Zice Dunia

De 12 mart., 2012 8 No tags 0

Un curs de filozofie, fie si un curs de filozofie povestita, te face ingamfat. Dupa Lumea Sofiei a lui Gaarder mai multi prieteni m-au intrebat de ce imi rostesc dicursul atat de apasat si de arogant.

Un raspuns ar fi: ma bucur de cumulus, caci urmeaza diluviul constiintei.

8 Comments
  • Dan
    martie 12, 2012

    „Nu stiu altii cum sunt”, dar eu, dupa fiecare din cartile lui Liiceanu de exemplu, ma simteam mai mic. Pe urma „cresteam într-o zi cât altii în sapte”, aici e paradoxul, daca o fi vreun paradox în cresterea omului. Iar daca altii nu o fac, nu e vina ta ca vorbesti „apasat”.
    Cumulus sunt norii aia care dau ploaie? Chiar daca esti plina de cunoastere, da la cine vrei tu stiinta ta, nu constiinta.

  • dunia
    martie 13, 2012

    @Dan

    Nu, cumulus sunt norii aia frumosi, parca pictati, de te poarta cu gandul la Rai.
    Eu in timp ce citesc ma simt mica, dar cand termin, ma simt ca un mostru cu sapte capete, si imediat incep sa-mi agasez prietenii cu intrebari.
    In ceea ce priveste vina, ma ghidez dupa parintele Zosima, suntem vinovati pentru toti si pentru toate.

  • Vladimir B.
    martie 13, 2012

    …şi Sfântul Siluan Athonitul se ruga cu lacrimi pentru toţi ai pământului, care nu ştiau a se ruga, şi încă nu au descoperit Ce Fel de Dumnezeu avem.
    Iar rugăciunea care-l apropie de apostoli asta este: Ţine inima ta în iad, şi nu dispera!
    Ce poate fi mai tulburător şi mai dătător de speranţă decât aceAstă dârzenie a unui om, a unui pământean?

    • dunia
      martie 13, 2012

      Eu nici nu am auzit de Sfantul Siluan Athonitul, dar ma bucur ca acum stiu.
      Este foarte tulburator si mai ales foarte neinteles. Eu aprind uneori lumanari pentru Noica, Eminescu sau oameni pe care nu-i suport si nu stiu de ce am asemenea apucaturi. Ceva innascut in noi, poate datoria aia morala de care ne vorbeste Kant ne mana uneori spre asemenea fapte intr-adevar bune categoric.

      • Vladimir B.
        martie 13, 2012

        Bune, categoric, ar fi mai adecvat!
        Şi da, anume Kant s-a apropiat cel mai mult, prin cogniţie însă, de acel „rest” căreia el îi spunea „datorie morală”…acel rest care ne face să nu fim ai pământului, să nu aparţinem exclusiv acestei lumi. Ştii bine la ce mă refer! De aceea nu insist, doar am făcut o umilă precizare. Mea culpa, dacă am pedalat prea tare.

  • dunia
    martie 13, 2012

    @Vladimir B.

    Ma faceti sa-mi rasfoiesc notitele pe care le-am scos cand am citit Kant si se poate sa ma supraestimati acum.

    Nu pedalati deloc tare, dimpotriva, multumesc ca ma determinati sa-mi folosesc mintea.

  • Vladimir B.
    martie 13, 2012

    Dealtfel Kant, printre puţinii, a resimţit sfârşitul filosofiei, înţelegând că aceasta că ea se „înfundă” în teologie. În acea ştiinţă care, după un mare mistic, Efrem Sirul, se rezumă la DOAR puţin: teolog e acela care ştie să se roage.
    Întâmplarea face ca stagiul meu militar să fi fost legat de locul în care a trăit întreaga viaţă Kant, şi el mi-a devenit poate nu mai aproape prin gândire, ci prin duh. Păstrând, desigur, toate proporţiile posibile.
    Iar mintea locuieşte mereu în duh…

    • dunia
      martie 13, 2012

      Si filozof este acela care iubeste intelepciunea.

      Sfarsitul, daca nu ma insel, vine cu Kierkegaard. Eu rezonez mult cu Spinoza, dar si el ma pierde la un moment dat. Clar trebuie sa revin asupra notitelor de filozofie.

Dă-i un răspuns lui Dan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
29 − 6 =