Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze pentru ceea ce urmează.
Îmi cer scuze unei categorii de gen: feminin.

Dragile mele femei, trăim pe planeta Pământ, aparținem unei specii, existăm pe categorii de gen. Am suferit și încă suferim din cauza categoriei de gen.
Cu bruma mea de anatomie, cu puțina psihologie adunată de pe pagini de carte, cu intuiție și experiență, mi-e foarte clară putința femeii de a se impune ca subiect.

Am observat în jur un comportament al femeii care mă irită foarte. Unele femei se transformă singure în obiect, pozează și încearcă un fel de a fi feminin pasiv, mereu în expectativă, pândind promisiunea bărbatului de a o prețui.

Acest fel de a fi mă irită prin poza adoptată și mă dezgustă prin intenție. Formulez foarte clar intenția: apelul la conștiința bărbatului. Sentimentul de vinovăție copleșește, iar educația l-a vârât fiecărui individ pe gât. Și femeile folosesc în exces tehnici de tulburare a conștiinței. Ne folosim copiii pentru a ține bărbatul, ne folosim corpul pentru a ține bărbatul, ne folosim fragilitatea pentru a ține bărbatul. Unele femei nu pot fără bărbat.

Și bărbatul?

El poate foarte bine fără femeie. El descoperă asta din copilărie, unele femei mor și nu ajung să descopere ceva atât de banal.

V-ați întrebat vreodată de ce ei pot să-și imagineze, să-și construiască și să-și trăiască viața fără femeie? Pentru că își sunt suficienți. Bărbații se prețuiesc, se iubesc, își afirmă și confirmă esența.

Care e esența femeii?

Esența nu ține de fragilitate, de blândețe, de feminitate. Toate astea se pot educa. Esența ține de voința individului de a se descoperi pe sine, de a exista pentru sine înainte de a exista pentru celălalt. Dacă ar încerca femeile să existe o zi pentru ele și nu pentru bărbat, și nu pentru copii? Ce s-ar întâmpla?

Jumătate din locuitorii planetei s-ar putea reprezenta ca un imens târg de vite derutate care așteaptă să li se arate direcția.

Femeile singure se transformă în vite. Ca specie, creierul nostru are niște funcții. Le îndeplinește în orice condiții declarate normale. Dar unele pozează, așteaptă să li se arate direcția, iar dacă nu le mână nici un stăpân, pierderea este a lui că nu a intuit ce animal de carne, de lapte, de tracțiune a pierdut.

Dar stăpânul nu pierde, căci târgul e imens.

Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze pentru limbaj.
Îmi cer scuze pentru subiectul banal, dar etern fascinant pentru mine.
Îmi cer scuze.

Nu-mi cer scuze că mă mir. O să mă mir întotdeauna de orice ființă dotată cu inteligență care își refuză mintea, își refuză revelația, își refuză frumusețea de a se descoperi ca forță creatoare.

Îmi cer scuze.