate în Monitorul oficial și asupra articolului 183 din Codul Penal. Cum ar veni, îmi fac temele. Am renunțat la rezumat, au apărut multe articole pe internet, pe unele le-am parcurs cu atenție și interes.

Loc mai este de o părere, dar nu ajută pe nimeni și nu ăsta era scopul. Nu voiam să devin folositoare, ci să îmi demonstrez cât pot pricepe în urma lecturii. Așa și așa. Fix atât am priceput.

Am mers mai departe. Aseară am scos-o și pe Mara în piața Victoriei. Am vrut și am simțit. Tot o datorie și acțiunea asta. Să expun copilul la voința poporului și să-i explic pe înțelesul lui ce se întâmplă. A urmat un potop de întrebări. Mara se află la vârsta întrebărilor. Nu am stat mult. A privit în jur curioasă și a cerut acasă. Pe drum m-a întrebat ce a făcut domnul din desen de se afla la gunoi. Pe o pancartă, lângă noi, Liviu Dragnea era reprezentat la gunoi.

Înainte să-i răspund, am sărutat-o. Exprimarea ei, ce a făcut domnul, mama?, m-a umplut de mândrie. Așa mi-am confirmat că îmi educ copilul în bun simț. Jignirile nu-mi plac, iar cuvintele urâte în gurile unor copii semnifică un abuz, ca să folosesc sintagma actuală. Când vă învățați copiii neștiutori să înjure săvârșiți un abuz în serviciul de părinte.

Pe subiectul ăsta simt că o să mă pot înfuria. Dacă cineva găsește de cuviință să mă tragă de urechi sau să mă pună la punct.

Mulțumesc.

Foto: Bogdan Mosorescu

Țara arde, baba protestează

Ce să mai și scrii pe blog? Însemnările zilnice și-au pierdut orice farmec din cauza evenimentelor. Țara arde, iar baba nu se mai piaptănă, ci protestează.

M-am informat și eu ca orice cetățean aproape responsabil. Am citit în Monitorul oficial și scrisoarea lui Sorin Grindeanu. M-am ținut departe de orice tabără și păreri personale. Mintea mea e simandicoasă, dar lentă. Aseară am tras o tură prin Victoriei, am salutat, am schimbat două vorbe și multe priviri. Strigătele din piață, cuvintele accentuate cu deznădejde, ură, amuzament, mândrie, mi-au confirmat că masa reprezintă o forță fascinantă.

Am revenit în grabă la copil, interesul propriu m-a mânat spre o activitate de colorare a unor invitații. Mara urmează să împlinească 7 ani. S-au dus cei șapte ani de acasă. Iar azi, în timp ce mă hrăneam cu o salată fără gust (gustul a pierit de la forfota dintre oameni), cu gânduri împărțite, articol pe blog, comandat tort, un spectacol de 3 ore diseară la teatru, Tricoul Inteligent, protest, familie, visul urât de azi noapte, Uniunea Europeană.

Ce naiba caută Uniunea în varza asta? M-am ridicat de pe scaun, o reacție necontrolată și am fugit la laptop.

Guvernul a adoptat o ordonanță. Poporul protestează. Nemulțumire, neînțelegere, furie, tam-tam. De ce nu ne ajută Uniunea, România fiind o țară membră? Îmi pare atât de firesc și țin cont de toate aspectele: economic, politic, cultural. La ce e bună o Uniune dacă nu în asemenea cazuri? Neutralitatea are avantajul nepărtinirii.

Mama împacă doi frați care se ceartă, examenele se dau în alte școli, doctorii nu-și operează copiii. De ce nu ne împacă Uniunea Europeană? Îi văd rostul și utilitatea.

Acesta e răspunsul meu la ce e de făcut.

Simplu.

Foto: Flavius Neamciuc