Cioc! Cioc? Cine-i acolo? Început de an școlar.

La mine început de clasa întâi. Au fost și s-au dus primii șapte ani de acasă. Mara merge la școală. Greșeli demne de eroi număr ca mamă. Viața mi s-a schimbat. Noua direcție adună alegeri personale și o concentrare pe persoană.

Mara, firește, este cea mai importantă persoană din viața mea. Recent am purtat o discuție despre o nouă etapă. Școala elementară mai desprinde puțin copilul de mamă. Rațional aplaud. Emoțional mă mai smiorcăi uneori.

Începem școala pe 4 septembrie, iar un necesar de rechizite provoacă agitație. Mi-am amintit de mine elevă, febra începutului, farmecul penarului, atracția ghiozdanului, chiar și o gumă de șters reușea să mă înnebunească. Toate obiectele astea reprezentau o comoară. În clasă, la pauze, ni le admiram, ni le împrumutam, făceam troc.

Rechizitele determină o manifestare conștientă de proprietate. Copilul rostește apăsat și cu mândrie: penarul MEU. O lecție se desprinde ușor: a avea grijă de lucrurile personale.

Importanța rechizitelor în viața de elev m-a convins să o las pe Mara să aleagă. Nu știu ce nume vă vine în cap, dar la noi, e unul singur: Cărturești. Orice preferă, stau liniștită. Cărturești definește bunul gust. Anul acesta echipa Cărturești ne-a făcut și o surpriză. Știau că urmează să școlărim, iar Mara a primit o cutie cu rechizite. Surescitarea s-a instalat instant. Voia să înceapă a doua zi școala. Apuca un obiect și la fiecare scotea sunete înflăcărate. S-a potolit după ce mi le-a prezentat pe toate și le-a pus bine să nu cumva să le rătăcească până săptămâna viitoare.

Avem rechizite și Mara dă dovadă de responsabilitate. Construim și stima de sine, iar penarul, păstrarea lui ca bun material, îi dau importanță.

Mara se simte importantă. Pentru asta, mulțumesc și echipei Cărturești Timișoara.