Un comportament al femeii care mă irită foarte

IMG_3619Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze pentru ceea ce urmează.
Îmi cer scuze unei categorii de gen: feminin.

Dragile mele femei, trăim pe planeta Pământ, aparținem unei specii, existăm pe categorii de gen. Am suferit și încă suferim din cauza categoriei de gen.
Cu bruma mea de anatomie, cu puțina psihologie adunată de pe pagini de carte, cu intuiție și experiență, mi-e foarte clară putința femeii de a se impune ca subiect.

Am observat în jur un comportament al femeii care mă irită foarte. Unele femei se transformă singure în obiect, pozează și încearcă un fel de a fi feminin pasiv, mereu în expectativă, pândind promisiunea bărbatului de a o prețui.

Acest fel de a fi mă irită prin poza adoptată și mă dezgustă prin intenție. Formulez foarte clar intenția: apelul la conștiința bărbatului. Sentimentul de vinovăție copleșește, iar educația l-a vârât fiecărui individ pe gât. Și femeile folosesc în exces tehnici de tulburare a conștiinței. Ne folosim copiii pentru a ține bărbatul, ne folosim corpul pentru a ține bărbatul, ne folosim fragilitatea pentru a ține bărbatul. Unele femei nu pot fără bărbat.

Și bărbatul?

El poate foarte bine fără femeie. El descoperă asta din copilărie, unele femei mor și nu ajung să descopere ceva atât de banal.

V-ați întrebat vreodată de ce ei pot să-și imagineze, să-și construiască și să-și trăiască viața fără femeie? Pentru că își sunt suficienți. Bărbații se prețuiesc, se iubesc, își afirmă și confirmă esența.

Care e esența femeii?

Esența nu ține de fragilitate, de blândețe, de feminitate. Toate astea se pot educa. Esența ține de voința individului de a se descoperi pe sine, de a exista pentru sine înainte de a exista pentru celălalt. Dacă ar încerca femeile să existe o zi pentru ele și nu pentru bărbat, și nu pentru copii? Ce s-ar întâmpla?

Jumătate din locuitorii planetei s-ar putea reprezenta ca un imens târg de vite derutate care așteaptă să li se arate direcția.

Femeile singure se transformă în vite. Ca specie, creierul nostru are niște funcții. Le îndeplinește în orice condiții declarate normale. Dar unele pozează, așteaptă să li se arate direcția, iar dacă nu le mână nici un stăpân, pierderea este a lui că nu a intuit ce animal de carne, de lapte, de tracțiune a pierdut.

Dar stăpânul nu pierde, căci târgul e imens.

Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze pentru limbaj.
Îmi cer scuze pentru subiectul banal, dar etern fascinant pentru mine.
Îmi cer scuze.

Nu-mi cer scuze că mă mir. O să mă mir întotdeauna de orice ființă dotată cu inteligență care își refuză mintea, își refuză revelația, își refuză frumusețea de a se descoperi ca forță creatoare.

Îmi cer scuze.

6 Comments
  • Claudia
    februarie 24, 2015

    Îți dezaprob toate propozițiile începute cu „îmi cer scuze”, altfel îți doresc iritări tot mai dese pe subiectul acesta deloc banal în societatea românească unde mentalitatea este și ea într-un soi de tranziție – ca să nu zic balans între extremele moștenite și cele importate.
    Mai scrie, realitatea te ajută.

  • Dani
    februarie 24, 2015

    „Dragele mele femei”, nu „Dragile mele femei”. In rest, da, ai dreptate. Dar atitudinea asta a fost indesata atat de adanc in creierele noastre de generatii intregi, incat nici nu ne mai punem problema daca e ok sau nu 🙂

    • Dani
      februarie 24, 2015

      Ah, ignora corectia. Am gresit 🙂

  • masorlumea
    februarie 24, 2015

    Da, ai dreptate. Există acea fragilitate care îndeamnă spre „căutarea oglinzii” . Spre acceptarea afirmată în ochii celui din faţă. E cultural. Desigur, spiritul de turmă nu e acelaşi peste tot. Există locuri unde femeia e „mult mai independentă decât în alte părţi”. Locurile acolo unde bărbatul găteşte, spală, creşte copii. Nu, nu e o glumă, există. Şi totuşi, nu e îndeajuns. Fragilitatea intrinsecă îşi spune cuvântul în momentele „acelea sensibile” când paharul dă pe dinafară. Nu ştiu dacă ar fi contra-naturii să fie altfel. Am deveni cu toatele … un pic bărbaţi. Un pic de fragilitate nu strică. Face parte din genă. Desigur, ca „toate alea”, totul cu măsură.

  • arakelian
    februarie 25, 2015

    diversitatea genetica si comportamentala a remarcat-o si Darwin. Exista si la femeie: o accepti sau nu, dar nu iti cere scuze ca este alta cum nu vrei tu, sau ca fac altfel cum nu vrem noi.

    Desi militez pe partea de acceptare si toleranta, nu pot sa nu remarc modul de demonstratie si de atragere a atentiei asupra unor lucruri incorecte in societate: https://www.youtube.com/watch?v=VEI3iXfIbek

  • dunia
    februarie 25, 2015

    @Claudia

    Mulțumesc pentru încurajări, Claudia. Aș prefera însă să găsesc o cale de mijloc, să nu critic unele femei, ci să le încurajez să se cunoască.

    @Dani

    🙂 Atitudinea se poate corecta întotdeauna.

    @masorlumea

    Măsura, de măsură avem nevoie în orice aspect al vieții, fie interioară, fie exterioară.
    Și să fim ”cu toatele un pic bărbați” nu strică nimănui. 🙂

    @arakelian

    Ah! Darwin ăsta. Și eu sunt Darwin, știi? Un atom acolo. Cu atomul ăla încă mă atrage diversitatea genetică și comportamentală.
    🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
2 + 7 =