Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "viitor"

Suntem în online. Offline rezistăm

De 22 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Tot gogoloiul, din cauza unui virus, a trăit povestea Aurorei. A dormit.
Oamenii au închis ușile. Au lăsat în urmă copacii goi. Oamenii au deschis ușile. Au găsit copacii înverziți.
Am trecut de la stare de urgență, la stare de alarmă. Este o perioadă neclară. Ceva a trecut. Ceva urmează să se întâmple. E ca săptămâna dintre Crăciun și Anul Nou. Trăim niște zile care nu ne interesează neapărat. Le așteptăm pe cele care vin după. După derutează. Nu poți să pui degetul pe. Când o să ne reluăm activitățile și obișnuințele? Cândva.

Adultul își petrece viața în propriul coșmar alcătuit minuțios și respectat cu sfințenie. Fac referire la momentul oportun. Momentul oportun nu aparține prezentului. Nu. Aparține viitorului. CÂND o să, ATUNCI o să. Când termină facultatea. Când se angajează. Când cumpără o casă. Când face un copil. Atunci o să fie fericit. Adultul lasă pe altă dată fericirea. Copilul nu amână niciodată. Copilul îl respinge pe CÂND. El vrea ACUM. Copilul e fericit.

Suportăm greu aceste zile. Suport greu aceste zile. M-am străduit să scap de apucăturile adultului de a-și fixa fericirea într-un viitor presupus cunoscut. Să fiu prezentă. Să fiu laolaltă. Să fiu în preajmă. Să fiu. Asta mi-am propus. A fi e suspendat. Suntem în online. Offline rezistăm.

Poate viitorul aparține online-ului. Arta, un mijloc de exprimare preferat de mine, continuă în online. Filarmonicile au difuzat spectacole. La fel teatrele și operele. Marius Manole, un actor desăvârșit al vremurilor noastre, are emisiune cu Ilona Brezoianu în online. Nu m-am bucurat. Am fost incapabilă. Sunt incapabilă. Obișnunța! Mi-am zis. Arta vine cu obiceiul de a te zgâi. Holbezi ochii la o pânză. Privești lung un gest al lui Manole. Te uiți cu ochi mari la piciorul unei balerine. Te schimonosești de la melisme. Online-ul te lipsește de posibilitatea de a te bucura. E ca sexul cu prezervativ.

Nu scap de senzația că trăim în povești. Un ochi râde, unul plânge. Literatura nu ne delectează, ne împresoară. Un ochi râde. Arta supraviețuiește, se adaptează. Un ochi plânge. Nu mă impresionează nimic. Rămân nepăsătoare. Ghid de supraviețuire în format aseptic nu avem. Unii nici nu-l doresc. Eu una nu știu dacă vreau să mi-l însușesc. Coșmarul e comun. Ochii sunt îndreptați spre viitor. Când o să, atunci o să.

Croitoreasă, desenator tehnic, blogger, spațiu pentru Mara

De 10 sept., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

M-am născut în 1983. Am născut în 2010. După 20 de ani, mai mult sau mai puțin, Mara o să devină mamă. Dacă o să. Nu e obligatoriu sau destinat.

Mama s-a născut în 1957. Tata s-a născut în 1953. Bunicul s-a născut în 1928?. Bunica doi sau trei ani mai târziu.

Bunicul a lucrat toată viața pe șantier, macaragiu. Bunica, femeie casnică, a cusut până și-a pierdut parțial vederea. Mama a intrat și a ieșit la pensie din același loc. Planurile inginerilor treceau prin mâna ei. Desenator tehnic a fost încadrată. Și ea și-a pierdut parțial vederea. Tata, un specimen puternic, mereu s-a adaptat. Barman, ospătar, bucătar, tehnician la transporturi a ridicat o casă cu care se identifică.

Fetele lui, cea mare, corporatistă, cea mică, blogger, n-au nimic în comun cu meseriile familiei. Fără tradiție, fără așteptări de continuitate, fiecare și-a dorit ceva mai bun pentru odrasle.

După participarea la un seminar organizat de școala Marei, meseriile din familie mi-au atras atenția. Florin Colceag a fost invitat. Pot spune despre. Într-un episod din Big Bang Theory, Penny trage o concluzie într-o conversație cu Sheldon. Sunt ca o maimuță pentru tine, așa-i?! Reprezentare de maimuță am avut și eu la seminar. Părerea bună despre mine mă împiedică să afirm că nu am priceput nimic. Mi-au atras atenția meseriile. La final m-am felicitat că am participat. Am plecat cu o cocoașă. E o glumă. În explicațiile domnului profesor s-a discutat despre cocoașe în inteligență. Mi-e imposibil să redau la ce anume se referea.

În drum spre casă, mi-am întărit poziția în educația Marei. Cresc un copil pentru o generație necunoscută mie. Tehnologia, cu telefoane, durerea părinților actuali, face parte din viața lor. Atitudinea mea este una prevenitoare. Nu-i refuz ceva pentru că eu nu înțeleg. Limitez. Îi limitez timpul în fața telefonului, dar nu o îndepărtez de, nu o direcționez spre nostalgii din vremea bunicilor.

Bunica a fost croitoreasă. Mama a fost desenator tehnic. Eu sunt blogger. Mi-ar fi greu să-i explic bunicii cum anume mă întrețin eu, cum tai facturi, dar nu am loc de muncă, cum îmi plătesc singură sănătatea, iar uneori nu dorm nopțile că o să ajung și bătrână, și săracă, iar sărăcia este de neconceput la bătrânețe.

Croitoreasă, desenator tehnic, blogger, spațiu pentru Mara. Dumneavoastră ce înțelegeți de aici? Eu înțeleg că nu înțeleg. Mi-e clar, cresc un copil pentru un viitor care mă sperie, dar viitorul mereu sperie. Conține necunoscut. Mă pregătesc, alături de Mara, să înfruntăm necunoscutul. Îi permit accesul la internet cu reguli, una dintre ele fiind participarea la activitățile propuse de mine.

Îi propun să ieșim la teatru, la muzeu, la filarmonică, la munte, să citim o carte. Aseară am ajuns la capitolul unde Aouda se îndrăgostește de domnul Phileas Fogg.

Mara preferă Tik Tok.

Foto: Mile Sepetan