Vaccinarea sau credința în sistemul imunitar, gândirea pozitivă, legume și dumnezeu

Urmează să nasc. Mi-am făcut bagajul. Aștept să fac poc. Ieri m-am testat pentru SARS-COV-2. Până am primit rezultatul m-am aflat într-o stare nervoasă.
În același timp citesc despre Roosevelt și despre paralizia infantilă sau poliomielita. Roosevelt a fost victima acestei respingătoare boli. O personalitate ca a lui a luat boala ca pe un adversar care urmează să fie învins prin voință, tratamente cu titlu de încercare, băile, și exerciții lipsite de indulgență.

În vremurile actuale, societatea pare împărțită între cei care cred și cei care nu cred în vaccin. Mi-a fost greu până să și notez această neghiobie. În 2021 discuția n-ar trebui să plece de la a crede sau a nu crede. Vaccinul face organismul mai puternic împotriva infecțiilor. Vaccinul merge alături de sistemul imunitar și nu împotriva lui.

Indiferent ce alegem, vaccinarea sau credința în sistemul imunitar, gândirea pozitivă, legume și dumnezeu, o să suportăm consecințele. Aceste consecințe le vom suporta ca grup și nu ca indivizi. Cei mai slabi dintre noi vor muri. Sistemul slăbit de alte boli va ceda în fața virușilor. E selecția naturală. Găsesc amuzant că tocmai credincioșii vorbesc despre selecția naturală. Li se pare firească selecția, dar nu acceptă că avem strămoș comun cu maimuțele.

Societatea e impregnată de învățături lăutărești. După putințe, după ureche, datorită cantității de informație, lăsăm deoparte studiile și opiniile profesioniștilor. Avem un creier, îl folosim. Susțin utilizarea creierului. În același timp raționez că a cânta după ureche, lăutărește, nu mă transformă în Beethoven. N-aș putea niciodată să compun Pastorala. Înțeleg cum funcționează sistemul imunitar și virușii, dar asta nu mă califică în formularea de teorii ca pe Karl Landsteiner. Cine a fost Karl Landsteiner? Click și vă apare o pagină întreagă.

Nu-l interesează pe individ că a transmis un virus unui copil, unei femei gravide, unui bătrân, unui tânăr aparent sănătos. El și-a luat viatamina D de la soare, și-a băut sucurile, a ronțăit morcovii și a gândit pozitiv. Cine moare e selectat natural. El îi mulțumește domnului că are grijă de el și de familia lui.

Dacă un individ mă infectează pe mine și pe pruncul meu nenăscut e selecție naturală și incapacitatea mea de a gândi pozitiv și de a crede în Dumnezeu. Acesta e omul. Acesta a fost omul. Haideți să mai citim ceva motivațional, să ne reîntoarcem la viața simplă și la instictele strămoșilor.

Olivia Steer motivează.
Viața simplă e responsabilă de prea multe morți.
Instinctele strămoșilor ne-au condus la canibalism. Bătrânii erau mâncați în lunile de iarnă din cauza inutilității.

Karl Landsteiner motivează.
Viața simplă, dar acompaniată de știință reduce morții.
Instinctele strămoșilor pot fi transformate și gestionate.

Și ca încheiere, stabilim niște prinsori? Fac poc în februarie sau în martie?

Foto sursă: internet

Am un singur dor: de a umbla nestingherită pe străzi, printre oameni

După ce am născut-o pe Mara, m-am simțit datoare să studiez îndeaproape două subiecte: consumul de carne și sistemul imunitar. Am selectat din bibliografia vastă exclusiv studii medicale. Am făcut notițe. Am luat o decizie. Consumul de carne e sănătos. Dacă nu devin o apărătoare a oricărei forme de viață, carnea va rămâne o sursă de hrană pentru mine și Mara. Expunerea la microbi ne ține sistemul imunitar funcțional. De aceea Mara s-a târât pe jos, s-a pupat cu Leto, câinele și fratele ei mai mare, a dus mâinile la gură după ce a pipăit podeaua, nisipul sau terenul de joacă din parc.

Am pornit la drum, acum zece ani, cu acest stil de viață: consumul carne și lipsa unui clopot de sticlă în jurul Marei pentru protecție. Între timp am probat atitudini, am schimbat convingeri, am cultivat un stil de viață. Nu m-am răzgândit în ceea ce privește consumul de carne și expunerea la microbi.

Cum anul ne-a adus un virus nou, convingerea mea de a ne expune cu măsură microbilor și virușilor a intrat în conflict cu recomandările. Spălați mâinile des. Dezinfectați tot. Nu atingeți. Purtați mască. Toate recomandările ne țin în viață și sănătoși, dar s-a schimbat între timp microbiologia? Sistemul imunitar funcționează altfel? Vedeți, sunt tare derutată, îngrijorată și neliniștită.

Eu sunt. Noi suntem. Lumea întreagă este. Nu știu cum s-o scot la capăt. Mă spăl pe mâini și îmi privesc mâinile ca părți separate de mine. Îmi pun masca. Protejez și sunt protejată. Rânjesc pe sub mască. Eficiența ei nu mă convinge prin faptul că nu schimb masca dacă am atins-o cu mâinile. Mă scarpin la ochi. Îmi duc mâna la nas când mă mănâncă. Nu pot să intru în filmul groazei, al clopotului de sticlă refuzat când am născut-o pe Mara.

Consider că măsura ne salvează. Să ieșim din când în când afară. Să socializăm în mod economic. Să ne spălăm pe mâini când revenim acasă, dar dezinfectantul folosit cu zel omoară și prietenii microbi. Oare câți prieteni mai avem pe noi? Și când un organism străin vine să se împrietenească cu noi, ce fel de sistem imunitar îl întâmpină?

Acum zece ani am făcut o alegere. În prezent nu-mi permit acest lux. De rugat nu mă rog. Soră mea muncește, participă la cursuri online, crește doi copii. Prietenii apropiați s-au lăsat vizitați de angoase. Făt Frumos are misiuni. O singurătate fixată și plătită de mine însămi mă izolează psihic.

Am un singur dor: de a umbla nestingherită pe străzi, printre oameni.

Foto: Bogdan Mosorescu