Am un singur dor: de a umbla nestingherită pe străzi, printre oameni

După ce am născut-o pe Mara, m-am simțit datoare să studiez îndeaproape două subiecte: consumul de carne și sistemul imunitar. Am selectat din bibliografia vastă exclusiv studii medicale. Am făcut notițe. Am luat o decizie. Consumul de carne e sănătos. Dacă nu devin o apărătoare a oricărei forme de viață, carnea va rămâne o sursă de hrană pentru mine și Mara. Expunerea la microbi ne ține sistemul imunitar funcțional. De aceea Mara s-a târât pe jos, s-a pupat cu Leto, câinele și fratele ei mai mare, a dus mâinile la gură după ce a pipăit podeaua, nisipul sau terenul de joacă din parc.

Am pornit la drum, acum zece ani, cu acest stil de viață: consumul carne și lipsa unui clopot de sticlă în jurul Marei pentru protecție. Între timp am probat atitudini, am schimbat convingeri, am cultivat un stil de viață. Nu m-am răzgândit în ceea ce privește consumul de carne și expunerea la microbi.

Cum anul ne-a adus un virus nou, convingerea mea de a ne expune cu măsură microbilor și virușilor a intrat în conflict cu recomandările. Spălați mâinile des. Dezinfectați tot. Nu atingeți. Purtați mască. Toate recomandările ne țin în viață și sănătoși, dar s-a schimbat între timp microbiologia? Sistemul imunitar funcționează altfel? Vedeți, sunt tare derutată, îngrijorată și neliniștită.

Eu sunt. Noi suntem. Lumea întreagă este. Nu știu cum s-o scot la capăt. Mă spăl pe mâini și îmi privesc mâinile ca părți separate de mine. Îmi pun masca. Protejez și sunt protejată. Rânjesc pe sub mască. Eficiența ei nu mă convinge prin faptul că nu schimb masca dacă am atins-o cu mâinile. Mă scarpin la ochi. Îmi duc mâna la nas când mă mănâncă. Nu pot să intru în filmul groazei, al clopotului de sticlă refuzat când am născut-o pe Mara.

Consider că măsura ne salvează. Să ieșim din când în când afară. Să socializăm în mod economic. Să ne spălăm pe mâini când revenim acasă, dar dezinfectantul folosit cu zel omoară și prietenii microbi. Oare câți prieteni mai avem pe noi? Și când un organism străin vine să se împrietenească cu noi, ce fel de sistem imunitar îl întâmpină?

Acum zece ani am făcut o alegere. În prezent nu-mi permit acest lux. De rugat nu mă rog. Soră mea muncește, participă la cursuri online, crește doi copii. Prietenii apropiați s-au lăsat vizitați de angoase. Făt Frumos are misiuni. O singurătate fixată și plătită de mine însămi mă izolează psihic.

Am un singur dor: de a umbla nestingherită pe străzi, printre oameni.

Foto: Bogdan Mosorescu

O vorbă cu vegetarienii

De două săptămâni am adăugat un plus unul numărului de vegetarieni. De două săptămâni nu am consumat carne, iar de ieri, în urma unei cure de detoxifiere țin un post negru.
Cu alte cuvinte, mă înfometez.
Cu experiența celor două săptămâni, aș vrea acum o vorbă cu vegetarienii și veganii.
Cu ceva timp în urmă, am citit Moby Dick. N-are nimic a face Moby Dick cu vegetarienii, dar are cu canibalii. Echipajul număra și un canibal. Amintesc de acest lucru deoarece este necesar înțelegerii.
După filmele și cărțile din copilărie, acele cărți și filme de aventură unde oamenii erau gătiți în niște cazane imense, s-a fixat în mine o teamă, teama de canibali.
În timp ce citeam Melville, am ridicat uimită din sprâncene, și eu, și unele personaje sceptice la canibalul din echipajul lor. Canibalul, fiul unui șef de trib și-a apărat preferința pentru consumul de carne uman printr-un exemplu. A întrebat dacă noi poftim la carne când ne uită la găinile din curte. Prin acest exemplu folosit ca argument și-a liniștit colegii. Într-adevăr nimeni nu poftește la friptură când privește animalul viu.
Și din acest punct mă întorc la vegetarieni și vegani. Notez aici că mi se par agresivi în atitudinea pe care o adoptă în ceea ce privește consumul de carne.
Sunt zile în care fotografii cu oameni puși la caserole, plini de sânge îmi inundă pagina de facebook. Intenția vegetarienilor stă în ce? Ce intenționează cu aceste imagini groaznice?
Ca un consumator de carne să renunțe la consumul de carne? Demonstrațiile lor, pe care le găsesc nedemne, ba chiar dovezi ale unei carențe de educație, nu trimit gândurile omului la o renunțare. Psihicul nostru nu funcționează așa.
În primul rând carnea constituie o plăcere, și atâta vreme cât acela care o consumă găsește aici plăcerea, renunțarea devine foarte grea și nu fără urmări. Unde să redistribuim energia acestei plăceri? O înlocuim cu ce? Dar îmi permit să presupun că nici un vegetarian nu-și pune asemenea întrebări. El doar știe să distribuie imagini agresive cu oameni morți la caserole.
Aș vrea să mai amintesc de Darwin și de instinctul de supraviețuire, de lanțul trofic, de filogenie, de psihologie.
Consumul de carne implică foarte multe, iar acest consum trebuie să țină de alegerea fiecăruia. Organismul uman este o mașinărie perfectă, când nu mai vrea să consume carne, nu mai consumă, dar nu ține de convingere, de respectul vieții, ci de o funcționare.
Personal, momentan duc grija minții mai mult ca grija trupului. Niciodată nu am făcut abuz, dar îmi place să mă răsfăț culinar. Mâncarea, prin gastronomie, a devenit artă. Ce înseamnă arta? Înseamnă o anume sublimare, o anume satisfacere, iar eu cred că vegetarienii au pierdut ceva, pierdere pe care psihicul lor a înlocuit-o cu un substitut, uneori în loc de consum de carne descoperim o lipsă a bunului simț.