Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "sărbători"

Mara mănâncă și în iunie. Copiii abandonați mănâncă de sărbători

De 3 dec., 2018 0 Colaborari , , , 0

De la despărțirea de tatăl Marei, în urma unei înțelegeri la notar, ne împărțim timpul cu copilul. Nu agreez. Înțeleg nevoia copilului de a sta cu ambii părinți. De aceea avocatul tatălui Marei m-a bătut compătimitor pe umăr și m-a felicitat. Am luptat după putințe intelectuale pentru un înțeles anume al părinților separați. Când este la unul dintre părinți asta nu înseamnă că celălalt nu poate avea acces la copil.

Ieri am mers cu Mara la Bufnițe în timpul tatălui. Spre seară, când a revenit acasă, plânsete și văicăreli. Nu vreau să plece tata! Mi-e dor de tata! De ce nu muncește în România? Din nou. Nu vreau să plece tata!

La culcare, Mara a cerut să-i cânt. Să o liniștesc. Cânt de 8 ani Gărgăriță riță și Mama coace pâine. De vreo 5 ani am mărit repertoriul. Am adăugat: Mare bal, Soarele jos a picat, Aricioaica-n umbra florii. Aseară nici măcar bis-ul n-a fost suficient. Am sugerat să stăm liniștite cu ochii închiși. Eșec. Am propus să povestim. A acceptat. Mara povestește cu mine chestionând. Mama, tu plângeai când plecau părinții tăi? Mama, când ai plâns cel mai tare? Fiecărei situații din viața ei îi potrivesc situații din copilăria mea. Răspunde empatic. Mama ei a plâns când a avut 8 ani.

Aseară n-am înregistrat nici un succes. Nimic nu a ajutat-o să doarmă. După vreo oră de zvârcoliri, plânsete, nas înfundat, îmbrățișări scurte și apăsate, mi-a venit o idee. Mara, hai să închidem ochii și să plecăm departe. Unde, mama? În lumea visurilor. Acolo putem să ne alegem orice loc, vrei? Vreau. Atunci să alegem o destinație și un loc de întâlnire. La Disney. Mara a sugerat. Bine, la Disney. Eu o să fiu îmbrăcată cu blugi, tricou alb cu Freud și adidași. Tu? Eu o să fiu îmbrăcată la fel ca azi. Blugi, bluză gri și adidași cu fundiță. Perfect! Unde ne întâlnim? La bilete. Nu, mai bine la ceasul cu Mickey. Atunci așa rămâne, ne vedem la ceasul cu Mickey. S-a lăsat liniștea.

Eu mi-am simțit zâmbetul în colțul gurii și satisfacția.

Relatarea episodului de aseară reprezintă o introducere. Fac un apel la cititorii blogului. Înainte de, mărturisesc. Apelul are loc deoarece am ales să sprijin un proiect. Personal, mă decis să mă țin departe de luna decembrie și de inițiativele de a ajuta orfanii în preajma sărbătorilor.

Mara mea mănâncă și la 1 ianuarie. Mara mea are nevoie de haine și în luna februarie. În martie încă bea ciocolată caldă. În aprilie colorează. În mai poartă încălțări primite de Crăciun. În iunie mănâncă. Mănâncă și în iulie. Suntem cu toții de acord, mâncăm zilnic, donăm 3 zile pe an.

Studiile au confirmat predispoziția oamenilor. De Sărbători chiar ne facem timp de alții mai puțin norocoși. Înțeleg. La nivel rațional pricep. Sufletul e mai greu să-l împac. Mă încearcă o senzație de greață. Dar indiferent de convingerile personale, dacă pot ajuta niște copii abandonați, atunci o fac.

Anul acesta am răspuns apelului celor de la Numai Fapte Bune. În 6 și 7 decembrie putem fi alături la Ambasada să susținem acest proiect.

Ținta:

1000 de copii din Bacova, Bazoș, Periam, Dudești, Bulgărusi, Izvin, Valcani.

