Între lumi cu Sorin Onișor

Muncesc la acest text de ieri. Nu am scris un rând, nu am notat un cuvânt sau vreo frază, dar mărturisesc că am muncit la el.
Ieri de dimineață, azi de dimineață, am formulat și reformulat în gând. Acum m-am așezat la scris.
Toți aceia care scriu presupun că au experiența pierderii momentului. Trăiesc ceva extraordinar, ei, cei care scriu, iar extraordinarul reprezintă categoria non mundanului, și realizează la un moment dat că în loc să-și petreacă prezentul, îl transformă, în cazul meu, într-un text pentru blog.
O secundă de luciditate mi-a fost suficientă. Am revenit în prezent, în dimineața mea, pe un deal acoperit de ceață, alături de Sorin Onișor.
Întâlnirea cu Sorin Onișor e povestea mea de azi. Intenționam să public doar o fotografie cu mine și cu el, dar m-am răzgândit. Imaginea constituie domeniul lui, pasiunea lui, stilul lui de viață.
Pentru aceia care nu au auzit niciodată de el, e bine venit cuvântul înaintea imaginii. Cuvântul meu despre el, simțirea și emoția mea.
Ieri am petrecut o dimineață în prezența lui Sorin Onișor, dar pentru prima dată l-am cunoscut în urmă cu un an pe un pod, nu orice pod, ci unul între lumi, cum chiar el mi-a subliniat, podul de la Porțile de fier.
Între lumi am strâns mâna și am urmărit cât am putut activitatea acestui om. Priveam amuzată și deconcertată. În fața mea se mișca un om, în mintea mea, într-un spațiu infinit, se mișca un zeu. Între timp s-a produs demascarea, Sorin Onișor a devenit Sorin, iar Sorin, cu însușirile lui excepționale, carisma și spectacolul pe care-l emană a reușit să transmită. Oamenii vorbesc de obicei, foarte rar își transmit ceva. Sorin transmite forța și putința lui de sublimare. Un profesor de geografie poate să devină un fotograf consacrat.
De ce este nevoie?
De pasiune.
Și uite și de asta, pentru mine destinul se acoperă de inutilitate. Nimeni nu ne hotărăște în mod fatal și irevocabil viața, ci noi înșine. Nici o forță supranaturală sau exterioară, ci forța noastră interioară, pasiunea și capacitatea de a sublima, de a ne desprinde de nevoile primare și de a da valoare lui a fi, a fi om, a fi propriul creator, a fi geniu prin cultivarea și maximizarea inteligenței.
Un geniu, cu toate însușirile și abilitațile, nu înseamnă nimic fără voința de a spori, supunerea formală ucide orice desfășurare întru acțiune.

Întrebarea mea de ieri, întrebarea mea pentru mine: câtă forță am eu în mine de sublimare?
Răspund azi: nu știu.

… loc liber să răspund în viitor.

Sorin Onișor prin cuvânt, în curând Sorin Onișor prin tehnica fotografierii.

