M-am apucat ieri de Femeia stângace scrisă de Peter Handke. Azi am terminat-o. Nu m-a cucerit. Nu m-a ținut cu răsuflarea tăiată. Totuși nu am lăsat-o din mână. E ca o persoană urâtă de la care nu-ți poți lua privirea. E urâtă. Vezi asta. De undeva scapă frumusețe.

M-am întrebat, pe parcursul lecturii, dacă această frumusețe scăpată e suficientă pentru nemurire. Peter Handke e un nemuritor. A primit Nobelul. Și cu asta vă asigur că e permis să nu vă placă un autor în ciuda succesului colosal reprezentat de Nobel.

În Femeia stângace, dacă o să citiți din curiozitate, femeia îndrăznește să se desprindă de bărbat. Presimte că bărbatul o va lăsa mai devreme sau mai târziu, așa că hotărăște să acționeze. Îi face bagajele. Se despart. Devine independentă. Își crește copilul singură. Asta nu am înțeles-o. Independența am încuviințat-o. Creșterea copilului de una singură m-a derutat ca întinderile pe pământ ale personajelor. Unii scriitori introduc în cărțile lor supranaturalul. Alții, ca Handke, apelează la gesturi exagerate.

Am închis cartea cu senzația ce cer gri și atmosferă apăsătoare. După o jumătate de oră am scos din teancul de cărți recent cumpărate, Goran Mrakic. Am citit câteva pagini. Mi-a provocat un râs sincer și purificator. M-a spălat de Handke. Abia aștept ziua de mâine ca să citesc mai departe.

Goran Mrakic e un scriitor care trăiește. Specific acest aspect pentru elevii care mă citesc. Da, exact, nu toți scriitorii au murit, unii se află la câțiva pași. Pășiți cu încredere și deschideți cărțile scriitorilor actuali. N-au câștigat Nobelul, dar au parte de talent.

Citiți, purtați o carte.

Foto: Carmen Vulpea boemă