La începutul orei de sport, profesorul cerea să ne aliniem. De la cel mai mic la cel mai mare. Când ne auzeam numele, făceam un pas în față.
Asta fac și eu acum. Ies în față. Cu un singur pas, cu o provocare.
Poartă o carte!
Lansez campania Poartă o carte! Am primit multe întrebări. Deja. De ce să purtăm o carte în geantă? De ce să citim o carte?
Primul meu răspuns: lectura îmbogățește vocabularul. Pertinentă, utilă, îndrăgită replică.
Al doilea răspuns: lectura semnifică exercițiu pentru minte. Nu ați stat niciodată de vorbă cu bătrâni senili? Lectura nu ne vindecă de senilitate, dar întârzie apariția modificărilor involutive fizice și psihice ale organismului. Femeile folosesc creme de față pentru a preveni îmbătrânirea. Considerați cartea crema minții.
Al treilea răspuns și mă opresc: cartea ne ajută să păstrăm tăcerea, să ascultăm, să fim.
Poartă o carte!
Regulament
Poartă o carte! – Campanie inițiată de scriitoarea Paula Aldescu
I. Descrierea campaniei
Campania Poartă o carte, derulată de scriitoarea Paula Aldescu în parteneriat cu Librăria Cărturești Timișoara și Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, constă într-o serie de concursuri foto adresate iubitorilor de cărți.
Campania este lansată ca o provocare, cu scopul de a încuraja lectura zilnică, prin purtarea unei cărți în geantă. Simpla prezență a acesteia incită la utilizarea în mod plăcut a timpilor de singurătate în public sau în particular.
Campania Poartă o carte! se va derula în lunile august-septembrie sub formă de campanie de educare și încurajare la lectură. În numele campaniei vor fi organizate concursuri și vor fi oferite premii. Se dorește ca lectura să (re)devină o modă, un stil de viață, o activitate normală desfășurată de toată lumea. Mediul online va ajuta la perpetuarea ideii de necesitate a dezvoltării personale prin lectură, iar prin social media se va oferi o alternativă sănătoasă și echilibrată de petrecere a timpului liber. Participanții la campanie vor fi încurajați să posteze pe conturile lor personale de Facebook sau de Instagram o fotografie prin care arată cadrul în care ei citesc o carte, iar fotografia va fi însoțită de eticheta #poartaocarte.
II. Perioada de desfăşurare a campaniei :
August – septembrie 2015
Există posibilitatea extinderii acestei campanii ulterior.
III. Derularea campaniei : Campania se desfăşoară online, la nivel național.
– Înscrierile se fac automat prin postarea pe contul personal de Facebook/Instagram a unei fotografii cu eticheta #poartaocarte. Fotografia trebuie să reprezinte cadrul (locul, mediul, atmosfera) de lectură. Postările vor fi realizate cu setarea confidențialității ca și Public. Linkul cu postarea va fi apoi trimis pe adresa contact@dunia.ro.
– organizatorul are obligaţia de a trimite un mail cu confirmarea înscrierii către participant.
– în perioada derulării campaniei, săptămânal, în ziua de vineri, vor fi postate într-un album pe pagina Paula Dunia Aldescu fotografiile intrate în concurs în săptămâna de referință și vom anunța apariția acestuia pe evenimentul dedicat acestei campanii. Acestea vor fi supuse votului public și jurizării de către inițiatoare și parteneri.
– săptămânal vor fi oferite premii care constau în cărți și în accesorii/obiecte asociate lecturii.
IV. Drepturile de autor:
• Fotografia înscrisă trebuie să respecte legea drepturilor de autor. Participantul trebuie să fie proprietarul tuturor drepturilor asupra fotografiilor înscrise de el în concurs.
• Participantul este unic responsabil asupra unor consecinţe directe sau indirecte ce pot apărea ca urmare a participării cu fotografii în acest concurs.
• Organizatorul are dreptul de a publica/utiliza fotografiile participante la concurs.
• Organizatorul concursului nu are nicio răspundere şi nu va fi implicat în litigii legate de proprietatea pozelor trimise de către participant.
• Vor fi acceptate fotografiile cu persoane private doar dacă au fost realizate într-un spaţiu public şi dacă acestea nu lezează drepturile persoanei la viaţa privată.
Nu vor fi acceptate fotografii care:
• Conţin orice formă de violenţă;
• Prezintă încălcarea legii sau orice modalitate prin care aceasta poate fi încălcată;
• Prezintă consum de droguri ilegale;
• Promovează discriminarea de orice natură;
• Au caracter ofensator, abuziv, indecent, calomniator sau obscen;
• Pot aduce prejudicii unei persoane, unei afaceri sau unei întreprinderi;
• Sunt protejate de drepturi de autor care nu aparţin concurentului;
• Conţin materiale publicitare;
• Au fost realizate exclusiv sau parţial în programe specializate.
• Au participat la și au câștigat concursuri foto.
V. Jurizare:
• Fotografiile vor fi apreciate în funcţie de respectarea tematicii şi de originalitate.
• Decizia juriului este definitivă si irevocabilă.
Drepturile şi obligaţiile participanţilor:
– Au dreptul de a participa gratuit la concurs.
– Să fie jurizaţi în mod echitabil, în aceleaşi condiţii şi după aceleaşi criterii ca toţi participanţii din concurs.
– Să respecte condiţiile de participare şi deciziile oficiale ale organizatorilor.
– Participanții pot cântări aceste elemente înainte de înscriere, însă odată cu acceptarea Regulamentului se obligă să renunțe la dreptul lor de a contesta calitatea deciziilor Juriului.
– Să nu angajeze public numele organizatorilor în contexte defăimatoare pentru imaginea acestora.
– Să completeze cu informații corecte toate datele solicitate ca obligatorii la înscriere.
Drepturile şi obligaţiile organizatorului :
• Se obligă să confirme primirea fotografiilor şi includerea în concurs a participantului până la sfârşitul perioadei de înscriere.
• Se obligă să menţioneze numele autorilor alături de fotografiile realizate de ei, pe tot parcursul concursului.
• Poate să refuze o fotografie dacă acesta nu respectă toate prevederile regulamentului, fără ca organizatorul să fie obligat să-şi justifice decizia.
• Asigură confidenţialitatea datelor personale ale concurenţilor. Detaliile participanţilor pot fi folosite doar pentru funcţionarea normală a concursului.
• Îşi rezervă dreptul de a modifica acest regulament când şi de câte ori este necesar, obligându-se să aducă la cunoştinţă acest lucru participanţilor.
• Organizatorul se obligă să ofere premiile promise.
VI. Clauze finale:
– Prin înscrierea la acest concurs, participantul confirmă faptul că a citit şi a înţeles prevederile de mai sus.