Muncesc la acest text de ieri. Nu am scris un rând, nu am notat un cuvânt sau vreo frază, dar mărturisesc că am muncit la el.
Ieri de dimineață, azi de dimineață, am formulat și reformulat în gând. Acum m-am așezat la scris.
Toți aceia care scriu presupun că au experiența pierderii momentului. Trăiesc ceva extraordinar, ei, cei care scriu, iar extraordinarul reprezintă categoria non mundanului, și realizează la un moment dat că în loc să-și petreacă prezentul, îl transformă, în cazul meu, într-un text pentru blog.
O secundă de luciditate mi-a fost suficientă. Am revenit în prezent, în dimineața mea, pe un deal acoperit de ceață, alături de Sorin Onișor.
Întâlnirea cu Sorin Onișor e povestea mea de azi. Intenționam să public doar o fotografie cu mine și cu el, dar m-am răzgândit. Imaginea constituie domeniul lui, pasiunea lui, stilul lui de viață.
Pentru aceia care nu au auzit niciodată de el, e bine venit cuvântul înaintea imaginii. Cuvântul meu despre el, simțirea și emoția mea.
Ieri am petrecut o dimineață în prezența lui Sorin Onișor, dar pentru prima dată l-am cunoscut în urmă cu un an pe un pod, nu orice pod, ci unul între lumi, cum chiar el mi-a subliniat, podul de la Porțile de fier.
Între lumi am strâns mâna și am urmărit cât am putut activitatea acestui om. Priveam amuzată și deconcertată. În fața mea se mișca un om, în mintea mea, într-un spațiu infinit, se mișca un zeu. Între timp s-a produs demascarea, Sorin Onișor a devenit Sorin, iar Sorin, cu însușirile lui excepționale, carisma și spectacolul pe care-l emană a reușit să transmită. Oamenii vorbesc de obicei, foarte rar își transmit ceva. Sorin transmite forța și putința lui de sublimare. Un profesor de geografie poate să devină un fotograf consacrat.
De ce este nevoie?
De pasiune.
Și uite și de asta, pentru mine destinul se acoperă de inutilitate. Nimeni nu ne hotărăște în mod fatal și irevocabil viața, ci noi înșine. Nici o forță supranaturală sau exterioară, ci forța noastră interioară, pasiunea și capacitatea de a sublima, de a ne desprinde de nevoile primare și de a da valoare lui a fi, a fi om, a fi propriul creator, a fi geniu prin cultivarea și maximizarea inteligenței.
Un geniu, cu toate însușirile și abilitațile, nu înseamnă nimic fără voința de a spori, supunerea formală ucide orice desfășurare întru acțiune.

Întrebarea mea de ieri, întrebarea mea pentru mine: câtă forță am eu în mine de sublimare?
Răspund azi: nu știu.

… loc liber să răspund în viitor.

Sorin Onișor prin cuvânt, în curând Sorin Onișor prin tehnica fotografierii.