Cântărețul nomad. Interviu cu Dan Byron

Într-o seară, acum câțiva ani, mi-am adunat prietenii și am mers la un concert. Un pub catacombă din Unirii avea în repertoriu trupa Byron. Vărul meu, Bogdan Mosorescu, a insistat. Mergi pentru mine.

Am ajuns pentru nume. Cine poartă asemenea nume merită cu siguranță atenție. Există posibilitatea să ne lipsească multora lectura poeziei lui George Byron, dar pe la ureche ne-au ajuns aspecte indecente din viața sa. Viața lui George Byron seduce orice persoană cu un strop de spirit pentru aventură.

S-a întâmplat să descopăr în Dan Byron o individualitate conștientă și liberă care a făcut imposibilă alăturarea celor doi. Poetul s-a separat complet în memorie de cântăreț.

Anul trecut l-am întâlnit pe Dan Byron la București. E mult spus că l-am întâlnit. Am dat buzna peste om care mânca liniștit la un restaurat. I-am cerut ajutorul pentru campania mea de promovare a lecturii, #poartaocarte. A acceptat, a părut încântat și s-a ținut de cuvânt. Dan Byron a recomandat Solenoidul lui Cărtărescu pentru lectură.

Recunoscătoare și ușor exaltată i-am promis că voi fi prezentă la următorul concert la Timișoara. În 24 martie am cântat în barbă la Fratelli. Dan interpreta. De lângă bar, aproape ca o oaie placidă, îngânam: Oh, totul e minunat,/ Oh, minunat.

A doua zi dimineață ne-am reîntâlnit la Cafeneaua verde. I-am propus un interviu după chestionarul Proust. În soare, în zgomotele străzii, între înghițituri de mâncare sau cafea, Dan a povestit despre el. Mai jos o să notez întrebările și răspunsurile.

1. Principala trăsătură a caracterului tău: Încăpățânarea. Dacă n-aș fi fost, aș fi făcut altă meserie sau dacă aș fi avut aceeași meserie aș fi cântat altceva. Adaptabilitatea.

2. Calitatea pe care o preferi la un bărbat: Părul de pe piept?! (Glumește). Simțul umorului.

3. Calitatea pe care o preferi la o femeie: Feminitatea.

4. Ce apreciezi cel mai mult la prietenii tăi: Onestitatea. Faptul că poți să împărtășești cu ei anumite experiențe. Să fie lângă mine.

5.Principalul tău defect: Bădăran. Spun lucrurile pe față și oamenii sunt răniți. Nu e intenționat, dar nu reușesc să mă controlez. E parte din mine.

6. Ocupația ta preferată: Scrisul muzicii. Îmi place mai mult ca scena.

7. Visul tău de fericire: Să colind lumea cum vreau eu. (Discuție despre Kerouac între noi doi).

8. Care ar fi cea mai mare nefericire a ta: Că țara asta în care trăim se duce pe râpă și noi nu reușim să facem nimic. Da, asta e o mare nefericire. Îmi doresc să nu plec. Vreau să pot să stau aici. Sunt niște oameni care tot încearcă să ne gonească.

9. Ce-ai vrea să fii: Călător. Să călătoresc prin lume și să înregistrez muzică folosind un studio mobil pe care să-l am cu mine. Să postez pe net. Lumea să o cumpere și să ne vedem când ne-om vedea.

10. Țara în care ai vrea să trăiești: Aș vrea să pot să trăiesc în România.

11. Culoarea preferată: Nu am, dar majoritatea hainelor mele sunt negre. Ascult rock.

12. Floarea preferată: Nu am.

13. Pasărea preferată: M-au distrat niște flamingo roz dintr-un documentar. Parcă mergeau în pas de defilare, în grup și întorceau capul toate în același timp ca într-un dans. Dar nu aș zice că sunt păsările mele preferate.

14. Prozatorii preferați: Gunter Grass. Am citit Trilogia și nu am mai putut să citesc nimic câteva luni. Tot ce am citit după mi se părea bandă desenată. Cărtărescu. E cumva mișto, cumva nasol că nu iese din personajul pe care și l-a creat; același personaj de la Nostalgia până la Solenoid. Discuție între noi despre Houellebecq.

