Nu e nevoie să ai experiență 10 ani de blogging ca să știi că un articol despre o carte îți pune cititorii pe fugă. Aleargă mai ceva ca niște copii prinși în spatele blocului cu un pachet de țigări. Ce e drept, nici eu nu m-am dat în vânt după recenzii de carte! Doresc să scriu cărți nu să scriu despre cărți.

Uneori am ales să scriu despre cărți. Provocarea constă în reținerea atenției cititorului. Pe blog nici măcar nu pot înainta rugămintea de a mi se acorda atenție. Elevului meu select mereu îi cer: Am nevoie de atenția ta, te rog frumos! Surprinzător, dar reacționează.

Cum îmi place să mă chinui cu fel și fel de cărți ale unor autori excepționali, am simțit azi un imbold. Să vă povestesc puțin despre Memoria, istoria, uitarea de Paul Ricoeur. De luni de zile am început-o. Abia dau paginile. Mă minunez de mine, de greața care mă încearcă la unele fraze. Ce naiba am?! Eu îmi adresez întrebarea. Cum e posibil ca o persoană educată, cu o inteligență muncită să priceapă atât de puțin? Dintr-un total de 373 de pagini citite, aș reduce învățăturile la 5 pagini. Doar că cele 5 pagini mă provoacă nespus.

Un exemplu: A face istorie sau a face istoria.
Alt exemplu: Puterile distribuitoare de eternitate, Arta și Religia.
Încă un exemplu: Cultură interioară pentru barbarii exteriori.

Când citesc asemenea fraze, le pricep, mă încearcă o satisfacție similară cu un orgasm intens. Toți mușchii se contractă. Un dans febril de sinapse și contractibilitate musculară. Starea mea psihică nu se compară cu nici o bucurie de 5 minute. Am creat niște categorii. Bucuriile care nu par să aibă sfârșit: apucăturile epistemologice. Bucuriile de 5 minute, dar devastator de plăcute: rochia neagră, parfumul, pantofii, slime, dacă ar enumera și Mara, păpuși, orice cu sclipici și paiete.

Când port o rochie nouă pășesc cu trupul țanțoș. Când pricep ceva dintr-o carte, am impresia ca vremurile închipuite cu zei zac în mintea mea. Pășesc atunci provocator. Fix cum pășește un bărbat după ce a transpirat cearșafuri cu o femeie care l-a refuzat mult timp. De nedescris mersul lui, un act prin care un bărbat exprimă și manifestă privilegiul de a ocupa și a supune cu puterea penisului.

Nu trebuie să citesc asemenea cărți, gargară teoretică cum mi-a spus mie o minte strălucită. Are dreptate. Însă rămân fermă în convingerea mea. Nu poți scoate ceva din minte dacă nu bagi înainte altceva. Omul nu se naște capabil, omul devine.

Cum am devenit și un blogger responsabil care din când în când are ceva de spus. Ca acum.

Foto: Simona Nutu