Am o apucătura, și e puțin urâtă. Este vorba despre micii cerșetori, copiii. În timp le-am dat bani sau i-am ignorat. Tot în timp, am început să conversez cu ei: cum te cheamă, câți ani ai, mergi la școală?
Ieri, abordată din nou de o mică cerșetoare, am repetat întrebările. Maria, 9 ani, nu merg la școală.
De obicei răspunsul era afirmativ. Fiind negativ ieri, a urmat agresiva întrebare: de ce?
Răspuns: nu am certificat de naștere.
De aici am continuat cu o conversație. Am rugat-o să nu mai scuipe semințe când vorbim, mi-a povestit despre mama ei, bunica ei, frații ei. Bunica e credincioasă, nu-i trimite niciodată la cerșit în noaptea de Înviere. Mama stă acasă, tata e în Franța. Ea ar vrea să învețe.
Cred că am afișat cel mai tâmpit zâmbet.
În capul meu, sentimente, emoții, rațiune, experiență.
Am respins cât am putut experiența realității, mi-am permis să văd în felul meu, să proiectez ce anume vreau eu în fata aceea.
Am ales s-o cred că dorește să învețe și am întrebat-o dacă vrea un abecedar. Am mers împreună la o librărie, cu Mara în brațe și Maria în stânga. Până la librărie Maria a experimentat puterea obișnuinței din realitatea ei.
Dar ce frumoasă sunteți!
Cât de tânără pentru o mamă, nu arat ca o mama.
I-am spus ca am cu un an mai puțin ca mama ei, dar ea mi-a răspuns: totuși!
La librărie am achiziționat un abecedar, i l-am dat, dar am făcut pauză. Nu i-am dat drumul cărții.
Îmi promiți că vii mâine să-mi arăți ce ai făcut în abecedar?
Promit.
Dar azi nu e nici un sfânt. E valabilă promisiunea?
Da.
Și a plecat.

Așadar, într-o oră am întâlnire cu Maria la o terasă în centru, acolo m-a descoperit aseară. O să vină sau nu Maria?
O să vină singură Maria sau cu mama ei, bunica ei și cei șase frați?
Sunt plină de întrebări, îndoieli, teamă.

Mi-e teamă de acțiunea mea în viața unei țigăncușe de 9 ani.

NOTĂ: Maria nu a venit.