15. Poeții preferați: A fost o perioadă în care am citit multă poezie, nu prea o mai fac. A trecut peste mine. Mă plictisesc codrii și păsărelele. Nichita, Emil Brumaru. Brumaru scrie porcos, dar îmi place de mor. Folosește cuvinte vulgare într-un mod elegant. Știe ce face, nu e vorba că l-a apucat vreo nebunie. Topârceanu. Pare copilăros la prima vedere, dar e foarte adânc.

16. Eroina preferată: Trinity, clar. Râde.

17. Compozitorii preferați: Philip Glass.

18. Pictorii preferați: Turner.

19. Eroii din viața reală: Într-un fel sunt eroi părinții mei. S-au încăpățânat să nu facă parte din nimic. Nu au avut carnet de partid. Posturile bune erau luate de cei din partid. Philip Glass pot spune că e un erou. L-am cunoscut anul trecut. Am stat de vorbă. Îi citesc biografia și sunt fascinat.

20. Eroinele din istorie: În afară de Ioana D’Arc și Ecaterina Teodoroiu eu nu prea știu nimic.

21. Băutura și mâncarea preferată: N-am o băutură preferată. Mie îmi place tot alcoolul. Râde. Sunt foarte pretențios. Nu-mi place orice fel de vin. Să aibă o calitate. Prefer cramele din Basarabia și Dobrogea. În Italia, Sicilia se află o cramă Planeta. Ce muncesc oamenii acolo! Muncesc pe brânci și sunt absolut împăcați. Fabrici de bere artizanală. În București, Hop Hooligans. La Timișoara, Clinica de bere care face Terapia. Dacă m-ai întrebat de alcool vorbim până mâine!
În ultimii ani m-am apucat să gătesc. Am descoperit multe chestii. Orice mâncare poate să fie bună dacă cineva o face cum trebuie. Foarte important: ingredientele. Să fie de calitate.

22. Nume preferat: nu am.

23. Personajele istorice pe care le detești cel mai mult: Cred că avem puncte comune cu toții. Îl detest pe Ceaușescu. Ceaușescu este demonstrația directă că un singur om poate fi foarte important pentru o națiune. S-a aflat un prost zeci de ani la conducerea unei tări. Țara este și acum în budă din cauza acelui prost. Muream de foame în copilărie. Ai noștri luau oasele și le mai treceau o dată prin gură. Când eram mic am asistat la o bătaie pentru banane. Luptă între oameni maturi. Nu se urau. Voiau banane pentru copii. Așa ceva n-ar fi trebuit să existe.

24. Fapta militară pe care o admiri cel mai mult: Nu admir. Războiul e un căcat.

25. Darul natural pe care ai vrea să-l ai: Darul Iuliei de a fi GPS natural. Ne completăm bine unul pe celălalt. Eu mă rătăcesc imediat. Mă orientez cu o hartă în față. Ea e exact invers. Ține minte tot, dar cu o hartă în față o pierzi total.

26. Cum ai vrea să mori: Împăcat.

27. Starea de spirit actuală: Speriat. Nu știu ce se întâmplă în țara asta. Îmi doresc foarte tare să nu plec și să continui să fac ce fac acum. Consider că fac bine. Am ajuns să muncesc mai mult ca acum câțiva ani când așteptam să pice o inspirație din cer. În prezent o provoc și scriu aproape zilnic. Am lansat un album solo anul acesta, dar am mai scris unul de atunci încoace. Inspirația trebuie zgândărită. Nu pică din cer sau pică rareori. Am început să scriu și în română. Îmi dau seama că sunt mulți oameni care nu înțeleg engleza.

28: Greșeli care-ți inspiră cea mai multă indulgență: Mă întreb ce e aia greșeală? Oamenii greșesc în general. Nu sunt indulgent.

29: Deviza ta: Fă ce-ți place, dar asigură-te că faci bine.

Doamnelor și domnilor, Dan Byron.

