14 martie. E puțin mai întuneric azi

A murit Stephen Hawking. Simt nevoia să las pe blog o notă despre. Niciodata ca până acum nu mi-a fost așa evidentă funcția de jurnal. Doresc să mă aplec asupra informației. Prin scris, cu reprezentarea lui de leac, să eternizez această zi de 14 martie 2018.

În 14 martie, prin moartea unui geniu, am scormonit în memorie. Mi-am amintit amintirile. Am avut mulți profesori de fizică și chimie. Găsesc interesant faptul că le-am pierdut chipul unora dintre ei. Ce a rămas viu este sentimentul de groază căpătat la clasele unora.

Prin clasa a VII-a sau chiar a VIII-a, rubrica de chimie din catalog cuprindea notele de 4 și 7. La o nouă ascultare, m-am potcovit. Asta era expresia pentru notele mici. M-am potcovit cu încă o notă de 4. Îngrozită, am mers în bancă și mi-am calculat media. Corigența reprezenta o rușine prea mare pentru vremurile mele. M-a salvat de corigența media 5 pe care am acceptat-o fără nici un sentiment penibil de sfială.

Fizica, matematica și chimia nu erau îndeletnicirile mele. Cifrele și simbolurile mă plictiseau în timpul lecțiilor și mă înspăimântau la ascultare. Am promovat din mila și bunăvoința profesorilor în primul rând. În al doilea rând am depus eforturi epuizante să memorez niște formule.

Am exultat în facultate doar că am scăpat de hidoasele cifre. Am iubit și iubesc literele. Doar că între timp m-au sedus și cifrele. Am citit cărți pe înțelesul tuturor; Einstein, Hawking, Richard Feynman. Ce furie m-a năpădit din cauza limitării intelectuale! De multe ori m-am întrebat de ce nu m-am născut și eu un geniu. De multe ori mi-am dorit să fi fost unul dintre. Mi-am zis și îmi zic că lumea aș fi înțeles-o altfel. Nu m-ar mai fi consumat nimicurile. Cinismul nu l-aș mai fi cultivat, m-aș fi născut cu. Aș fi câștigat bani cu ușurință.

Privesc în prezent tabelul lui Mendeleev cu drag. Mi se scurg ochii la simboluri. Văd acolo viața, lumea, minunea existenței. Nici un profesor nu a manifestat încântare pentru viață, pasiune pentru elementele alcăturii umane. Toți au găsit de cuviință să ne terorizeze cu note mici pentru că greșeam numărul de protoni. Am părăsit școala cu îndoieli matematice. Nu dau vina pe profesori, nu caut să arăt cu degetul. Știu sigur că fizica și chimia au puterea să fascineze, să atragă, să însemne mai mult pentru elev.

E doliu în lumea oamenilor de știință. Au suferit ditamai pierderea. Planeta a rămas fără una dintre puținele persoane care o văd, o observă, o dezvăluie cu dovezi. E puțin mai întuneric azi. Așteptăm sau cel puțin eu aștept să se mai nască sau să crească geniile care au capacitatea să mai facă un pas în cunoașterea universului urmărind dovezile.

Stephen Hawking, îți mulțumesc că ne-ai apropiat de univers.

Jocul vieții

În urma lecturii lui Stephen Hawking, să ne jucăm.

Un joc care ne poate ajuta să înțelegem problema realității și creației, inventat în 1970 de un tânăr matematician de la Cambridge pe nume John Conway.

Regulile jocului:

1.Dacă o celulă este vie, dar nu are nici un vecin viu sau doar un singur vecin viu atunci ea va muri de singurătate în generaţia următoare.

Poza1

 

 

 

 

 

2.Dacă o celulă este vie, dar are cel putin patru vecini vii, atunci ea va muri sufocată în generaţia următoare.

Poza2

 

 

 

 

 

3.Dacă o celulă este în viaţă şi are doi sau trei vecini atunci ea va trăi neschimbată şi în generaţia următoare.

Poza3

 

 

 

 

 

4.Orice celulă moartă va învia în generaţia următoare dacă are exact trei vecini vii în generaţia curentă.

Poza4

 

 

 

 

 

Exemplu:

Poza5

 

 

 

 

 

Recunosc, pentru mine e fascinant.