O să alcătuiesc acum un text din ultimele mele zile, dar cu o simplificare excesivă a faptelor. De vineri umblu prin muzee și merg la spectacole.
Ieri, la Muzeul Țăranului Român, am plecat cu o întrebare și o învățătură dintr-o viață apusă a țăranului.
Întrebarea.
De ce se suprapune crucea în simbolistică cu arborele vieții?
Nelămurire.
Nu cunosc istoria crucii, aici aș putea să primesc ajutor cu bunăvoință de la Vladimir Bulat sau Moni Stănilă.
Învățătura.
Am reținut, de pe o etichetă a muzeului, explicația pomenirilor morților. Morții se pomenesc la 3 zile, la 9 zile, la 40 de zile. La 3 zile, deoarece li se topește fața, la 9, se topește pielea trupului, la 40 se topește inima.
În pântecul mamei, prima dată se aude bătaia inimii, apoi se conturează trupul, iar la final chipul.
Mi-a plăcut.
Am meditat puțin la felul ăsta complicat al oamenilor de a-și explica viața și la metoda sinuoasă de a participa la toate întâmplările vieții lor.
Mă întreb, deși sunt mamă nu știu, la câte zile bate inima copilului în pântec, aici îmi trebuie un doctor.

De Muzeul satului nu povestesc acum, iar de Muzeul de artă contemporană las scris următoarele: arta contemporană nu-mi avantajează mintea, mă uit la unele lucrări ca mama mea la iPhone. Nu înțeleg. Am reținut doar faptul că am produs foarte mulți rulmenți în epoca comunistă și numele artiștilor, Dan Călin și Iosef Silaghi. Îmi cer scuze dacă am scris greșit numele.

O să mai revin cu povești din zilele mele bucureștene, dar de cruce și pomenire am fost nerăbdătoare să scriu