E sâmbătă seară: decolteu, spate gol, fustă scurtă

E sâmbătă seară. Uneori îmi pare că ieri descriam febrilitatea în așteptarea unei asemenea seri. De cele mai multe ori am senzația că activitățile vii și colorate din weekend sunt la fel de îndepărtate ca perioada dinozaurilor.

S-a întâmplat, cu ani în urmă, să-mi cumpăr cu intenție rochii sau bluze decoltate pentru o seară de club. În prezent, înaintea unei ieșiri în club, mă așez în fața dulapului și caut după ceva potrivit pentru lipsa de lumină sau pentru razele intense ale proiectoarelor.

Mai descopăr maiouri cu paiete, bluze cu spatele gol, rochii cu un picior lăsat de izbeliște. Doar că acum aleg un unic punct de atracție: fie decolteul, fie piciorul, dar nu ambele. Aproape descriu maturitatea. Sunt un adult care cochetează cu profunzimea determinată de vârstă.

Am observat la mine niște reacții care nu-mi fac cinste. Mai ales că afirm categoric: sunt o persoană prea puțin morală! Îmi displac duduile cu prea multă piele afișată. Vă jur că m-am surprins ferindu-mi ochii de carnea expusă. La un asemenea gest m-am înfuriat pe mine. M-am dezamăgit. Unde îmi este toleranța?  Unde este convingerea că avem toți loc sub soare? După un simulacru de ceartă, cât de dură să fiu cu mine însămi, mai ales cu absența unui supraeu, mi-am construit apărarea.

Da, prea multă piele îmi displace. Decolteu, picioare, spate, sâni, tot, dar tot la vedere. Ce naiba le lipsește femeilor ăstora? Ce vor să demonstreze și cui? Scot din discuție fetele de liceu și studentele. Ele sunt programate genetic să se împotrivească și prin articole vestimentare familiei și societății. Nu se cunosc suficient psihic și fizic. Dar femeile trecute de 30 de ani ce scuză mai au? Gândirea e formată și dezvoltată. Transformarea în obiect ține de stima de sine. Cine vă obligă să vă călcați de bună voie în picioare stima de sine?

Îmi pare atât de rău. Aici sunt. Îmi pare rău pentru toată lumea care nu face nimic pentru fericire. Mulți înlocuiesc împlinirile depline ale vieții cu reprezentări false. Unele femei își trăiesc viața pândind o împlinire prin bărbat și copil. Mi se pare la fel de uimitor ca atunci când mi-a revenit informația că în secolul trecut se credea că femeia nu simte plăcere în timpul actului sexual.

Iar cantitatea de piele lăsată la vedere mă duce cu gândul la rut, perioada de împerechere la animale. Pentru că imediat după ce și-au găsit un partener, cele mai multe încep să se acopere. Devin doamne prin măritiș și bluze pe gât. De aceea mă încăpățânez să mi se adreseze lumea cu doamnă. Încă sunt întrebată: doamnă sau domnișoară? Uneori mai întreb: domn sau domnișor? Dar prea puțini îmi înțeleg ironia, iar alții nici nu vor să accepte argumentele mele.

Cu toată poliloghia, am încercat să mă acuz, să mă scuz, să mă justific, rămâne faptul. Detest prea multă piele expusă la femeile trecute de 30 de ani. Transformarea în obiect și prădător nu mă atrage. Mă dezamăgește.

V-am scris despre pentru că mi s-a părut momentul potrivit. Multe vă pregătiți să ieșiți în club. Vă priviți în oglindă. Priviți mai bine. Pentru cine ieșiți pe ușă? Și cum e la voi în suflet și la voi în cap?

Doamnă?

Domnișoară?

Doamnele nu au scuze. Acoperiți pielea, descoperiți-vă mintea.

Prezentul strălucește dincolo și în orice posturi

Intenționam să scriu azi despre copii. Renunțai. Amân subiectul pe săptămâna viitoare.
Azi îmi pare mai potrivit, cum la Timișoara se desfășoară Festivalul Internațional de Literatură, să fac pe blog o notă care să ne trimită gândul la literatură și prezența, de ce nu, la Bastion unde se desfășoară festivalul. Miercuri am participat și eu la festival. M-am revăzut și am revăzut foști profesori. Unul dintre ei, Ilie Gyurcsik, mi-a făcut o fotografie. Ieri dimineață, când am deschis mailul, am avut surpriza să descopăr că domnul profesor a avut grijă să primesc și eu portretul. M-am privit câteva secunde zâmbind.
I-am scris câteva rânduri domnului profesor de ținuta mea din imagine, iar apoi i-am mulțumit.
O să aștern și aici cele câteva rânduri deoarece sunt necesare pentru a înțelege cele câteva rânduri pe care le-am primit înapoi ca răspuns.
Eu: Păcat că studenta stă încovoiată și nu lasă femeia să-și îndrepte spatele.
Domnul profesor: Numai posturile ne mai pot evoca, uneori, trecutul, dar prezentul strălucește dincolo și în orice posturi.

Strălucirea prezentului meu o datorez și unor profesori, profesori care fără să te înțeleagă, te privesc cu toată înțelegerea din lume, căci, de la Rimbaud, pe la facultatea de Litere, secția română- franceză, la Festivalul Internațional de Literatură, domnul Gyurcsik a reactivat subconștientul: car je est un autre.