Reguli:

  • O cutie goală de pantofi învelită în hârtie de cadou.
  • Cutia să conțină articole ca: jucării, pastă de dinți, cărți, fular, prosopel, dulciuri etc.
  • Nu uitați să semnați cutia. O urare ar fi binevenită.

Livrarea la Ambasada în 6 și 7 decembrie.

Garanția:

Pentru mine garanția o reprezintă Asociația Sfera Timișoarei. Pentru cititori, răspunsul meu la apel. Pot fi prezentă la Ambasada la niște ore pentru unii dintre dumneavoastră dacă îmi cereți. Lăsați un comentariu.

Mulțumesc din suflet și să ne suflecăm mânecile. Luna decembrie are forța să aducă în conștiința noastră trupurile și sufletele celor mutilați de abandon. Pentru Mara s-au dus lupte și se duc. Pentru acești copii părinții au renunțat să lupte. Vă puteți imagina propria odraslă să doarmă la un loc cu orfanii?

Foto: Simona Nutu

Nimicuri imperative

De 17 dec., 2013 2 Trăiri afective ale mele , , , 0

În adolescență, când vârsta îmi impunea anumite faze în evoluție, m-a copleșit de multe ori nimicul.
Copleșit este o alegere de exprimarea, starea mea descria mai mult alienarea, căci judecata mea era clar pierdută.
Pierdută la interior, absentă la tot ce ținea de exterior priveam în gol și simțeam cum întreg corpul meu încearcă să forțeze gravitația și să se miște în inacțiune.
Cam atunci îmi recuperam mințile. Cu orice mișcare, o mână ridicată, un picior mutat, îndepărtam orice senzație.
La vârsta adultă, mă aflu la acestă vârstă, nu știu cât anume o descriu întru normalitate, mă copleșesc nimicurile.
În apropierea sărbătorilor de iarnă, majoritatea oamenilor se supun tradiției. Aproximativ fiecare familie urmează să participe la tăierea porcului sau doar să aibă parte de carne de porc.
Absolut nimic nu este obligatoriu, dar tradiția cere, iar când tradiția cere, omul se supune de cele mai multe ori fără să ceară explicații.
De la nasul meu absolut superb, un nas dintr-o generație care a investit cu energie alte valori, munca și agitația din jurul porcului de Crăciun mi se par inutile.
Frigul de afară, ore de muncă cu mâinile în apă, ore de muncă tranșând carnea, timpul limitat impus de perisabilitatea cărnii impun o acțiune continuă până totul ajunge în congelator. Acțiune și acțiune, și iar acțiune. Iar tăierea porcului este un exemplu prilejuit de apropierea Crăciunului.
Tot aici poate să intre spălatul geamurilor, datul cu aspiratorul, ștersul prafului, absolut tot ce ține de gospodărirea casei.
Tot de la nasul meu exprim și ipoteza că s-ar putea să descriem o generație de leneși, de ignoranți, de nonvalori. Am o reținere însă. Nu aș dori să las scris așa ceva.
Fac parte dintr-o generație care descrie obligațiile gospodărești ca pe niște nimicuri.
De ce să spăl geamurile pe frig, când pot să citesc o carte la căldură? De ce să fac orice fără chef?
Ei bine, aici am investit noi multă energie, în confort și satisfacții. Să avem confort, să avem satisfacții.
Uitându-mă la părinții mei cuprinși de agitație în această perioadă mă copleșește într-adevăr inutilul acestor imperative treburi din jurul casei. Meditând la pasivitatea cu care aștept eu sărbătorile, presupun că am încredere în sprijinul lor. Lipsa acestui sprijin însă îmi va cere toată atenția și toată munca pe gospodărie?
Mărturisesc că atunci când gătesc mă încearcă o stare de bine, una arhaică, de îndeplinire a unei datorii. Dar să intru în acțiune zilnic și să am febră la sărbători?
Hm!
Nu știu alții, dar eu când o să rămân fără sprijin am șanse mari să fac Crăciunul cu eugenii și pizza comandată. Asta dacă o să mă mai simt copleșită de nimicuri și nu o să mă las supusă de aceste nimicuri imperative.