De ceva vreme am încercat să mă văd cu Romina Popescu. Romina și cu mine ne-am cunoscut, dacă îmi amintesc bine, la o întâlnire a bloggerilor. Mi-au atras atenția tenul marmorat și trupul delicat. Au urmat alte întâlniri. Vocea mea n-a speriat-o. Faptul că am adus în discuție greșelile gramaticale și am declarat că nu citesc bloggeri pentru n-am sfârșit cu literatura ne-a apropiat. M-a invitat sau am ajuns dintr-un motiv uitat acum la o întâlnire a bloggerilor de beauty. Romina, cu ani în urmă, a fost ceea ce însemna atunci blogger de beauty. Ea m-a apropiat de cei de la Paula`s Choice. În prezent aștept să termin cu alăptatul pentru a folosi retinol. Știți cum e, nu sunt studii, de aceea se recomandă să aștepți. Aștept. Procesul de ridare înaintează, dar fiecare rid conține resturi de viață practică spectaculoasă. Mă umflu în pene.

Au trecut anii. Abilitățile au condus-o pe Romina către Bienala de Arhitectură Timișoara. Blogul, bloggereala, beauty, colegii de breaslă au rămas într-o etapă de viață. Etapa s-a încheiat sau nu s-a încheiat, aceasta mai dezbatem uneori la cafea printre alte discuții despre creme, tratamente și branduri cinstite.

Ieri ne-am petrecut dimineața și după-amiază în Piața Traian. A fost ideea Rominei, iar eu m-am bucurat. Piața Traian îmi amintește de Amsterdam, de o piață de acolo. Am savurat o cafea la AM. Am înfulecat un burger la Rion s. Am ascultat clopotele. L-am plimbat pe Mateiu prin parc. Am privit vitrinele magazinelor anacronice. Nimic de acolo nu se potrivește. Nimic nu se nimerește. Timpul s-a oprit în anii 80.

Se încearcă o resuscitare a zonei. S-a mai încercat. Comunitatea mare de persoane brunete face imposibil acest lucru. A făcut imposibil. Ieri am început să sper din nou.

Piața Traian este ca o comoară. Nu e sub lacăte sau ascunsă sub pământ, dar purtările primitive o țin pustie. Vedem!

Foto: Bogdan Mosorescu