Prietena mea se întâlnește cu iubitul meu

E săptămâna reluărilor. La mulți ani! Un sărut ușor pe obraz. La mulți ani! Nu ne-am văzut de anul trecut, gluma de actualitate. La mulți ani! Prietena mea se întâlnește cu iubitul meu. Exemplu de reluare a unei relații dintre mine și o prietenă.

Trec peste descrierea ochilor holbați. Gândiți-vă la o broască, la un copil mic care a rupt tocul mamei sau a lovit mașina tatălui, la un elev prins în timp ce copia, la un student dependent de cocaină.

Am șoptit uitându-mă în pahar: Cum o să vă salvați prietenia?

De la grija rațională la furia irațională am trecut după ce am sorbit o gură de cafea. Mi-e ciudă, recunosc, când persoanele pierd în fața instinctului sexual. Când penisul sau vaginul cântăresc mai mult ca prietenia. De câteva ori am părăsit discuția. Mă vedeam goală în Piața Unirii. În situațiile dificile, aceasta fiind una dintre, intimitatea dintre două persoane este distrusă. Planurile, speranțele, discuțiile cap la cap, replicile memorabile, privirile misterioase, atingerea, trupurile lipite și transpirate, senzațiile, vertijul dintre două persoane se prăbușesc într-un general nenorocit și nedorit. Nimeni nu mai este special. Instinctul ne indică de fiecare dată accidentul care a fost evoluția și accidentul care a fost și va rămâne iubirea.

Iubim pentru că iubim. Nu alegem, ne trezim proști într-o zi, cu gândurile departe și nepăsătoare de propria persoană. Concentrarea intensă pe celălalt ne face demni de milă sau demni de admirație. Cui îi e sete de iubire, admiră! Cine e pasionat de material, compătimește!

Știi, eu nu am nimic cu ea! Da, înțeleg!

Este vorba despre trădare, umilință și locul doi. Când au discutat despre mine, am căzut pe locul doi. Nimic nu a contat. E ca alungarea din rai!

Chiar este! O prietenie din copilărie s-a spulberat. Un bărbat care s-a dovedit un excelent amant s-a pierdut. S-a închis un cerc. Noroc că viața deține asemenea cercuri închise cu posibilitatea de a se redeschide. Niciodată nu va mai fi la fel! Trădarea și umilința sunt greu de dus.

E săptămâna reluărilor. O prietenă a început anul prost. Personal, în asemenea situații, îmi reamintesc de Boală. Boala este o suferință de care mi-e frică. O consolare parșivă, dar nici nu m-am lansat în cuvinte de alinare.

Nu există alinare. Stai și aștepți să treacă timpul, iar când timpul trece, vrem din ce în ce mai mult și din ce în ce mai puțin. Zice Noica.

Foto: Simona Nutu

Zis și făcut

IMG_8006Sunt o inteligență muncită. Am scris asta și am spus cu voce tare oriunde s-a ivit ocazia. M-aș avânta să afirm că niciodată nu m-am crezut mai bună ca ceilalți. Mai educată, da, mai politicoasă, da, mai prudentă, da. Nu mai bună.

Am avut în societatea mea prieteni cu o asemenea atitudine. Unul mai bun de la religie, altul că a terminat Facultatea de Medicină, oricare și fiecine că vorbesc calm, iar eu jignesc. Mereu i-am privit derutată în situații în care manifestau poziția celui mai bun. Superlativul mă rănea, simțeam o trădare de neiertat, iar la exterior, dacă nu afișam un zâmbet, treceam la atac de persoană. Cu alte cuvinte, îi strigam, îi aruncam în față cu fapte prea puțin onorabile unui om bun cum pretindea că e raportându-se la mine.

Când mă uit în urmă și îmi amintesc, râd sau mă strâmb. Am pierdut mult timp reacționând. Sunt o persoană plină de energie. Nu stau locului. Mi s-a spus de către părinți, bunici și profesori într-o notă critică.

Însușirile cu care m-am născut, situațiile trăite, întâmplările petrecute, prieteniile întreținute, m-au împins spre dezvoltarea unor deprinderi individuale. Am început prin a-mi respecta cuvântul. Am verbalizat ceva, mi-am asumat, am suportat consecințe, nu m-am lepădat de semnificații și date fixe. Aici este foarte mult vorba despre a face ceea ce ai promis. Zis și făcut e pentru unii prea mult o vorbă și deloc o desfășurare a unei acțiuni.

În cazul meu: a face texte pentru nunți și botezuri, a livra un Tricou Inteligent, a scrie un articol pe blog închipuie cuvântul.

Cuvântul meu asigură, afirmă, confirmă. Îmi place să mă țin de el. E o satisfacție. Lucrez cu prea puține persoane cu un cuvânt sobru. Să mă obișnuiesc cu e bine și așa. Nu o să fac asta. O să revin separat cu un articol despre apucătura asta românească sau umană de e bine și așa. Eu o detest.

Nu sunt mai bună ca ceilalți, oricine ar fi celălalt, rar mai practic atacul la persoană, mă străduiesc să gândesc când vibrez de la emoții și mi-am fixat un scop: să-mi respect cuvântul, să devin propriul cuvânt și să mă acopăr cu el.

Pentru că la început a fost cuvântul.