Sâmbătă și duminică am participat cu Tricoul Inteligent Dunia, mica mea afacere, la târgul Artisans Bazaar, prilej bun și pentru taifas cu prietenii. O prietenă mi-a comunicat la un moment dat: Ai văzut că au ieșit din nou prietenii tăi în stradă, la maternitate?!
De prietenii mei de la maternitate mă despart principiile. Ei susțin viața acolo unde nu este treaba lor – în trupul femeii. Eu susțin viața prin educația sexuală în școli. Anul trecut am fost ucisă simbolic pentru că nu dezaprob avortul. Am fost cât am putut de provocatoare prin titlul ales pentru articol, Vă rog frumos, lăsați-mă să avortez.
Mi-am zis că aș putea să mă strecor printre ei cu o bucată mare de carton cu următorul mesaj: Să-i învățăm pe adolescenți să facă sex protejat. Dar mi-e frică de creierul mulțimii. Acolo nu mai funcționează indivizi. Iar unde individualitatea este suprimată, generalul se manifestă monstruos.
Așa că o să scriu pe blog. Să nu creadă judecătorii mei de anul trecut că m-au pus la punct. În continuare susțin educația sexuală în școli și dreptul femeii de a face ce vrea cu corpul ei, inclusiv sex cu o pasiune devastatoare.
S-au simțit mulți datori și îndreptățiți anul trecut să mă jignească. Unii au crezut chiar că o să ascult. Mă uimește atitudinea asta. Am observat-o și în situații mai puțin grave. De exemplu, o duduie de pe facebook mi-a scris să nu-mi mai alint fetița mica bestie, iar când a revăzut dezmierdarea m-a dojenit ușor.
Înțeleg atitudinea asta la mama. Tot așteaptă de ani de zile să mă supun convențiilor. Așa merg lucrurile de când lumea, dar trebuie să fii tu mai cu moț! Mama m-a născut. E mai firesc să aștepte și să aibă pretenții de la mine. Dar străinii habar nu am de ce așteaptă.
Am 34 de ani. Am un copil de opt ani și încerc să trec într-o nouă etapă profesională. Dificultatea ține acum de particular. Știu oarecum cine sunt. Mai mult cunosc cine nu sunt. Direcția în viață aparține de zona culturală. Pătrățica mea conține literatura, arta, scrisul, blogul, moda, călătoriile. Aici duc lupte, aici mă angajez, aici îmi dau drumul furiilor.
Ceilalți îmi îngreunează acțiunile, reacțiile lor la părerile mele rostite cu voce tare. Faptul că nu folosesc împotriva lor arta persuasiunii îmi strică de multe ori dispoziția. O să vă dau un exemplu. Femeile când se întâlnesc încep imediat să se complimenteze. Trei din cinci fac asta. Ce frumoasă ești, pui! Și pui imediat zâmbește și își dă simpatia. Complimentele, chiar și false, sunt apreciate și acceptate. Există studii care au demonstrat. Puteți citi despre în Robert B. Cialdini, Psihologia manipulării.
Nu e greu să ne descoperim drumul în viață, ci să rămânem pe acel drum. O să fim frecvent uciși simbolic fără o judecată de către mulțime. Fiecare luptă câștigă niște drepturi. Pe la 50 de ani cred că devine mai ușor. Nu am de unde să știu, la vârsta mea mă aflu în bătaia puștii.
Cu un nou text despre avort, sunt în câmp deschis.
Nu uitați să trageți, aș fi dezamăgită altfel.
Foc!
martie 20, 2018
Locuisc in Varsovia in apropierea unui spital in care se fac avoturi. Paracarea este ocupata mai mereu de activistii pro-viata sau de masinile lor care au pancarte care explica de ce avortul trebuie cu totul interzis – desi aici reglementarile sunt foarte stricte in acest sens. In fiecare zi, aceasi poveste. Oamenii nu obosesc.
Pentru mine tema asta ar trebui sa fie inchisa, nu inteleg de ce e nevoie sa reluam, la nivel international, din nou intrebarea daca ar trebuie sa fie legalizat avortul sau nu. Fiecare femeie face ce vrea cu corpul ei. Nu as face campanie pro dar nici contra.
Cum spui si tu, mai bine m-as implica in campanii ca fetele tinere sa nu fie nevoite sa ajunga la aceasta solutie.
Toate cele bune!
martie 20, 2018
Oamenii chiar nu obosesc. Le iei convingerile și vezi că abia se mai țin pe picioare. Nu e nevoie să reluăm, e nevoie să ne educăm. Educația e răspunsul la toate aceste nebunii.
Toate cele bune, Ralu!
martie 20, 2018
Un domn profesor de la Universitate organiza o cinemateca in fiecare joi seara in Aula Magna. Acolo l-am descoperit pe Jean-Luc Godard. TACATACATA este o onomatopee retinuta dintr-un film al faimosului regizor al Noului Val francez.
Asadar: tacatacata. In romaneste suna cam asa: taco tac, taco tac… Era sunetul unei mitraliere. 🙂
Nu stiu de ce am scris asta; poate pentru ca ai strigat “Foc!”.
martie 23, 2018
Apreciez ca sustii educatia sexuala, sunt convinsa ca, mai ales datorita faptului ca esti mama ai niste convingeri fondate.
Eu o sa iti povestesc o intamplare: am cunoscut o fata care a facut avort, aceasta fata mi-a devenit prietena si a avut curajul sa imi povesteasca „trauma” ei.
I s-a intamplat asta in studentie, cand nu era sigura pe nimic( pe plan financiar, familial.etc…)
Si mi-a spus ca trece zilnic printr-un calvar si ca se simte moarta in interior.
Ca a mers la psiholog, a mers la preot, a mai discutat si cu alte persoane dar nimic nu o poate linisti.
La randul ei, a fost influentata de un cadru medical ca, tinand cont de situatia ei, cel mai bine este sa faca avort.
Imi permit sa las acest comentariu fara a vrea sa starnesc contraziceri, cred ca poate fi de folos.
Parerea mea este ca ar trebui sa ascultam aceste femei, sa le ajutam.
Sa incercam sa sustinem centrele de refugiu pentru mamele care trec prin criza de sarcina.