Mă vaccinez. Dacă ai ales să crezi, de ce nu integrezi în profesiunea de credincios și rolul medicinei?

În sfârșit pot să mă vaccinez. Am plănuit că o să fac buf la final de săptămână. Hemoglobina lui Mateiu nu mi-a permis să mă expun controlat la virus până în prezent. Suntem însă pe drumul cel bun. Respirăm ușurați, ca expresie. Respirăm bine, ca stare a organismului. Oxigenul respirat se răspândește în corp. Panica mea nu s-a potolit. Fiecare plânset capătă o semnificație aparte. Mă înșel. Mă înșel acum? Ne-am înșelat acum cinci luni? Cum o să depășesc, dacă o să depășesc momentul, nu știu.

În fiecare zi ascult radio în mașină. Dimineața când merg cu Mara la școală ascultăm știrile pe Radio Cultural. La prânz, când revenim acasă, Mara mai schimbă frecvența. Așa se face că uneori trag cu urechea la Guerrilla, Național sau Digi. Un ascultător mi-a atras atenția. Dumnezeu ne-a dat un sistem imunitar perfect pentru a rezista bolii. Cum să combați credința într-un dumnezeu care taie și spânzură? Ce argumente să aduci?

Cât mă duce mintea, caut să citesc cercetători care și-au publicat munca în cărți pe înțelesul tuturor. Încerc să pricep și eu cum funcționează organismul uman. Încerc să pricep cum funcționează universul. Totul e legat. Nimic nu e individual. Omul și-a construit un ego care nu are legătură cu funcționalitatea universului. În acest ego zace și credința. Cum altfel?! Cum altfel, dacă ai ales să crezi, nu integrezi în profesiunea de credincios știința și rolul medicinei? Până la urmă, trag concluzia, ceea ce-l face pe credincios să se opună nu are legătură cu dumnezeu, ci cu delirul lui de grandoare că e mai deștept ca cercetătorii care se dedică muncii de laborator.

Nu este nici o luptă între credincoși și necredincioși. Lupta se duce, ca întotdeauna, între ignoranță și bun simț. Vedem ce o să iasă din această epocă peste un deceniu. Atunci poate o să fim capabili să vedem imaginea de ansamblu. Și atunci, când presupunem că am priceput, o să ne înșelăm din nou.

Foto: Bogdan Mosorescu

Biserica, prin reprezentanții ei, și conducătorii țării au de alcătuit un plan pentru binele comun

În 2019 m-am pregătit psihic pentru o nouă sarcină. A fost nevoie să mă pregătesc. Să ne pregătim, Făt Frumos și cu mine. S-au scurs discuții. S-au adus argumente. Ceea ce m-a convins cu adevărat a fost pierderea unei sarcini. Cele câteva săptămâni de conviețuire cu embrionul, a decis să mă părăsească, mi-au transformat fricile în convingeri. O să mă descurc orice ar fi. Mai vreau un copil, întotdeauna mi-am dorit doi copii.

Fricile țin cel mai mult de educație. Pun mare preț pe cunoaștere. Hrana, veșmintele și jucăriile din viața unui copil nu mă țin noaptea trează. O școală bună, o pedagogie și diverse cursuri însă mă țin. Montessori costă, iar eu susțin și practic pedagogia Montessori cu Mara.

În 2020, la început de an, la controlul ginecologic de rutină, i-am comunicat doctorului intențiile mele pentru ceea ce va urma. O sarcină pierdută și vârsta m-au făcut temătoare. Dacă analizele ies bine, în lunile de toamnă mi-aș dori să rămân însărcinată. Am comunicat eu. Ai un cuvânt de spus despre asta, bineînțeles. Mi-a comunicat doctorul. Aici voiam să ajung. Când merg la doctor, prefer discuțiile punctuale pe sănătate fizică. De aceea am o relație de lungă durată cu doctorul meu. S-a întâmplat să primesc și un răspuns diferit la alți doctori în timp ce mă căutam de una sau alta. Când o vrea Dumnezeu. La doctor nu funcționez cu credințe, ci cu opinii științifice. De aceea doctorii și pacienții se aleg sau se pierd.

În martie a venit peste tot pământul carantina. M-a derutat acest nou pericol la viață. Mai aduc sau nu mai aduc pe lume o viață? Sincer, dacă n-aș fi împlinit anul acesta 37 de ani, probabil aș fi amânat. Nu devin mai tânără. Am mers înainte cu planul. Planul, ca o existență separată, a acționat de capul lui, iar lunile de toamnă au devenit luni de vară. Am rămas însărcinată vara. M-am bucurat peste măsura anul acesta de ziua mea. Așa pare după calcule.

