Am mai spus asta, susțin adopția. Sunt pro avort. Nu știu dacă am mai spus asta. De fapt susțin adopția deoarece sunt pro avort.
Afirmația mea s-ar putea să dezamăgească unele persoane care mă citesc. I-aș ruga pe fiecare să aibă puțină răbdare. O să-mi argumentez părerea și sentimentele.
Am constatat de-a lungul timpului, că pe lângă fețele bisericești, bărbații sunt aceia care condamna avortul cu neînduplecare.
Biserica condamnă avortul, dar binecuvântează războiul, bărbații condamnă avortul, dar de-a lungul timpului educația și cultura lor nu presupunea sentimente pentru o sarcină extraconjugală. Nimic nu-l obliga pe bărbat sau îi strica dispoziția dacă lăsa o prostituată gravidă.
Nu aș vrea să reiau condiția femeii în istoria umanității, situația ei. Aș vrea doar să-mi susțin părerea.
Sunt pro avort.
Dintotdeauna, femeia a fost supusă speciei. Femeia a fost și rămâne responsabilă de perpetuare. Trupul ei a reprezentat dintotdeauna un obiect de care se dispune, dispune și va dispune specia, a dispus tatăl sau fratele, soțul, iar în cele din urmă, dispune însăși femeia.
Dreptul femeii emancipate stă în puterea ei de a-și vinde singură trupul. Înainte, iar înainte descrie chiar secolul XX, trupul femeii, căci psihic descria anihilarea, semnifica doar un schimb de putere între tată și soț. Femeie descoperea libertatea, o presupusă libertate, în instituția căsătoriei.
Mamele noastre sunt familiare cu această vorbă: mărită-te, așa o să poți să ieși seara, să te distrezi, să-ți permită societatea o bună reputație.
Eu sunt bucuroasă de vremea mea, de faptul că pot să-mi vând singură trupul, de faptul că pot întoarce spatele societății, de faptul că a fi numită curvă reprezintă o insultă și nu o situație.
Am crescut cu povești despre situația femeilor dinainte, femei alienate, femei servitoare, femei dependente de bărbat.
Cunosc o femeie, prezentul o cuprinde cu un păr alb, bunică devotată sau poate nu, mamă a trei copii și femeie cu 25 de avorturi la număr. Niciodată nu mi-a plăcut femeia aceea, întotdeauna am considerat-o rea, aproape inumană cu toți copiii din jurul ei.
Am judecat-o, și am judecat-o greșit. Eram copil, sunt femeie azi cu un acces nelimitat la informație, informație necenzurată de biserică și de bărbat.
Oare doamna de care vă povestesc, este unica responsabilă de acele avorturi? Atâta plăcere, atâta concupiscență să descrie făptura ei? Nu aș îndrăzni să întreb. Doar că acum presupun că toate acele avorturi au ucis toată maternitatea, toată bunătatea și blândețea unei mame.
Înainte vreme, chiar vremea mamei mele, femeile munceau la program, creșteau singure copiii, țineau menajul în casă. Femeia descria amanta, servitoarea, doica. Nimic nu descria echilibrul în munca ei. Nimic. Iar în familiile sărace femeile își băgau andrele în uter, beau săpun, bere fiartă, toate tehnici băbești să scapi de o sarcină nedorită.
Și societatea te condamna de crimă.
Crimă?
E o crimă faptul că trupul unei femei, prin specie, îi devine dușman? Ce a fost și este moral în educația unui bărbat care se bucură de autonomia trupului lui și se înfruptă din trupul moale și cald de femeie fără grija speciei?
Avortul descrie economia și politica la fel cum descrie o viață întreruptă. Niciodată nu o să pot să susțin că avortul este o crimă, ci o alegere. Dacă s-ar alege bine, nu ar exista copii abandonați, orfelinate și centre pline de copii abuzați și maltratați, copii de care prea puțin le pasă acelora care fac din avort o crimă.
Nimeni nu duce grija sufletelor fără mame, dar duc grija embrionului, duc grija războaielor unde oamenii de dezumanizează.
Da, sunt pro avort, sunt proprietara propriului corp și mă bucur că trăiesc vremuri în care reprezint și vânzătorul, și marfa.
Eu, doar eu pot alege cui mă vând.
Asta este o victorie, și nu a femeii, ci a omului.
Din păcate, femeia încă trebuie să amintească societății că este om.