Atât mă smiorcăi! Eu personal mă plâng că a început Mara să mă irite mai repede că mă moștenește. Refuză subiectul și predicatul. Le înlocuiește cu miorlăituri fără miau-miau. Ca o mamă care se străduiește, nu există părinte bun sau rău, ci părinte care se străduiește sau nu, am studiat etapele de dezvoltare ale ființei umane și presupun că știu exact unde se află Mara în prezent. Când zic Mara, de fapt mă refer la cortexul prefrontal.

Momentan Mara mea suportă o regresie. Se prostește, plânge din orice, îmi caută îmbrățișările, dar nu sărutările.

Anul acesta o să merg cu Mara la munte. Mi-am dorit mult Valea Doftanei, o vilă anume: Atra Doftana. Prețurile României nu vin în ajutorul unui proaspăt influențăr ca mine, blogger până de curând. S-a schimbat nomenclatura înainte să existe pentru a fi blogger. Acum 13 ani când am început să scriu pe platforma wordpress, a fi blogger însemna în grupul meu a refuza munca. De ce refuz să mă angajez?!

Am și eu problemele mele, ca oricare altă ființă umană cultă care-și duce în spate traumele copilăriei. Pentru mine copilăria și sexul sunt definitorii în viața omului. Am reluat Julius Evola, Metafizica sexului, dar mă irită pe alocuri, tratează psihanaliza cu condescendență.

Orice ar fi, eu nu mă împotrivesc libidou-ului, merg cumva alături de el.

La Atra Doftana nu-mi permit să merg sau nu mai au ei camere libere. Caut ceva le lângă. Merg pe lângă libido, merg și pe lângă vile dorite de mine.

O să ajung la Lisabona înainte de Valea Doftanei. Cadou pentru cei 36 de ani ai mei, Făt Frumos a încuviințat să-mi cedeze zilele petrecute exclusiv pe șezlong la soare și să-mi acorde avantajul unui loc unde putem combina iubirea mea nebună pentru literatură și scriitori, plimbările aiurea pe străzile orașului, vizitele scurte la muzeu, holbarea la o pânză care-mi refuză epifania și zbenguiala în apă. Lisabona îndeplinește condițiile. La mulți ani mie, mulțumesc partenerului că sprijină obsesia mea de a călătorii pe urmele personalităților. Pessoa m-a atras în Portugalia. M-a cucerit cu un unic vers. Nu sunt nimic.

Ca un nimic o să mă plimb prin Lisabona, Cascais, Algarve, poate Porto. Vedem noi, nu-mi place să-mi fac planuri, de aceea nimerești uneori pe o cu totul altă insulă dintr-un arhipeleag dacă nu-ți faci temele. Când am călătorit pe urmele lui Darwin, fără lecții făcute, desigur, am aterizat pe insula Sal, iar el a debarcat pe Santiago. Măcar Brazilia e una singură dacă o să reiau vreodată itinerariul vasului Beagle.

Pe valea Doftanei nu călătoresc după nici o personalitate, ci după arhitecți. Cum în România bunul gust se întâlnește rar, vila Atra Doftana reprezintă ceva neobișnuit. O să vă las link aici, dacă sunteți curioși.

Înainte de încheiere, dacă am cititori la Lisabona, profit pe această cale și îi rog să-mi scrie un mesaj. Aș avea câteva întrebări.

Nu sunt nimic. Nu reușesc să voiesc să fiu altceva decât nimic. Fernando Pessoa

Foto: Bogdan Mosorescu