Sarcina mi-a reorganizat agenda de muncă. Am înlocuit unele cărți cu altele. Până la naștere, mi-am propus să termin Diplomația, Mari gânditori politici, Roosevelt și niște cursuri de Michel Foucault. Cu aceste lecturi am cugetat intens la mentalitatea din România. O să vedeți imediat și legătura cu răspunsul primit de la doctotul meu când l-am anunțat că plănuiesc un bebe pentru toamnă.

Felul cum suntem conduși ca popor nu are legătură cu mentalitatea noastră, cu istoria, economia, politica și circumstanțele de viață. Guvernul nu se sinchisește de mentalitatea adaptată, de concepte ca binele comun și interes privat, de faptul că populația este în cea mai mare parte credincioasă. Suntem un popor majoritar credincios. În circumstanțele actuale, o pandemie, religia reprezintă mai mult ca oricând un instrument. Nu l-a citit nimeni pe Burke? N-a aflat nimeni în parlament despre utilitatea socială și politică a religiei?

Natura umană e una. Practica și obiceiurile sunt alta. În România, cu precădere în mediul rural, oamenii mai cred în strigoi. Am publicat pe blog, cu ani în urmă, o poezie soresciană, Lunatecii. Vă rog s-o citiți. Periodic apare la căutări această poezie. Femeile vor să afle cum să procedeze pentru a nu muri într-o anumită situație. Nu vă mirați. Nu pretindeți. Nu ignorați. A acționa fragmentar, în grupuri, nu o să ne ajute vreodată, dar mai ales nu o să ne ajute în combaterea pandemiei.

Biserica poate ajuta. Pentru credincioși, vaccinul trebuie să vină de la o autoritate care pedepsește și răsplătește. Credinciosul merge la un doctor care îi va răspunde că va avea un copil atunci când vrea Dumnezeu. Ceea ce vreau să zic este că Biserica, prin reprezentanții ei, și conducătorii țării au de alcătuit un plan pentru binele comun.

Asta cred. A face ceea ce este corect și necesar nu are legătură cu propriile convingeri personale. Vedeți?! Și nici nu am terminat de citit cărțile. Poate la anul o să auziți de mine că m-am înscris în nu știu ce partid politic.

Sper că glumesc, firește!

Foto: Bogdan Mosorescu

Mă declar influențăr golan

Mă declar influențăr golan. Refuz în continuare să notez sau să vorbesc despre virus. Mai las, am mai făcut-o, link către Ministerul Sănătății. Apăsați aici.

Cu reprezentarea de golancă, o să-mi continui munca de observator. Am remarcat un fapt cultural senzațional. Copiii și părinții au dreptate în același timp. Nu mai aruncați mâncarea. Cum adică nu mai are gust după două zile?! Recunoașteți părinții. Schimbați lingurile de lemn, rețin microbi. Aruncați după un anumit timp caserolele de plastic. Recunoașteți copiii. S-a întâmplat. Copiii și părinții au dreptate. Ce victorie măruntă și tristă!

Eu ți-am spus! Eu ți-am spus! Nici o satisfacție.

Președintele a declarat stare de urgență. De mâine, în România se limitează sau se anulează drepturi și libertăți. Îmi amintesc un episod grotesc din facultate. Într-o scurtă vacanță la Straja, cineva ne-a furat mâncarea din frigider. Soră mea a luat frâiele și ne-a anunțat că în următoarele două zile vom mânca la porție. Nu vă zic ce tămbălău am făcut! Am dat ditamai spectacolul în care soră mea, dacă ar fi putut, ar fi intrat în pământ de rușine.

Reacționez exagerat la reguli impuse, libertăți reduse și rații. Urmăresc în viață regulile de bun simț. Respect legea. Ce urmează să se întâmple de mâine mă umple de anxietate. Fierea îmi arată nivelul de stres prin dureri cumplite. Port în mine o durere de catifea. La Straja nu eram responsabilă pentru viața altei persoane. În prezent sunt. Mara cere explicații. Îmi așez mâna pe locul dureros. Căldura palmei mă calmează. Sirenele urlă în timp ce scriu. Ce o să se întâmple mâine?!

