Dacă stau să mă gândesc, cea mai mare puterea a mea este și cea mai dezavantajoasă. Am gura mare. În dicționar, a fi cu gura mare este egal cu a fi certăreț. Sunt certăreață.

Povestesc despre puterea mea la provocarea fetelor de la PRbeta. Iscodesc mai multe persoane. Nu m-au exclus.

În urma experienței de viață și în momentul prezent pot susține această afirmație. Acum câțiva ani, dacă aș fi fost capabilă de sinceritate fără frica de ridicol, aș fi spus că puterea mea ține de chipul frumos. Într-un răsfăț nemaipomenit am crescut: preferată de mama, alintată de rude și apropiați, flatată de oameni valoroși, copii botezați după mine. Părul bălai, ochii iscoditori, mânuțele dolofane, buzele sângerii și zâmbetul nelipsit m-au consacrat în mica geografie a unui cartier mărginaș de la malul Dunării. În timp mi-am corectat armonia înnăscută. N-am corespuns unui ideal de copil cuminte.

Cum cărțile au deschis zeci de ferestre în gândirea mea, am realizat că poziția de al doilea născut într-o familie te definește într-un fel. În alt fel, prin autoeducație, te definești singur. A doua fiică a familiei Aldescu a învățat repede să se certe, să lupte pentru individualitate, pentru desprinderea de sora mai mare în percepția celorlalți. S-au prins între timp că nu pot fi și eu mai mult ca sora mea. Eu am vrut să fiu mereu eu.

Lupt din copilărie să fiu. În familie am avut o soră mai mare. La școală am avut o prietenă capricioasă. Am refuzat să cresc la umbră, iar defularea, prin ceartă, mi-a ridicat o reputație. Oh, ce gură mare ai! Oh, ce gură mare am! O persoană cu gura mare aduce disconfort în orice relație.

Spre deosebire de persoanele needucate, eu am avut acces la educație și am profitat de, mi-am rafinat felul de a fi certăreț. Nevoile și circumstanțele de viață m-au împins într-o direcție. Dintr-un anumit punct, o cotitură inconștientă, dar vizibilă în timp, mi-am dat singură direcția.

Am renunțat să mă apăr, să mă justific, să mă scuz. Da, mă cert, spun ce gândesc și ce simt. Asta după ce am reușit să-mi gestionez rușinea prost înțeleasă din copilărie. Freud și Marshall Rosenberg m-au îndrumat în alegerea cuvintelor. Cuvintele nu sunt altceva decât vrăji diluate. Freud.

Dacă tot am citit atât, de ce să nu profit? Mi-am educat sinceritatea. Am scăpat de nesimțire. Acum sunt nesimțită doar intenționat. Sinceritatea, la o conferință unde am fost invitată să vorbesc, i-a atras atenția Cristinei Putan. Gura mea mare a atras în jurul meu o persoană valoroasă. Recunosc, într-o sală de 100 de persoane resping cam 80 de persoane. Aproximativ! O selecție naturală, exact ca-n teoria lui Darwin. Cu cele 20 de persoane însă puțin îmi pasă de lipsa idealului. Când mă întâlnesc cu Oltea sau Cristina mă bucur de lipsa idealului. Stăm față în față individualități. Toate practicăm râsul superior pentru că toate trei râdem înainte de orice de noi înșine.

În mai, 16 și 17, doamnele, Oltea și Putan, au anunțat că are loc cea de-a nouă ediție a Conferinței PRbeta – PUTEREA OAMENILOR. O să fiu prezentă. Las deoparte speakerii. Găsiți detalii pe eveniment. Personal omagiez prin prezență valoarea femeilor ăstora. Din programul conferinței mereu am avut ceva de învățat și de aplicat.

Ne vedem la conferință!