Încep să mă afund în trecut. Zilele petrecute în izolare nu-mi priesc. În vis devin tot mai ciudată. Azi noapte am salutat un om care stătea în poartă. Nu l-am cunoscut niciodată pe acel om. Treceam pe lângă casa lui în drumul meu spre fântână. Salutam. Așa m-au educat părinții. Saluți indiferent de simpatiile sau antipatiile noastre. Omul de azi noapte nu le era nici simpatic, nici antipatic. Locuiam cu toții în același cartier. De ce l-am visat?! M-am interogat întreaga zi.
Mergeam pe Gheorghe Lazăr cu Mara. Am dat capul pe spate să miros pomii înfloriți. Primăvara a venit. Cine o miroase? Un drum la drogheria dm pentru un sirop de arțar, pentru o ustensilă să-mi curăț eu unghiile m-a transformat în Ulise. Mara mă întreba în urechea stângă dacă îmi place mai mult Hector sau Paris. A început să citească Iliada, iar azi ne-am uitat la Troia. O zi obișnuită la Timișoara, 29 martie 2020, în care m-am plimbat pe stradă cu importanța reîntoarcerii acasă a lui Ulise. De ce l-am visat pe acel om? Până îmi vine vreo idee fantastică, cum i-a venit lui Ulise, mă refer la calul de lemn, mă reîntorc la Mara.
Mara se află de trei săptămâni acasă. Nu seamănă deloc cu vacanța de vară. Aduce incredibil de bine cu primii doi ani de viață. În acei ani totul era despre Mara. Din prima zi de grădiniță, a reînceput să fie iar vorba și despre mine. Ființa mea e din nou suspendată. Spăl vase de trei ori pe zi minim. În acest timp comentez și îmi explic relația cu Mara.
Îmi doresc o relație cu Mara adultă. Pentru asta muncesc. În prezent ies mereu pe locul doi. Tata e prietenul ei. Mama este. La o discuție susținută cu strășnicie de amândouă, am lăsat să ne acopere tăcerea. Cu mine nu e bună niciodată tăcerea. Mara are zece ani și răspunde. E obraznică. Ar zice unii. Mara, ești lipsit de bun simț. Ba tu ești lipsită de bun simț. Mara, dă-mi te rog. Dar tu de ce nu poți?! După un minut de tăcere am toată atenția ei. Eu sunt mama. Tu ești copilul. Eu reprezint adultul. Tu reprezinți copilul. Eu am grijă de tine. Eu te duc la școală. Eu spăl. Eu gătesc. Eu prepar clătitele. Eu decid pentru tine. Astea nu ți se cuvin. Fac totul cu drag și plăcere în cea mai mare parte a timpului. Dar. Aș putea să nu le mai fac. Sau aș putea să fac doar necesarul. Înainte să fiu prietena ta, sunt mama ta. Ține minte.
Ține minte o zi. Apoi o luăm de la capăt. Nu am un copil considerat cuminte. Nu a stat unde am pus-o. Nu stă unde îi zic. A urlat și urlă. A stricat și strică. Mă bucur. Nu e ușor cu un asemenea copil, dar mă bucur. Cresc un copil care să gândească pentru el. Să decidă pentru el. Nu-mi zici tu, mama, să gândesc pentru mine? Acum de ce mă corectezi?! Copiilor, în loc să le arătăm la ce nu sunt buni, mai bine îi direcționăm spre scânteia lor. Toți o au, iar părinții și profesorii o ignoră până o sting.
Doi Ulise au trecut azi pe Gheorghe Lazăr. De la dm până la bloc n-am luptat cu ciclopi. N-am înfruntat furtuni. Ne-am holbat fără reacție la mână întinsă a unui domn spre capul Marei. Reîntoarse acasă, în loc de pețitori, am ucis microbi. Până am terminat de scris, am scos musacaua de la cuptor. Lângă blocul nostru sunt Smurd-ul, 2 echipaje de poliție și o mașină oprită.
Să râdem înainte de toate. Spuneți un banc.
Banc: În caz că ești contaminat, înghite un kilogram de porumb de floricele. Nu ajută la nimic, dar măcar la crematoriu o să faci spectacol. Am râs mult și bine.
Foto: Bogdan Mosorescu