Am scos din bibliotecă mai multe cărți. Deja am răsfoit o enciclopedie cu Mara. Am citit despre medicină, despre boli. Acum 250 de ani, puțini oameni depășeau vârsta de 40 de ani. Astăzi, speranța de viață a crescut la peste 80 de ani. Facebook-ul e plin de doctori fără diplomă. Mai fac o declarație. Îmi vine foarte greu să respect oamenii care refuză să-și vaccineze copiii. Pe unii sunt sigură că-i iubesc, dar. Nu vă respect și nu pot să vă privesc în ochi fără un exercițiu de respirație.

Istoria se repetă. Ceva ne îmbolnăvește și ne omoară. Cineva se îmbogățește. Eu m-am apucat de Ființă și timp de Heidegger. O carte potrivită în acest context. Adolescenților le recomand Jurnalul Annei Frank. Elevilor mei selecți le-am lăsat mesaj cu. Pot să vă scriu în zilele care urmează despre ce citesc, ce gătesc, ce mă joc cu Mara și ce gânduri turbate mă frământă. Dacă vă mai interesează opiniile unui influențăr golan.

Foto: Bogdan Mosorescu

Google legitimează prea multe persoane

Am publicat cu puțin timp în urmă un articol despre avort, perspectiva legală. E dreptul fiecărei femei să decidă dacă păstrează sau nu o sarcină indiferent de circumstanțele actului sexual: viol sau plăcere pură.

În urma reacțiilor provocate, am stat și m-am gândit ce anume ne legitimează să vorbim despre un subiect sau altul. Mi-am amintit un episod din Vamă de la cursul de Creative writing cu Marius Chivu. Unul dintre participanți se afla mereu în dezacord cu Marius pe marginea povestirilor. După câteva zile tensionate, Marius s-a detașat și i-a cerut credit oponentului. L-am aprobat. În asemenea situații, o minimă ascultare se impune. Astfel nimeni nu reușește să învețe nimic. Dintr-o situație conflictuală nu ieșim cu o lecție învățată. Dintr-o situație conflictuală abia dacă rămânem sau nu pe gânduri. A rămâne pe gânduri semnifică o luptă, nu un întreg război.

Despre avort fiecare femeie are dreptul să-și exprime părerea. Nu ai nevoie de doctorat.

Pe alte subiecte, vaccinul de exemplu, consider că orice aprofundare a unui necunoscător nu devine suficientă pentru a avea dreptul la decizie. Pentru a vaccina sau nu îți alegi un doctor căruia îi dai credit. Apoi te împaci cu decizia luată. Desigur, nimeni nu-și dorește să fie excepția, dar excepțiile sunt asemenea tragicelor accidente; mor de bătrânețe sau îmi pică un bolovan în cap.

Diletanți sunt mulți. Google legitimează atât de multe persoane. Am citit eu, domnul doctor! Am citit eu, doamnă arhitect! Etc!

Diletantismul cauzează zeci de situații conflictuale între apropiați. Cum face fiecare față ține de educație. Cum am făcut eu față după articolul cu avortul?

Am avut mult sprijin de la diferite persoane care nu-și susțin public părerea. Am purtat discuții cu mine. Mi-am repetat că doamnele și domnii care m-au insultat nu au nimic cu mine ca persoană. Mi-am adunat forțele și mi-am protejat persoana. Eu e deasupra tuturor. A nu lua lucrurile personal ne ajută enorm starea de spirit. Am ajuns în acest punct după ani de lectură de literatură de specialitate, după zeci de conflicte, după ce am acceptat ajutorul câtorva persoane și după descoperirea unor oameni care îți acceptă setea de cunoaștere și dorința de a te scutura de prejudecăți. Sorin Oncu a fost unul dintre ei. Cu el eram ca peștele în apă. Între a-ți fi condamnată gândirea și a-ți fi criticată gândirea e o diferență monstruoasă. Sorin a criticat punctual o părere sau alta a mea, dar nu m-a condamnat niciodată. Era cald și bine lângă el, aveam acceptare, găseam înțelegere și disponibilitate pentru orice subiect.

Consider, mai ales după ultimele conflicte publice, că a nu lua personal atitudinea interlocutotului pe un subiect sau altul ajută sănătatea fizică și psihică. A nu lua personal păstrează prieteniile. Prieteniile sunt ceva sfânt, dacă un ateu are ceva sfânt în viața lui.

În plină perioadă a diletantismului și vedetismului, propun atitudinea detașată. Nu mai luați personal. Persoana este un construct, părerea doar parte din concept.

Vreți să admirați ceva? Admirați persoana. Persoana reprezintă examenul vieții în direct.

Foto: Adrian Oncu