Ce se poartă sau ce se potrivește. Georgiana Medrea știe

Știați că există un site, presupun că e site, de unde îți poți alege despre ce să scrii în funcție de interesul oamenilor? Google sortează și îți indică cele mai căutate cuvinte. Am fost curioasă și am intrat într-o zi, dar nu s-a potrivit.

Ce aveam eu prin cap nu a interferat cu interesul general. Mi-am zis: ce rost are să mă supun pentru trafic? Blogul răspunde în primul rând nevoilor mele, iar eu îl folosesc ca înlocuitor pentru un excelent psiholog. Până găsesc unul care să mă ajute, cu Sorin plecat prin alte lumi sau doar mâncat de viermi, blogul poate fi reprezentat ca o canapea. Am în minte canapeaua magnet de pe frigider, faimoasa canapea a lui Freud. Mă așez și defulez.

În ciuda celor spuse, azi s-ar putea să fiu pe placul unei majorități. O să urmeze un articol despre stilul personal. Duminică am participat la un atelier susținut de Georgiana Medrea. Îmi place să mă îmbrac frumos, consider că tuturor ne place. Țin cont și de o parte, o categorie de oameni care a ridicat neglijența vestimentară la un rang superior. Neglijența semnifică un interes deosebit pentru adevăratele valori umane. Eleganța nu e considerată o valoare, ci un capriciu inutil și inconfortabil.

Nu împărtășesc părerea. Îmi îngrijesc mintea și corpul cu deosebită atenție, cu accent pe minte. Dau prioritate creierului, dar corpul vine ca o expresie a gândirii.

I-am scris un mesaj Georgianei și i-am spus că mi-aș dori să particip la atelierul ei pentru a scrie pe blog despre. Acum câțiva ani am lecturat Manualul de stil al Danei Budeanu și am rămas cu un gust amar și un mail trimis către Mihaela Rădulescu care nu a primit răspuns. La ce vă gândiți când cineva folosește cuvântul manual? Că o să descoperiți între acele pagini un sistem de îndrumări practice despre cum să faci ceva, în cazul nostru să te îmbraci.

Nu e cazul manualului scos de Dana Budeanu. Dana Budeanu a publicat o carte pentru femeile faimoase ale României și a frustrat femeile obișnuite cu un sfat. Nu vă cumpărați genți ieftine, mai bine achiziționați un Hermes. De la înălțimea blogului meu îi transmit că ar trebui să-i fie rușine.

La atelierul Georgianei o să aveți parte de acel CUM. Cum să vă îmbrăcați. Vă ajută să vă descoperiți forma corpului, vă sprijină să atrageți atenția asupra părților frumoase, vă repetă că detaliile fac diferența. Da, există oameni urâți și oameni frumoși, iar haina nu-ți modifică lungimea nasului sau forma fundului. La fel ca în cazul bunătății și răutății, nu ne naștem buni sau răi, devenim ceea ce hrănim, frumusețea și urâțenia pot fi manipulate în favoarea noastră.

Manipularea a dus la apariția eleganței. Frumusețea trece. Rămâne amintirea ei după 50 de ani. Eleganța e veșnică. De exemplu: un ciorap cu adeziv și dantelă semnifică o acumulare de eleganță, erotism și mister pentru fiecare picior. Îmi răsfăț destul de des picioarele cu asemenea ciorapi. Mă fac fericită și obraznică.

Hainele au fost făcute pentru noi. Cu descoperirea unui stil, hainele încep să lucreze în favoarea noastră. Pentru asta e nevoie să țineți cont de trupul dumneavoastră. Eu recomand să începți cu ședințe scurte în fața oglinzii în costumul Evei. Fără nici o rușine. O ședință scurtă, creșteți timpul până ajungeți să vă îndrăgostiți. Relația cu corpul o să se observe în atitudine. Sentimentul de căprioară hăituită o să se amelioreze până la dispariție.

Apoi urmează un atelier cu Georgiana. Acțiunea reprezintă o investiție fără riscul de a pierde. Într-adevăr puteți pierde hainele nepotrivite. O să observați câștigul când o să vă analizați în oglindă. Mă refer aici la persoanele care nu au ridicat neglijența la nivel de valoare umană. Mă refer la toate persoanele care își doresc o stare de bine, o cunoaștere de sine, poate chiar o viață sexuală revigorată.

