În asemenea situații, când familii și prietenii se destramă din cauza simpatiilor politice, mă dă peste cap faptul că sunt om.

Nu e prima dată când mi-e greu să fiu om. Copleșită s-a mai întâmplat să mă simt. Mă gândeam de dimineață la credința unora că reîncarnarea într-un animal semnifică o decădere. Aș modifica, dacă mi-ar sta în putință, părerea asta. A trăi pe pământ cu suflu de jivină, orice jivină, te scapă de intenție. Animalele supraviețuiesc. Oamenii se umilesc.

Fără dificultate am sesizat atitudinea unor oameni în prezența mea. Mi-ar reproșa și nu prea echidistanța, m-ar disprețui și nu m-ar disprețui, ar deschide gura să mă convingă de legimitatea faptelor lor. Unii, cu un tupeu de defilare, mască a multor complexe de inferioritate, m-ar pune la punct cu o descărcare de vorbe baroce pe care nu doresc să le redau aici.

Insultele, grobianismul, reacțiile, cearta nu-mi sunt necunoscute. Le practic, dar mai ales le-am practicat cu spontaneitate. În prezent caut să mă împotrivesc manifestărilor. Le anunț și mă retrag. Cearta e terapeutică, loviturile reprezintă un declic, cuvintele eliberează. Cine nu ar fi, semenii mei, de acord?

Reamintesc de intenție. Insultele programate, grobianismul plănuit, reacțiile pregătite, cearta proiectată conțin dorința de a face ceva. Asta văd în jurul meu: dorința unora de a bate obrazul, de a umili, de a înjura, de a se impune. Și mie îmi place să-mi impun părerea. Țin foarte mult să spun ce gândesc și cum gândesc, dar nu mă interesează să-ți împrumut judecata mea. Am dus zeci de discuții incompatibile. Mi s-a întâmplat să mă răzgândesc sau să mi se dea dreptate după un timp. Moneda are întotdeauna două fețe.

De ce nu văd oamenii si punctul celorlalți de vedere? De ce nu văd oamenii educați din stradă că 50 de lei la pensie înseamnă mâncare? Mâncarea e o nevoie imediată, animală, fără intenție. Insultele lor sunt gratuite și decise.

Mama mea are pensie 560 de lei. Plus 50 nu semnifică nimic pentru mine, dar nu pot spune același lucru despre ea.

O să păstrez neutralitatea. O să mă abțin din a citi pancarte agramate ale pensionarilor. O să mă gândesc mai des la bunica mea, femeie fără școală, dar cu un bun simț desăvârșit.

Și o să-mi fac mai departe datoria față de țară. O să rămân aici, o să votez, o să fac plângeri peste plângeri la instituții, o să respect reguli și o să schimb ceva în pătrățica mea.

Și o să mor încercând.

Foto: Sorin Onișor