Joie de vivre la Pedalarea de primăvară

12901323_10153389487501610_2841842487402672601_oA fost Pedalarea de primăvară. Există deja o agendă care conține viitoarele pedalări. Poate cei interesați deja știu. Pentru restul, sper să vă stârnesc curiozitatea și să vă fac părtași.

O să vă povestesc despre cum s-a desfășurat Pedalarea de primăvară. M-am dus, am văzut, am participat, am luat aminte. Eu vă arăt, dar o să fie vorba mult despre mine. Mi s-au adus reproșuri că fac puțină relatare și multă etalare de sine.

Chiar fac asta și mă declar conștientă și lucidă. Orice text vine plasticizat cu sentimentele mele. Nu sunt reporter, sunt un fel de băgător de seamă, doar că uneori mă mai implic.

În 3 aprilie m-am implicat. Am mers la locul de întâlnire, pe platforma Timco, am exersat netwokingul, nu excelez, iar apoi am ajutat-o pe Romina Faur, manager la Verde pentru biciclete, să transporte niște suporturi.

V-am făcut deja cunoscut că m-am amestecat.

Nu am pedalat. Genunchiul meu mi-a sugerat, printr-o durere sâcâitoare, să aștept următoarea pedalare ca să urc înapoi pe șa.

Pe malul Begăi, locul unde au avut loc activitățile am ajuns cu mașina. În portbagaj, suporturile. Tema pedalării s-a numit joie de vivre. Continuă să ne placă francezii. Cei răutăcioși vorbesc doar despre perioada interbelică, o perioadă fabuloasă pentru cultura română, dar și în societatea actuală românii au bunăvoința de a accepta și adopta unele obiceiuri franțuzești.

În Franța, la Paris, a merge pe bicicletă ține de un stil de viață. Întâlnirile de pe malul Senei au căpătat notorietate. Tindem și noi, prin numărul tot mai mare de bicicliști, prin pistele de biciclete realizate de-a lungul Begăi și pretutindeni prin oraș, spre stilul acesta de viață. Mai multă mișcare, mai puține medicamente. Mai puține medicamente, o bătrânețe ușoară și întreținută.

Schimbările în mentalitatea unui popor ca al nostru au loc lent. Prin asemenea evenimente făcute vizibile, în timp, o să vedem efecte palpabile și mari până la vaste.

S-au desfășurat activități după un program: pedalarea cu un traseu stabilit, atelier de facepainting pentru copii (Gabriela Strugaru responsabilă), atelier de portrete la minut, spectacol de caiac-canoe (Clubul Sportiv Nautic Banat responsabil), pictură tematică (Alex Baciu responsabil), Institutul francez din Timișoara responsabil de legitimarea acelui joie de vivre pe care au contat organizatorii.

Confirm, am mâncat baghete, brânză nu am mai apucat, dar și pâinea e delicioasă în iarbă, pe malul Begăi.

Au existat o mulțime de premii, le-am ascultat tolănită în iarbă. Întreg evenimentul a fost surprins în imagini de Flavius Neamciuc.

Am părăsit malul Begăi în jur de ora 15. Când eram pe picior de plecare, într-un schimb lejer de replici, Alex Baciu m-a întrebat despre rolul meu acolo. I-am răspuns că am cărat niște suporturi. Munca mea, spre deosebire de a lui, e străină de prezentul unui eveniment. Mă străduiesc după să scot un text ca acesta.

Mulțumesc Verde pentru biciclete.

Acesta e textul meu.

Cu drag.

Mi-am ales istoricul: Lucian Boia

627x0Am verificat titlurile pe care le-am citit de Lucian Boia. Stătem ieri în fața unei mese special amenajate care conținea toate cărțile semnate Lucian Boia. Ah! Ce răsfăț pentru ochi, iar eu am citit doar 4.

Aseară, la librăria Cartea de nisip, Lucian Boia a lansat cartea Cum s-a românizat România. Nu am citit-o, dar mi-am cumpărat-o. O am în geantă, o port în geantă. Puteți oricare dintre dumneavostră să mă descoperiți cu ea în mână la Cărturești, Starbucks sau oricare altă cafenea din oraș.

Am ascultat cu interes discursurile de ieri, fie că a vorbit Robert Șerban, Cornel Ungureanu sau Lucian Boia. L-am ascultat chiar și pe Cornel Secu. Nu dau explicații.