Sensul vieții la piață

Am poftit ieri la Mozart. Mozart este o veche iubire, de fapt prima iubire. Și cum am poftit, de ce să nu-mi satisfac pofta?! De la audiție am ajuns cu gândul la o veche carpetă, carpeta cu Răpirea din serai.
Și pentru cine nu știe, Răpirea din serai este o operă a cărei muzică a fost scrisă de iubirea mea din rândurile de mai sus.
Iar azi, despre asta voiam să scriu. Parțial, intenția e deja faptă. Doar că nu o să mai dezvolt. Mă opresc aici, transmit informația și vă rog să mă urmați mai departe.
Aseară, ascultând muzică, Mozart, Mozart, am zis să mă relaxez puțin și am pus mâna pe cartea lui Erich Fromm, Arta de a fi. Doar că intenția de relaxare s-a pierdut. Fromm mi-a sucit puțin mințile încât m-am așezat în pat meditând din nou la sensul vieții.
Azi dimineață, la piață, sensul vieții mă secundă. Dar piața reprezintă un loc al nevoilor. Ajungem la piață pentru legume, legumele ne hrănesc, hrana ne ține în viață. Care e sensul vieții?
La un moment dat ochii mei picară pe un domn care avea niște mese întinse la intrarea în piață. Vindea ziare și alte obiecte. Când ochii noștri se întâlniră el tocmai își freca mâinile și sufla în palme să le încălzească. În cartea lui Fromm am găsit un fragment care vorbește de asemenea întâlniri cu oameni străini, străini cu numele, dar al căror chip, prin impresia transmisă, ajung să facă parte din noi.
Oare omul acela care sufla în palme se întreabă despre sensul vieții? Oare oricine care are grija zilei de mâine își pune orice fel de întrebare? Nu cred că spiritualitatea are ceva de-a face cu un anumit statut financiar, chiar dacă am descoperit, cu uimire, că spiritualitatea a devenit și ea o afacere.
Observ totuși că oamenii care se duc în această direcție, pentru a fi capabili să-și pună întrebări, descriu detașarea în ceea ce privește supraviețuirea.
Aceștia sunt oamenii care renunță la lanțuri. Sclavii au fost eliberați, s-au purtat războaie, dar de lanțurile societății cine te eliberează? Doar voința, voința de a fi subiect în fața lumii, de a renunța să-ți transformi trupul și uneori chiar sufletul în obiect.
Cu asemenea gânduri îmi cumpărai pătrunjelul, cartofii, ceapa și mierea. Cu asemenea gânduri mă lupt, încă lupt. Nu ar trebui să lupt, știu. Încet, încet mă așez și eu în viața mea.
Și presupun că aș putea să am o viață senină, plină de intuiții și voie bună. Doar să nu mai lupt, să accept, să accept că oamenii sunt doar egali, nu există egalitate între noi.

Curs de filozofie povestită XIII

Au trecut aproape două luni de la ultimul curs de filozofie povestită. Ultima dată am vorbit despre David Hume, iar azi o să scriem o pagină despre George Berkeley.
George Berkeley a trăit între anii 1685- 1753.
Opera sa principală: A Treatise Concerning the Principles Human Knowledge.
A fost filozof și episcop irlandez, unul dintre cei mai consecvenți empiriști.
Credea că filozofia și știința vremii constituiau o amenințare pentru concepția creștină despre lume.

Berkeley se îndoiește că lumea fizică ar fi o realitate, așa cum au susținut Locke, Descartes, Spinoza.
El susține că singurul lucru care există este ceea ce simțim. Noi nu simțim materia sau materialul. Nu simțim lucrurile ca fiind lucruri.

Exemplu: izbim cu pumnul în masă. Simțim ceva tare; impresia senzorială despre ceva tare, dar materia mesei nu o simțim.

Unui om i se poate sugera că simte tot felul de lucruri. Prin hipnoză simți căldură, frig, mângâieri, lovituri.

Așadar avem întrebarea: ce ne determină să simțim tare când lovim o masă?

Berkeley credea că ar fi voința sau spiritul. Ideile noastre au o cauză în spirit. Sufletul poate fi cauza reprezentărilor noastre. Spiritul influențează totul.
Spiritul este firește Dumnezeu. Existența lui Dumnezeu este simțită de noi în mod mai limpede ca existența omenească.
Tot ceea ce vedem și simțim este un efect al puterii lui Dumnezeu.
Dumnezeu este prezent în conștiință și provoacă ideile și senzațiile cărora noi le suntem expuși.
A fi sau a nu fi nu este suficient. CE suntem?
Suntem oameni adevărați din carne și sânge? Lumea constă din lucruri adevărate sau suntem doar înconjurați de conștiință?

Berkeley se îndoiește de realitatea materială, de timp și de spațiu că ar avea o existență independentă. Trecerea timpului și spațiului se poate afla doar în conștiința noastră.

Acesta a fost George Berkeley. La următorul curs o să ne reîntâlnim în Iluminism.
Mai vreau să amintesc că acest curs îl fac după cartea lui Jostein Gaarder, Lumea Sofiei.