Sa ma duc, sa nu ma duc?
Am ajuns, si inca putin mai devreme.
Inaintea lecturilor, putina palavrageala, dar neplacuta din cauza gafelor ce reusesc intotdeauna sa le savarsesc.
Rasfoind forumul studentesc, supliment literar realizat de Cenaclul „Pavel Dan”, il gasesc asemanator vechilor almanahuri, dar zic almanahe, deoarece intrebuintarea lui intr-o forma voit gresita si persiflanta, dupa modelul Vanghelie, mi-a purtat vorba inaintea judecatii.
Mi-au ars obrajii toata seara.
Cenaclul Pavel Dan. Prima participare.
Incaperea unde s-au tinut lecturile publice, Moni Stanila, poezie, Beatrice Serediuc, proza, m-a apucat intai de nas. Mirosul de carte veche mi-a calmat jena gramaticala si m-am asezat cuminte sa cuprind cu ochii cartile colorate de pe rafturi.
Lectura.
Am urmarit randurile, am dat paginile.
Mi s-a cerut sa vorbesc. Hm! Aaa! Pai!
M-am fastacit. Respiratia mi-a taiat-o si fata si emotia, o emotie, una singura. Am incercat sa-mi exprim succint si clar o nedumerire literara.
Eleganta literara si limbajul neconventional. O parere, doua pareri, trei pareri, iar eu m-am trezit murmurand niste scuze.
Si s-a conversat si analizat.
Timpul petrecut la cenaclu, printre artisti, printre temperamente, printre carti mi-a convenit spiritual. Oamenii noi si dialogurile literare imi deschid ochiul interior, imi starnesc cuvantul hraparet ce-l port in mine.