Locuitorii planetei trăiesc în izolare. Un virus ne-a pedepsit pe toți. Fix ca un tată sau ca tata. Când eram mici, tata a experimentat cu mine și cu soră mea distanțarea socială. Nu mai aveți voie să ieșiți în stradă. Soră mea a stat o lună întreagă în casă într-o vacanță de vară. Eu ieșeam. Mă jucam. Băteam străzile. Când îi vedeam mașina la colțul străzii, săream gardul, foloseam ușa din spate a casei și îmi luam locul lângă soră mea.

În izolare trăim cu toții azi, dar condițiile de viață diferă. Spațiul e primul care îmi vine în cap. Locuim în case. Locuim în apartamente. Urmează statusul. Singur sau într-o relație. Se impune dispoziția. Fericit sau nefericit. Situarea economică apare cu pretenții. Cu bani sau fără bani. Izolarea atrage numeroase consecințe.

După triaj, infectat-neinfectat, după ordonanțe, oamenii s-au obișnuit cu traiul la domiciuliu. S-au umplut rețelele de socializare de îndemnuri pentru descoperirea sinelui. O lună mai târziu a crescut violența domestică. O consecință a izolării. Ce poate să descopere oarecine în izolare când în societate a trăit dominat de SE? SE cuvine. SE obișnuiește. SE face.

În sfârșit, după 250 de pagini citite din Ființă și timp, Heidegger pare să-mi vorbească. Am de multe ori această senzație. Că autorul vorbește direct cu mine. Atunci pricep, atunci rezonez, atunci răsuflu. Dasein-ul este ființa. Ceea ce suntem majoritatea dintre noi ține de o posibilitate a ființei. Nevoia de adevărată înțelegere dispare de peste tot. Impersonalul SE este atât de sigur pe sine și atât de neclintit în atitudinea sa. Pretenția impersonalului SE de a hrăni și a călăuzi ”viața” deplină și autentică aduce în Dasein o liniștire, în numele căreia totul este în perfectă ordine și toate ușile par să fie deschise. Faptul-de-a-fi-în-lume sub forma căderii, fiindu-și sieși ispită, este în același timp liniștitor. Zice Heidegger.

Înțegeți ca mine? Că soră mea s-a liniștit când a cumpărat un apartament, când s-a măritat, când a devenit mamă? Că toți ne liniștim după ce bifăm căsuțele impersonalului SE. Când facem CE SE CUVINE. Zic eu. Că eu am refuzat să bifez căsuțele, că m-am răzvrătit, dar cad și cad, și cad. Nu mă opresc din cădere. Nu mă liniștește nimic. Cu excepția dobândirii de noi cunoștințe.

Îmi permit atunci să mă las pe spate. Să nu mă mai frustreze lipsurile materiale, absența unei case cu curte unde aș ține doi câini și doi motani. N-am cucerit Dasein-ul, dar uneori mă aduc în fața mea, mă interoghez și mă arunc într-o ființare care este propria mea posibilitate de ființă.

Sunt într-un posibil fel de a fi acceptabil, suportabil. Am ce să descopăr în mine când mă aflu în izolare. Interogați-vă. Ce descoperiți în voi? Infecția cu COVID 19 nu mai pare așa mare ticăloșie. Eu sunt ticălosul. Tu ești ticălosul. Iar dacă nu ești conștient de cădere, nu ești ticălos, atunci ești gol.

Ticăloșia și golul cresc apelurile spre Poliția Română. Violența a crescut. Urmează depresia. Așteptăm foametea.

Foto: Bogdan Mosorescu