Pe urmele lui Salvador Dali, mi-ar plăcea să fiu o nebună vie și cu metodă.
Foto: Flavius Neamciuc
Citești o carte și îți place. Se face film după carte. Mergi să vezi filmul. Am mers să văd Anna Karenina.
Din carte, eu am reținut povestea de dragoste dintre Levin și Kitty și drama Annei. Sufletul unei femei spulberat într-un general de epocă țaristă. Iubirea. După film, într-un drum înapoi prin amintiri prăfuite, dosite, intense, uitate, îmi zisei că iubirea este ca și credința în Dumnezeu, crezi sau nu crezi.
Cine nu crede în ea sau nu crede că poate ajunge la ea, râde. Râsul e o altă haină a resemnării.
Există mulți resemnați în lumea asta, veselie când arunci un ochi, când îl închizi, se lasă liniștea.
Iubirea aparține cumva celor triști, celor care te privesc dintr-o nostalgie a unui curaj care i-a sfâșiat.