Respir. In sfârșit!

După o săptămână plină de activități, azi m-am așezat la scris. Nu reușesc să potrivesc cuvintele. Se ascund în gânduri neformulate. Se pitesc într-o stare de bine. Mă simt ca într-o zi de sâmbătă când mama cocea prăjituri și toată casa se umplea de mirosul de vanilie. Azi sunt acasă în mine.

Am șters trei introduceri. Aș șterge și rândurile de mai sus.  Mi-e teamă că nu o să scot ceva mai bun. Azi sunt acasă în mine și defulez. V-am mărturisit că descriu bucuria și confortul. Vă mărturisesc că descriu și tristețea și disconfortul.

Înaintez în viață cu arome de vanilie și cu un dram de cianură. Mă bucur de viață când nu mi-o otrăvesc. Scriu bine când nu scriu prost. Creez când nu distrug. Tac când nu urlu. Azi sunt acasă în mine, defulez și îmi suport contradicțiile.

Uneori mă așez. Privesc în jur. Aștept liniștea s-o aud. O aud rar cu doi copii, dar mi-o doresc. Inima bate. Apăs cu palma pe sânul mic și cald. În loc să aud inima, o voce se aude din ziduri. Vecinul vorbește la telefon. Sau pornește centrala, sau piuie mașina de spălat, sau un porumbel se lovește de geam, sau exteriorul alungă ceea ce încerc să percep cu simțurile.

Am un gol în mine. Și circulă: gol în cap, gol în stomac, gol în ochi. Umplu golurile cu literatură, cu maternitate, cu haine și bijuterii, cu dragoste de toate felurile. Tot nu e suficient. În gol rămâne gol. Azi sunt acasă în mine, defulez, îmi suport contradicțiile și mă uit în gol.

Sunt goală. Sunt plină. Goală-plină. Plină-goală.

Maternitate. Creativitate. Maternă-creativă. Creativă-maternă.

Azi sunt acasă în mine, defulez, îmi suport contradicțiile, mă uit în gol, scriu.

Foto: Bogdan Mosorescu