Am privit, cât mi-a permis locul unde am șezut, și chipul lui Lucian Boia. Aici. În punctul acesta, fizionomie – personalitate, simt o contradicție. Un sentiment sâcâitor, absolut lipsit de cauze, nu-mi potrivește trăsăturile pe individualitate.

Am desprins din cărți individualitatea lui Lucian Boia. Mi-a revenit impresionabilă, electrizantă, lucidă. I-am acordat tot creditul de care dispun.

În realitatea mea de azi cu toate reprezentările ei am și o nevoie precisă: de a cunoaște istorie, de a cunoaște istoria poporului meu și a celorlalți.

Dacă mi-aș fi permis o întrebare ieri, aș fi formulat următorul gând: cum ne alegem istoricul?

Dacă mi-aș fi permis și un al doilea gând, aș fi sugerat un exercițiu de imaginație: un scurt scenariu despre cum să se predea istoria ca obiect de studiu în școli.

Nu am îndrăznit și nici nu m-a interesat să îndrăznesc. M-am încumetat să fac o poză pe care nu o s-o public. Nu sunt nici Mile Șepețan, nici Flavius Neamciuc. Poate dată viitoare o să fie unul dintre ei prezenți sau amândoi. De ce să nu ne intereseze istoria?

Istoria și gramatica limbii materne sunt obiecte de studiu obligatorii impuse de bunul simț.

Revenid, eu mi-am ales istoricul. Eu l-am ales pe Lucian Boia. Și vreau timp să-i citesc toate cărțile. Și masa din colț liberă de la Starbucks.

Cum s-a românizat România.

Să vedem cine este curios.

Notă: fotografia nu-mi aparține. Sursa aici. 

La donna e mobile

Am ajuns la Operă, la Trubadurul. A fost premieră. În cele 3 ore, pe lângă bucuria resimțită de la muzică, nu mi-am putut opri mintea să nu părăsească uneori povestea de pe scenă.
La Opera Națională de la Timișoara se joacă foarte mult Verdi. În ceea ce privește piesele de operă, preferata mea este Rigoletto.
Cu asta confirm că îmi place Verdi, dar în același timp mă întreb: de ce numai Verdi?
Traviata, Rigoletto, Nabucco, acum Trubadurul, toate compuse de Verdi. Gustul românilor, al timișorenilor, al minorităților s-a oprit la Verdi, doar Verdi? Impresia mea evidențiază o anume fixație. Gustul s-a deplasat, s-a educat și s-a oprit în secolul XIX.
Un secol între noi și Verdi, un secol de descoperiri, inovații și interpretări, iar publicul alege tot Verdi.
De ce nu se mai montează și altceva? Aș propune Stravinski, dar știu că sunt subiectivă, mie îmi place Stravinski.
Să se monteze orice altceva. Prin contrast, subiectul pieselor lui Verdi și viața actuală a oamenilor, descriu amuzamentul.
Reprezentările actuale despre iubire, despre loialitate, de fapt nu cred să mai avem reprezentări pentru un asemenea sentiment, despre sacrificiu nu au nimic în comun cu reprezentările acelui secol XIX. Omul de azi, printr-o superioritate nedeclarată, dar purtată fățiș, îți privește strămoșii cu o atitudine din care se înțelege cât de naive ne revin generațiile anterioare. O femeie să intre la mănăstire deoarece nu se poate mărita cu bărbatul iubit? O vrăjitoare să fie arsă pe rug?
Aceste acțiuni aproape insultă intelectul modernului. Aproape? Nu, chiar insultă.
Recunosc, sunt curioasă. De ce Verdi, numai Verdi?
Și mie îmi place Verdi, căci chiar așa:

La donna è mobile
Qual piuma al vento,
Muta d’accento — e di pensiero.
Sempre un amabile,
Leggiadro viso,
In pianto o in riso, — è menzognero.
È sempre misero
Chi a lei s’affida,
Chi le confida — mal cauto il cuore!
Pur mai non sentesi
Felice appieno
Chi su quel seno — non liba amore!