Eu mi le doresc pe toate, cu accent pe pasiune când vine vorba de budoar.

Am ajuns la finalul articoului. Înainte de punct vă mai las ceva la care să meditați. Stilul nu presupune trendul, iar un asemenea atelier nu vă trimite după ce se poartă, ci după ce vi se potrivește.

Vi se potrivește inteligența, prima dată, apoi ceea ce așezați pe corp. Georgiana știe foarte bine.

Adaptabilitatea la November Notes in Social Media

15049920_1357420364268114_1678267946_nÎn ultimul an am ajuns la concluzia că nu sunt atât de deșteaptă pentru modestie. Am nevoie să ies în față. Am purtat în mine o imagine romantică a ceea ce presupune meseria de scriitor. Am crezut, nu știu de unde mi s-a fixat părerea fermă, că o să fiu descoperită ca talent. Dacă ar fi să ghicesc, aș merge pe literatură. Din cărți am preluat convingerea că un scriitor are datoria morală de a rămâne pasiv în lumea celor care dau din coate.

În ultimul an am făcut câteva descoperiri. Nu sunt atât de deșteaptă pentru modestie. Nu sunt o persoană morală. Mă adaptez greu. În lume supraviețuiesc aceia care se adaptează. Nu indivizii puternici, nici măcar cei mai inteligenți.

Am hotărât să fac un pas spre adaptare. Am renunțat la visul romantic de scriitoare. În 2007 când am publicat prima dată pe blog a fost primul pas, doar că nu am fost conștientă. Mi-au trebuit ani să devin lucidă. Asemenea evoluției, realizez extrem de greu.

Mi-am împăcat dorința cu realitatea prin nume, Paula Dunia, blogger scriitor.

Cu un plan nedefinit, dar existent, am participat vineri la conferința November Notes in Social Media. Când fetele de la organizare, Teodora și Andra, au întrebat despre motivul participării, am răspuns sincer: din curiozitate.

Sunt o persoană curioasă. Curiozitatea m-a ținut cu nasul în cărți, curiozitatea m-a împins spre psihanaliză, spre călătorii și scormonirea prin amintirile copilăriei și viață sexuală.

Vineri am mers la Conferință fără să aștept ceva. M-am setat pe ascultare. Au vorbit în fața sălii șase persoane. Am mâzgălit pe program, în dreptul fiecăruia, plusuri, minusuri, fețe zâmbitoare, diagrame. Înainte să înceapă conferința m-am drogat natural cu ciocolată de la Leonidas, un sponsor dulce al evenimentului. Mi-am asigurat bunăvoința, știu ce cal negru sunt câteodată.

Mi-am impus să văd și să ascult niște oameni care s-au adaptat, niște supraviețuitori. La Amalia Gaiță am desenat o diagramă, reprezentarea grafică a succesului, produs, concept, personal. La Alexandra Giula am ascultat ca la orele de matematică din școala generală. În fiecare săptămână îmi promiteam că o să mă pun să învăț. Așa am procedat și la discursul ei. O să-mi intre până la urmă în cap semnificațiile Plugins sau Bulk Edit. La Cristian Manafu am notat trend, am adăugat semnul egal și am scris Nevoi. În pauză l-am întrebat dacă un blogger poate câștiga premiul Nobel.

Următoarea sesiune, conferința s-a împărțit în două sesiuni, am realizat câte goluri de social media am. De la Călin Coman am păstrat cuvântul emoții, la Toma Grozăveascu am trăit cu impresia că vorbește în limba klingoniană, iar cu Deea Petrica mi-am fixat justețea acțiunii de a oferi înainte de a cere.

Cel mai intens moment al serii a fost când am câștigat un voucher la Arsenal Park. Eu nu câștig niciodată. Enunțul a devenit fals, sunt câștigătoarea unui document de călătorie. Bucuria mi-e mare, dar uimirea, exprimată într-o secundă sinceră, mi-e imposibil s-o descriu.

O să sfârșesc acest text cu menționarea sponsorilor, un soi de regulă, iar eu aprob regulile.

Fetele, Teodora și Andra, au avut sprijinul celor de la: Senneville, Swiss Solution, translation agency, West City Radio, Charme lingerie, Leonidas, Hotel Timișoara, Adaconi, Violette, Zi.studio, Cloud Berries. Sper că nu am uitat pe nimeni.