Am mărturisit că am diverse apucături. Umblu pe la lansări de carte, merg într-o ureche prin muzee, mă zgâiesc pe la diferite evenimente.

Am devenit datoare apucăturii. Umblu teleleu, a zburat vorba, iar faima mea de bloggeriță cu convingeri proprii, sarcastică, dar sensibilă, mi-a adus o invitație la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara în 21 martie, de ziua internațională a poeziei.

M-am bucurat ca un copil mic. M-am ridicat în picioare și am aplaudat. Am fugit repede la cărțile de poezie. Seara urma să citesc două poezii, preferatele mele. Nu am așa ceva, între mine și poezie a fost întotdeauna nevoie de un mijlocitor. Am poeți preferați însă. Am ales Mircea Vulcănescu și Ana Pop Sîrbu.

Înainte să mă ridic în picioare să citesc, am ascultat muzică, Dana Varadi, Grupul Armia, și am simțit cum mă cuprinde euforia. Sub efectul muzicii, la fel ca sub efectul acelor trei fumuri de țigară inhalate în Amsterdam, m-a stăpânit o senzație de bună dispoziție exagerată. Am zâmbit toată seara, am aplaudat cu însuflețire, am citit fără să accelerez, olteanca o face, și am ignorat clădirea cu specificul ei comunist.

Doi tineri de la Teatrul Thespis au fost delicioși. Fata, o voce inconfudabilă, memorabilă, impresionabilă. Băiatul, firesc, detașat, manifestând artă. Deja.

La final, Mihai Nistor. Am plecat cu o stare excelentă, poate puțin rușinată de prestația mea. I-am mulțumit Alinei Lalescu pentru invitație și cred că am avut un somn liniștitor.

În loc de punct, o poezie de Ana Pop Sîrbu.

Ajungi la eterul de la treizeci de ani,
Când broderia de sub sân
Era o prăpastie.
Făceai un ocol printre litere subțiri,
Clintind din loc lentilele pământului,
Pe care se așeza amnioticul obraz.
Culoarea devenea un ospăț.