Am publicat cu puțin timp în urmă un articol despre avort, perspectiva legală. E dreptul fiecărei femei să decidă dacă păstrează sau nu o sarcină indiferent de circumstanțele actului sexual: viol sau plăcere pură.

În urma reacțiilor provocate, am stat și m-am gândit ce anume ne legitimează să vorbim despre un subiect sau altul. Mi-am amintit un episod din Vamă de la cursul de Creative writing cu Marius Chivu. Unul dintre participanți se afla mereu în dezacord cu Marius pe marginea povestirilor. După câteva zile tensionate, Marius s-a detașat și i-a cerut credit oponentului. L-am aprobat. În asemenea situații, o minimă ascultare se impune. Astfel nimeni nu reușește să învețe nimic. Dintr-o situație conflictuală nu ieșim cu o lecție învățată. Dintr-o situație conflictuală abia dacă rămânem sau nu pe gânduri. A rămâne pe gânduri semnifică o luptă, nu un întreg război.

Despre avort fiecare femeie are dreptul să-și exprime părerea. Nu ai nevoie de doctorat.

Pe alte subiecte, vaccinul de exemplu, consider că orice aprofundare a unui necunoscător nu devine suficientă pentru a avea dreptul la decizie. Pentru a vaccina sau nu îți alegi un doctor căruia îi dai credit. Apoi te împaci cu decizia luată. Desigur, nimeni nu-și dorește să fie excepția, dar excepțiile sunt asemenea tragicelor accidente; mor de bătrânețe sau îmi pică un bolovan în cap.

Diletanți sunt mulți. Google legitimează atât de multe persoane. Am citit eu, domnul doctor! Am citit eu, doamnă arhitect! Etc!

Diletantismul cauzează zeci de situații conflictuale între apropiați. Cum face fiecare față ține de educație. Cum am făcut eu față după articolul cu avortul?

Am avut mult sprijin de la diferite persoane care nu-și susțin public părerea. Am purtat discuții cu mine. Mi-am repetat că doamnele și domnii care m-au insultat nu au nimic cu mine ca persoană. Mi-am adunat forțele și mi-am protejat persoana. Eu e deasupra tuturor. A nu lua lucrurile personal ne ajută enorm starea de spirit. Am ajuns în acest punct după ani de lectură de literatură de specialitate, după zeci de conflicte, după ce am acceptat ajutorul câtorva persoane și după descoperirea unor oameni care îți acceptă setea de cunoaștere și dorința de a te scutura de prejudecăți. Sorin Oncu a fost unul dintre ei. Cu el eram ca peștele în apă. Între a-ți fi condamnată gândirea și a-ți fi criticată gândirea e o diferență monstruoasă. Sorin a criticat punctual o părere sau alta a mea, dar nu m-a condamnat niciodată. Era cald și bine lângă el, aveam acceptare, găseam înțelegere și disponibilitate pentru orice subiect.

Consider, mai ales după ultimele conflicte publice, că a nu lua personal atitudinea interlocutotului pe un subiect sau altul ajută sănătatea fizică și psihică. A nu lua personal păstrează prieteniile. Prieteniile sunt ceva sfânt, dacă un ateu are ceva sfânt în viața lui.

În plină perioadă a diletantismului și vedetismului, propun atitudinea detașată. Nu mai luați personal. Persoana este un construct, părerea doar parte din concept.

Vreți să admirați ceva? Admirați persoana. Persoana reprezintă examenul vieții în direct.

Foto: Adrian Oncu