În casă e liniște. Aparent e liniște. Dacă intri în camera Marei, atunci o să auzi ritmuri de Macarena. Toată neclintirea unei după-amiezi caniculare se sparge într-un remix, hei, macarena! Am încercat să deslușesc din care apartament se aude. Prima dată mi-a fugit gândul la vecinii cu care am un perete comun. Apoi mi-am amintit de fetița care locuiește la parter și are camera în oglindă cu Mara. Aș presupune că ea ascultă Macarena într-o vineri după-amiază.

Se păstrează liniștea aparentă în casă. Mateiu doarme. Motan doarme. Eu mi-am spintecat o lubeniță. Cu burta plină m-am așezat la scris. De la căldură, obiectele din casă par împietrite. O senzație de nemișcare nu-mi dă pace. Am încercat să citesc mai întâi. Ultimele pagini din volumul II, Arhipelagul Gulag, o să le parcurg azi și în zilele care urmează. Nu m-am putut concentra. Mi-au fugit gândurile. Le-am permis fuga. Am deschis laptopul. Nu știu ce o să vă scriu.

Mă urmărește briza mării. Ați ghicit, e o reflectare psihică. În parcul dintre blocuri nici boare de pe Bega nu ajunge. Totuși, zile la rând, la groapa de nisip, în leagăn, huța-huța cu căruța, la tobogan am mirosit marea. Marea mă cheamă la ea. Mă las rugată. O fi de la ploile de vară care se dau în spectacol.

Azi nu e o zi bună. Ieri a fost o zi excelentă. Am ajuns la Anette Spa unde am luat contact cu Asia. Picioarele mele n-au călcat pământul Asiei. Mi-e ciudă. Să plângem împreună. O tânără femeie din Jakarta a creat o legătură între mine și continentul nevizitat. Mâinile ei magice mi-au schimbat dispoziția. Dacă un strop de Indonezia mi-a produs așa o stare de bucurie, atunci Indonezia mi-ar influența definitiv o educație sentimentală. Să aleg sentimentul de mulțumire.

Azi nu aleg nimic. Azi aștept rezultatele pentru hemoglobina lui Mateiu. De două ori pe an, iarna și vara, efectuăm verificări.

În casă e liniște. Aștept.