Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "tren"

Iar ai umblat brambura toată ziua

De 4 mai, 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

10444447_815043898505766_7370593938362599230_nAm crescut, ca fiecare individ, în obișnuințele și convingerile părinților. Folosea mama, pentru a mă întâmpina când reveneam acasă, următoarea vorbă: iar ai umblat brambura toată ziua!

Îmi dau seama acum că niciodată nu m-am oprit în a întreba ce semnifică un cuvânt. De exemplu brambura. L-am preluat, l-am perceput, cu siguranță nu l-am priceput la vremea respectivă. Am crescut într-o intensitate a cunoașterii senzoriale.

În copilăria mea, datorită epocii și geografiei, un cartier mărginaș al Severinului, a umbla brambura ținea de firesc. Ieșeam în stradă, la dreapta dealuri și păduri, în stânga Dunărea. Cum să nu exclame mama, la apus când intram în casă, acel ai umblat brambura toată ziua?!

Mai târziu, am transformat brambura în a călători. Am început prin a descoperi lumea prin păduri, dealuri întinse, ogașe create de ape sau cărărui pe lângă calea ferată. Am privit ani de zile trenurile trecând și am adunat din urma lor niște pietricele mici, fierbinți și mov.

Într-o zi, într-un martie ploios, am coborât din metrou și m-am oprit în mijlocul unei piațete, Piazza del Popolo. Am avut senzația că toate trenurile mele din marginea Dunării pe care le-am urmărit curioasă m-au adus acolo.

Orice pământ ajung să calc în vizitele mele, mânată de dor de ducă, de cunoaștere, de interes, la un moment dat mă opresc. Stau nemișcată nu pentru a admira, ci pentru a-mi aduce în memorie strada neasfaltată și plină de gropi de la Schela, dealurile și pădurile, Dunărea și ogașul unde înfloresc din copilărie lilieci.

Acolo este ţara mea,
Şi neamul meu cel românesc!

M-am născut la Drobeta Turnu Severin, Mehedinți, România. Printre plăceri, le am pe categorii, a călători stă la priorități. Orice călătorie m-a făcut mai româncă. Oriunde în lume am prezentat geografia mea, prin limbaj sau haină. Dar întotdeauna aș vrea să revin, să mă aștepte mama cu iar ai umblat brambura toată ziua!

Aș umbla, aș umbla toată viața fără oprire, dar să știu că mă întorc acasă. Călătoriile sunt firești, lumea e un gogoloi, iar omul îi dă semnificații. Acasă e însă un sentiment. De cele mai multe ori departe de orice rațiune sau bun simț.

Acasă, loc natal, familie, casa unde locuiești, singurul loc posibil în care individul dovedește singurătatea ca o limită și nu ca un fel de a fi.

Niciodată nu ești singur acasă. Acasă ești, iar limitele încep prin rostire. Acasă poți să rămâi mut. Acasă.

Dunia în redacție

De 10 iul., 2013 1 Trăiri afective ale mele , , , 0

M-am întors, excursia mea prin Europa s-a sfârșit. Ieri m-am așezat la calculator, am deschis blogul, și pentru prima dată am citit textele de pe blogul meu înaintea altor texte de pe blogurile prietene.
Recunosc, mă încearcă satisfacția, texte, fotografii, muzică. Blogul a continuat fără mine, iar boemul meu Silviu Pârjolea s-a descurcat foarte bine, de acolo, de la redacție. E puțin amuzant, poate chiar măgulitor într-o închipuire a blogului meu cu o redacție în spate.
Acum, revenită acasă, încerc, încă de ieri, să așez cele două săptămâni în minte pentru a le putea turna în povești scurte aici pe blog.
Ieri am ezitat toată ziua, nu am putut să mă ating de taste, o împotrivire totală, simțuri și rațiune, nu mi-a permis nici o poveste.
De fapt e grea introducerea.
Am urcat în tren la Timișoara în 25 iunie cu emoții, cu teamă. Am urcat în tren la Basel, în 8 iulie, fără emoții, fără teamă, doar plină de dor. O călătorie de felul acesta, cu trenul, este o alegere pentru foarte multe persoane, dar mai ales pentru adolescenți. Am avut prilejul să-i privesc mult și firesc, se aflau în față, în spate, în lateral în vagon. Gălăgioși, murdari, veseli, fumați, normali ca înfățișare, prea puțini din aceștia, oricum plin de adolescenți care hoinăresc cu trenul prin Europa. I-am privit și cu invidie, eu am plecat cu trenul la 30 de ani, ca după lectura unei cărți de Tehnică tibetană să încerc sentimentul unei femei trecute de 30, căci fiecare suntem mai mari cu câteva luni, mai exact nouă.
Mă îndepărtez de subiect, dar nici măcar nu are un subiect acest text. Vreau doar să anunț că am revenit, că am multe povești de scris, că mă simt extrem de bine după două săptămâni de hoinărit prin diverse orașe, vizitând muzee, citind prin tren, sorbind bere cu cireșe sau vin pe terase, privind uneori în mine.
M-am întors acasă cu hotărârea să schimb ceva pentru a obține o îmbunătățire a mea, dar am nevoie de ajutor. După aceste două săptămâni știu că nu mă pot ajuta singură, chiar dacă citesc Freud, Jung sau orice alt psihanalist, psiholog, maestru.
De mâine o să mă pun pe împletit impresii despre Cracovia, primul oraș pe care l-am vizitat.
Buziaki.